RO EN
The cart is empty

Peste 40% din romani nu doresc implicarea unui agent in tranzactiile imobiliare

Aproape jumatate (41%) dintre romani nu isi doresc implicarea unui agent intr-o tranzactie imobiliara, releva un studiu efectuat, in luna martie 2020, de catre portalul Romanian.Realestate, detinut de Freedom Group, companie de consultanta imobiliara fondata de antreprenorul Octavian Badescu. Desfasurata online, cercetarea a vizat identificarea principalelor nevoi ale clientilor romani implicati in tranzactionari pe piata rezidentiala, iar aceasta a fost identificata ca principal obiectiv.
In ceea ce priveste aspectele determinante intr-o tranzactie imobiliara, amplasarea proprietatii conteaza in cazul a 84% dintre respondenti, pretul - pentru 69%, suprafata - pentru 57%, iar apropierea fata de diferite puncte de interes cum sunt supermarketuri, farmacii, restaurante etc. conteaza pentru 50% dintre clienti. In ceea ce priveste evolutia pietei rezidentiale pana la finalul lui 2020, din punct de vedere al numarului de tranzactionari si al pretului imobilelor, Octavian Badescu estimeaza ca numarul de tranzactionari va fi mai mic cu circa 15-20% comparativ cu 2019. In privinta pretului imobilelor nu poate fi anticipata evolutia, aceasta depinzand de mai multi factori necunoscuti la acest moment, insa, ca medie, o usoara scadere este un scenariu probabil.
„Segmentul tranzactionarilor rezidentiale a fost puternic lovit de aceasta problema sanitara si de reactiile administratiei la ea, asa cum era de asteptat. Dat fiind specificul activitatii Freedom Group, trebuie sa pastram in permanenta un canal de comunicare deschis cu publicul caruia ne adresam, adica cu toti oamenii implicati in tranzactii imobiliare pe cont propriu, precum si cu agentii imobiliari. Acesta a fost motivul pentru care am derulat in luna martie doua studii: unul dedicat agentilor si unul clientilor, ambele categorii fiind active in Bucuresti. Din rezultatele cercetarii de piata care s-a adresat clientilor, a reiesit ca nivelul de educare al romanilor in tranzactia imobiliara este relativ redus. Pe de-o parte inca nu se percepe pe deplin valoarea pe care un consultant imobiliar bun o poate aduce in tranzactie pentru clientul pe care il reprezinta, iar pe de alta nu intotdeauna agentii ofera realmente respectiva valoare. Exista implicit inca multi oameni care nu vor sa ia in calcul beneficiile tranzactionarii prin intermediul unui profesionist si valorizeaza mai mult viteza cu care vand o proprietate, de exemplu, decat mentinerea unui pret corect, aliniat valorii reale a imobilului. Rezultatele studiului confirma perspectivele de dezvoltare pe care le are site-ul Faracomision.ro, adresat celor care vor sa-si vanda singuri proprietatea, site prin care grupul nostru isi va intregi portofoliul de proiecte adresate pietei serviciilor de tranzactionare imobiliara, indiferent ca aceasta are loc cu sau fara ajutorul unui agent imobiliar”, a declarat Octavian Badescu, fondatorul Freedom Group.
Printre cele mai importante asteptari pe care le au intr-un proces de tranzactionare, clientii au mentionat si: (1) un agent care sa le inteleaga exact nevoile si astfel sa ii ajute sa economiseasca resurse - 36%; (2) promovarea proprietatii pe cat mai multe canale offline si online - circa 35%; (3) promptitudine - aproximativ 31%; (4) experienta agentului - 21%; (5) o evaluare corecta a proprietatii - circa 19%; (6) ajutorul oferit de agent in procesul de negociere - 18%; (7) o sedinta foto profesionista - doar 8%; (8) brand-ul agentiei imobiliare - sub 3%.
Conform studiului, doar 19% dintre respondenti isi doresc sa cumpere o proprietate ca investitie, si nu pentru uz personal. De asemenea, 70% dintre persoanele care au fost incluse in cercetare isi doresc sa cumpere imobile in centrul Capitalei sau in nord, inclusiv in zonele limitrofe, 74% sunt in cautarea unor spatii mai mici de 120 mp, 77% doresc sa achizitioneze apartamente, nu case, iar 82% vizeaza apartamente cu doua sau trei camere. In ceea ce priveste preferintele pentru anul de constructie, circa 20% sunt interesati de imobile construite inainte de cutremurul din 1977, iar aproximativ 20% tranzactioneaza doar imobile nou-construite.
Un alt rezultat al cercetarii releva si o putere de cumparare destul de scazuta, cu 61% dintre respondenti care au declarat ca tintesc unitati cu o valoare sub 100.000 euro, in timp ce numai 7% tranzactioneaza imobile de peste 250.000 euro.
Studiul a fost realizat in martie 2020 pe un numar de circa 150 de persoane active in piata, dintre care 61% au tranzactionat proprietati rezidentiale de cel putin doua ori in viata, iar 88% intentioneaza sa o faca in urmatorul an. Din punct de vedere al veniturilor, 38% obtineau venituri sub 1.000 euro lunar, iar 19% peste 2.500 euro.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter