RO EN
The cart is empty

ELLAKTOR vizeaza reluarea proiectului de birouri din zona Pietei Unirii

Grupul elen de constructii Ellaktor vrea sa reia proiectul de dezvoltarea a doua cladiri de birouri cu o suprafata construita totala de 32.000 mp in zona Pietei Unirii din Bucuresti. Investitia, estimata initial la circa 80 de milioane de euro, ar urma sa fie realizata prin intermediul subsidiarei Real Estate Development & Services (REDS) SA, dupa ce a fost blocata din 2015, cand reprezentantii companiei au precizat ca "asteapta imbunatatirea contextului economic din sud-estul Europei, pentru continuarea dezvoltarii imobiliare din Bucuresti".
Conform datelor incluse in raportul anual al grupului elen, acesta detine PUZ pentru dezvoltarea proiectului si asteapta alte aprobari pentru demararea acestuia. "Am solicitat despagubiri municipalitatii de la Bucuresti pentru intarzierea aprobarilor. In paralel, suntem in negocieri pentru identificarea unui co-dezvoltator sau co-investitor pentru derularea proiectului", se arata in raportul financiar.
Potrivit planurilor intiale ale companiei (foto), proiectul din zona Pietei Unirii va avea functiuni mixte, de birouri, spatii hoteliere, de retail si apartamente de lux. Complexul va fi dezvoltat pe un teren cu o arie de 8.500 mp si va avea o suprafata totala de 32.000 mp. Ellaktor este actionarul majoritar al REDS SA, cu o participatie de 55,46%.
In Romania grupul elen este activ in sectorul lucrarilor de infrastructura, in prezent fiind implicat, alaturi de alte companii asociate, in modernizarea subtronsonului de cale ferata 2c (Cap Y Ilteu - Gurasada), ca parte din asocierea Railworks, alaturi de companiile Alstom Transport SA si Arcada Company SA, la executia lotului al doilea al autostrazii Sebes-Turda, precum si in reabilitarea strazilor din Sectorul 3 al Capitalei, in parteneriat cu Euro Construct Trading '98.
Conform datelor companiei, in a doua jumatate a acestui an, Aktor SA a participat, ca parte dintr-un joint-venture, la licitatia pentru contractarea unui proiect de modernizare a cailor ferate in valoare de aproximativ 700 milioane de euro in Romania si s-a calificat in a doua etapa de contractare.
Grupul Ellaktor a inregistrat o scadere usoara (-0,8%) a cifrei de afaceri din primele sase luni ale anului in curs, pana la 922,3 milioane de euro. Totodata, profitul operational (EBIT) s-a redus de la 53 milioane de euro in prima jumatate a anului trecut, la 32,4 milioane de euro la finele lunii iunie 2018. Potrivit raportului financiar al companiei elene, declinul operational a fost evaluat la 56 milioane de euro, fiind cauzat de patru factori principali: pierderi de 18,5 milioane de euro in cazul unui proiect derulat in Romania (nu se precizeaza care), exitul din Qatar (18,6 milioane de euro), dizolvarea unei companii din cadrul grupului, cu operatiuni externe (8,9 milioane de euro) si alte pierderi de circa 10 milioane de euro atribuibile diviziei de concesiuni.
Ellaktor a incheiat anul 2017 cu un rulaj total de 1,86 miliarde euro, in scadere cu 3,9% fata de anul anterior.
In Romania, subsidiara Aktor SA a raportat pentru 2017 o cifra de afaceri de 144,13 milioane de lei (circa 31 milioane de euro), in scadere cu 14,8% fata de nivelul din 2016. In acelasi interval, pierderea neta inregistrata s-a adancit, depasind 50 de milioane de lei la finele anului trecut. In ultimii doi ani, Aktor SA a lucrat, in medie, cu 300 de angajati.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter