RO EN
The cart is empty

EECFA: Estimare de crestere agregata de 6,4% pentru industria locala de constructii

Raportul pentru iarna 2019 – 2020 realizat de EECFA (asociatia est-europeana de prognoza) indica faptul ca sectorul constructiilor din statele balcanice (Europa de Sud-Est) se afla intr-o faza de prosperitate, afirmatie demonstrata de expansiunea operatiunilor din regiune cu peste 30% in intervalul 2016 – 2019. In opinia expertilor EECFA, ciclul actual de crestere se afla foarte aproape de punctul sau maxim, ceea ce inseamna ca in urmatorii doi ani este extrem de probabila o decelerare. O situatie atipica este inregistrata in Serbia, unde piata a consemnat un progres mai pronuntat fata de celelalte state din zona analizata in ultimii patru ani, epuizandu-si, astfel, potentialul de dezvoltare pe termen scurt si mediu. De asemenea, pe masura ce se apropie finalul perioadei curente de programare a fondurilor europene, cresc substantial sansele ca segmentul de inginerie civila sa aiba un aport mult mai mare la cresterea totala a pietei constructiilor. In ceea ce priveste Romania, tendintele de evolutie ale subsectoarelor sunt foarte eterogene. Astfel, piata rezidentiala si cea nerezidentiala s-a plasat pe un trend ascendent in ultimii ani, in vreme ce segmentul de inginerie civila a fost intr-un continuu declin, incepand cu 2015. Constructile de locuinte au toate sansele de a ramane principala forta motrice a industriei, iar acest lucru este sustinut atat de cresterea veniturilor populatiei, cat si de majorarea cererii de imobile noi (cele doua elemente compensand complet impactul negativ dat de reglementarile legale si de schimbarile survenite la nivelul taxelor). Avansul economic al Romaniei – unul dintre cele mai mari din Uniunea Europeana – si sporirea substantiala a consumului au contribuit in mod direct inclusiv la dezvoltarea sectorului nerezidential. Dezvoltarea este insa franata de o serie de factori obiectivi, cum ar fi, de exemplu, lipsa fortei calificate de munca sau nivelul costurilor. In ceea ce priveste sectorul ingineriei civile, potentialul de dezvoltare este, la randul sau, pus in pericol de cheltuielile tot mai mari, precum si de proximitatea urmatorului ciclu electoral, peste care se suprapun noile schimbari guvernamentale. In ansamblu, pentru tara noastra se preconizeaza un spor total in domeniu situat la 6,4% la finele anului in curs, in urmatorii doi ani urmand insa ca tendinta ascendenta sa fie mai putin accentuata.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter