RO EN
The cart is empty

RE/MAX Romania a intermediat tranzactii de 130 milioane euro in primul trimestru

RE/MAX Romania - parte a liderului mondial in real-estate si franciza numarul 1 la nivel global pe acest segment - a intermediat un numar de 2295 de tranzactii in primul trimestru din acest an, in valoare de aproximativ 130 mil. EUR. In acest interval, volumul tranzactiilor pe segmentul rezidential a crescut cu 25%, comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent. Dinamica pietei, factorii de influenta, respectiv principalele tendinte si perspective sunt reunite sunt forma Barometrului imobiliar RE/MAX Romania – o analiza de status a pietei de profil, pe baza datelor inregistrate de companie, la intervale regulate de timp.
Comparativ cu T1 2021, intermedierile RE/MAX Romania au crescut in primele trei luni ale acestui an cu 20% ca volum si 23% ca valoare, iar comisioanele inregistrate de companie au cunoscut o crestere de aproximativ 43%, pana la cca. 2,9 mil. EUR. Marii poli economici ai tarii au ramas in topul pietei imobiliare si in acest interval, dintre care Brasovul a inregistrat cresteri procentuale mai mari decat celelalte capitale regionale, raportat la preturi.
Cele mai mari tranzactii intermediate de birourile RE/MAX Romania in T1 2022 au fost: o vila de peste 1,6 mil. EUR din Cluj, un teren de constructie/dezvoltare de peste 1,55 mil. EUR in Bucuresti, respectiv o proprietate industriala din Bucuresti, in valoare de 1,3 mil. EUR. Totusi, segmentul rezidential s-a remarcat in aceasta perioada, cu o crestere de 25% a numarului de tranzactii in cadrul retelei.
„Inflatia si razboiul din Ucraina sunt, evident, factorii care influenteaza major aceasta perioada. Fata de primul trimestru al anului trecut, preturile au crescut semnificativ, chiar cu peste 20% pe unele segmente de piata si in anumite orase. Pentru al doilea trimestru din 2022 preconizam cresteri semnificative de preturi la constructiile noi, generate de inflatie si intreruperile din lanturile de aprovizionare, in unele piete ajungand la peste 20% comparativ cu T2 2021”, a declarat Razvan Cuc, Presedinte RE/MAX Romania.
 
 
 
Principalele tendinte pe piata imobiliara
Potrivit reprezentantilor RE/MAX, se observa o preferinta tot mai mare pentru locuinte mai spatioase, ca urmare a celor doi ani de pandemie. Astfel, a crescut considerabil numarul de tranzactii cu apartamente de doua si trei camere, precum si segmentul case, care a avut cea mai mare crestere procentuala.
De asemenea, o alta tendinta remarcata in ultima perioada consta in orientarea spre zonele adiacente oraselor, zonele metropolitane, insa exista nuante puternice de la un centru urban la altul, in functie de dinamica populatiei, infrastructura, economie locala etc..
„Un factor major in comportamentul de achizitie este reprezentat de volumul unitatilor livrate in piata, influentate de ritmul de autorizare al proiectelor. Acest ritm este deseori ingreunat de autoritati, cazuri in care dezvoltatorii intarzie demararea proiectelor si implicit livrarea, generand astfel o presiune mare pe cerere, din lipsa de stocuri. Acesta poate fi unul dintre motivele pentru care Clujul are inca cea mai scumpa piata imobiliara din tara”, a adaugat Razvan Cuc.
Reprezentatii RE/MAX mentioneaza, de asemenea, ca zonele centrale raman cele mai bune si sigure investitii pe termen lung, precum si ariile cu proiecte mari de infrastructura pe rol in dezvoltare (mall-uri, parcuri, artere noi, centre comerciale, centre de birouri etc.), unde preturile pot cunoaste cresteri semnificative dupa lansarea acestor noi proiecte.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter