RO EN
The cart is empty

INS: Preturi in usoara scadere si regres al activitatii in constructii

La finele lunii martie a.c., expertii Institutului National de Statistica (INS) au definitivat documentul intitulat "Tendinte in evolutia activitatii economice in perioada martie-mai 2010", care include estimari enuntate de 2.070 de societati (din care 1.258 de manageri ai celor mai importante firme de constructii). Potrivit acestora, in intervalul analizat va fi consemnata o scadere moderata a activitatii in raport cu cele trei luni anterioare. "Diminuarea va fi vizibila atat in ceea ce priveste indicatorul de volum al productiei (sold conjunctural -11%), cat si al stocului de contracte si comenzi (acelasi sold conjunctural), insa – daca se iau in calcul datele anuntate in studiul de conjunctura anterior – poate fi remarcata o temperare a declinului, intrucat indicii respectivi se situau la -22%. In schimb, factorii de decizie ai companiilor din bransa previzioneaza inca o scadere a numarului de salariati atat pe total (sold conjunctural -18%, cat si pe grupe de marime a intreprinderilor. In ceea ce priveste preturile lucrarilor de constructii, se preconizeaza o relativa stabilitate a acestora (sold conjunctural -2%)", precizeaza oficialii INS. In acest context, se poate observa ca, pe termen scurt, respectiv pana in luna mai a.c., trendul descendent pe care s-a inscris piata nationala de constructii si domeniile conexe ar putea fi mai putin accentuat, ca urmare a finalizarii sezonului rece. Cu toate acestea, segmentul materialelor utilizate la edificarea cladirilor continua sa fie grav afectat de premisele negative induse de recesiune, fiind probabila o noua depreciere a preturilor (inclusiv in bransa de tamplarie termoizolanta). Este posibil ca situatia sa se stabilizeze in a doua jumatate a anului in curs, insa – deocamdata – exista putine semnale care sa indice reluarea fluxului de contracte si comenzi.
Nota relativ optimista in alte domenii economice

O nota usor optimista este data de factorii de decizie din alte domenii economice, managerii companiilor din industria prelucratoare preconizand – pentru perioada martie-mai 2010 – o relativa stabilitate a volumului productiei (sold conjunctural +3%), concomitent cu o crestere moderata a preturilor (sold conjunctural +7%). Insa, in ceea ce priveste consumul intern al populatiei, informatiile nu sunt incurajatoare, de vreme ce si in industrie se anunta inca o serie de disponibilizari (sold conjunctural mediu de -16%, respectiv de -18% la intreprinderile foarte mari, cu 500 de salariati si peste). "Pentru unele activitati industriale se va inregistra o tendinta de scadere mult mai accentuata a numarului de angajati fata de media din sector, astfel: metalurgie, fabricarea altor mijloace de transport, tiparirea si reproducerea pe suporti a inregistrarilor (solduri conjuncturale de -52%, -41% si -28%). In ceea ce priveste comertul cu amanuntul s-ar putea consemna o stabilitate relativa a activitatii economice pentru urmatoarele trei luni (sold conjunctural -1%), in timp ce volumul total al vanzarilor de marfuri se va inscrie pe un trend de crestere moderata (sold conjunctural +7%). Cu toate acestea, volumul comenzilor adresate de unitatile comerciale furnizorilor de marfuri va inregistra o scadere (sold conjunctural -16%), ceea ce denota fragilitatea opiniilor referitoare la o posibila majorare a cererii exprimate de beneficiarii finali pe termen scurt. Scaderea numarului de salariati din sectorul comertului cu amanuntul va fi moderata, angajatorii anuntand un sold conjunctural de -13% la acest indicator. In schimb, preturile se vor situa pe un trend ascendent (sold conjunctural +20%). In domeniul serviciilor ar putea fi consemnata o stabilitate relativa a activitatii, deoarece soldul conjunctural anuntat este de +4% in ceea ce priveste cererea de servicii (cifra de afaceri) pentru firmele din bransa. Scaderea moderata a numarului de angajati (sold conjunctural -7%), mai pronuntata la intreprinderile mari (cu 250-499 de salariati), precum si relativa stabilitate a preturilor (sold conjunctural -3%) ar putea reprezenta alte realitati ce vor marca sectorul de servicii in intervalul urmator)", concluzioneaza specialistii INS. Informatii suplimentare, la www.insse.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter