RO EN
The cart is empty

ACI CLUJ se consolideaza in anul 2021 si se pregateste pentru un 2022 in forta

Compania de constructii ACI CLUJ S.A. a incheiat anul 2020 cu o cifra de afaceri de 220 de milioane de lei, pentru 2021 fiind prevazuta o crestere de cel mult 3-5%, in contextul in care se mentin incertitudinile legate de evolutia pandemiei de coronavirus, iar sectorul de constructii va fi afectat de intarzierea aprobarii bugetului de stat. Antreprenorul clujean traverseaza, insa, o perioada favorabila, avand un portofoliu de contracte in derulare de 140-145 milioane de lei, precum si alte proiecte in monitorizare pentru ofertare, cu o valoare estimata la 100 de milioane de euro. Constructorul a finalizat, in anul 2020, modernizarea Stadionului National de Rugby Arcul de Triumf Bucuresti, investitie de 28 milioane de euro si trei obiective ale proiectului de interconectare a magistralei de transport al gazului natural Iasi - Ungheni - Chisinau, faza a doua.
Compania detine la Cluj o baza de productie dotata cu statii de betoane si ateliere pentru productia industriala.
De la finalul anului 2020, operatiunile ACI CLUJ SA sunt conduse de Ing. Iulian Marian Butnaru, care va implementa o strategie de dezvoltare a companiei, inclusiv prin derularea de noi proiecte in afara granitelor.
Interviu cu ing. Butnaru Iulian Marian (57 de ani), director general la ACI Cluj SA.
Experienta profesionala: peste 30 de ani in pozitii de management in cadrul unor companii mari de energie si in institutii publice.
Studii: este absolvent al Academiei Tehnice Militare - Facultatea de Electronica si Transmisiuni si a Universitatii "Lucian Blaga" - Facultatea de Drept "Simion Barnutiu".
Motto: "A construi este verbul pe care il tinem mereu minte, pentru ca intreaga sa insemnatate exprima pozitivitate". 
 
- Care sunt obiectivele dumneavoastra, din noua pozitie de manager general al ACI Cluj?
- Am venit la ACI CLUJ SA pe baza unor discutii privind dezvoltarea afacerilor. Avand in vedere experienta mea anterioara, am luat deja in calcul toate posibilitatile prin care sa putem consolida si dezvolta business-ul. Lucrurile nu sunt, insa, foarte simple in aceasta perioada. 2020 a fost un an bun pentru sectorul de constructii, insa destul de dificil de gestionat. Pandemia a generat cheltuieli suplimentare, cu presiuni pe bugetul companiei, au fost intarziate procesele de avizare/ autorizare a lucrarilor si, bineinteles, probleme legate de gestionarea personalului si a lucrarilor, in contextul in care au fost lucratori in izolare sau carantinati si a trebuit sa suplimentam numarul lor. Consider ca acum, la inceputul anului 2021, reluarea activitatii in conditii normale este, inca, un deziderat. Efectele pandemiei vor continua, dar noi ne mentinem obiectivele de crestere si dezvoltare a afacerilor. La nivel de business, in 2021 speram sa ne mentinem la nivelul din 2020, insa ne dorim, si ar putea fi posibila, o crestere de 3-5%. De asemenea, ne vom pregati mai bine pentru 2022.
 
- Ce provocari intrevedeti privind evolutia pietei de constructii, in acest an?
- Cred ca principala provocare va fi legata de intarzierea aprobarii bugetului de stat pe 2021, ce va duce la intarzieri in finantarea proiectelor de investitii, aceasta in contextul in care marii dezvoltatori privati sunt, inca, in expectativa. Incertitudinea care inca planeaza asupra intregului mediu de afaceri va ridica noi probleme, care se vor adauga celor deja existente si nerezolvate. O mare provocare se va mentine, in continuare, legata de forta de munca, atat cantitativa, cat si, mai ales, calitativa. Romania are nevoie, pentru proiectele sale, de circa 700.000 de muncitori in constructii, pe piata fiind activi, in prezent, circa 400.000. Apar, de aici, presiuni legate de asa-numita “vanatoare de capete”, cu efect direct asupra bugetelor companiilor. In plus, nu sunt semnale pozitive din partea bancilor. Cresterea datoriei publice va atrage majorari ale costurilor de finantare. Noi, la ACI CLUJ SA, avem o legatura foarte buna cu bancile, ceea ce credem ca ne va ajuta sa facem fata provocarilor viitoare.
 
- Prognozele oficiale indica o crestere de 6% pe piata de constructii in acest an. Considerati ca este realista aceasta estimare?
- Cresterea este posibila. Bugetul de stat din 2021 include fonduri importante pentru investitii, chiar daca este posibil ca o mare parte a acestora sa fie dedicata cofinantarilor pentru proiecte din fonduri europene. Exista, in piata, o oarecare doza de optimism privind evolutia lucrarilor publice, cu precadere a celor de infrastructura, in urmatorii 2-3 ani. Romania are, intr-adevar, o nevoie stringenta de proiecte de infrastructura - drumuri, cai ferate, retele de alimentare cu apa/ canalizari etc., care vor trebui realizate. In plus, fonduri suplimentare pentru investitii vor veni si prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), iar coordonarea directa din partea Comisiei Europene a acestui plan da un plus de incredere.
 
- Care credeti ca ar fi solutiile momentului pentru derularea optima a activitatilor de constructii din Romania?
- Cred ca este o perioada de regim asociativ intre companii. Toti factorii din sectorul de constructii trebuie sa comunice mai bine si mai eficient pentru a face fata provocarilor care vin din zona concurentei neloiale la licitatii publice. In continuare, pretul ramane determinant in contractarea lucrarilor publice si exista companii care participa la licitatii cu preturi si cu 20% sub valoarea reala de piata, evident, in detrimentul calitatii. Autoritatile contractante ar trebui sa fie mult mai atente la aceste detalii, deoarece ofertele sub valorile reale ale proiectelor sunt foarte periculoase atat pentru companii, cat mai ales pentru calitatea constructiei si, implicit, siguranta utilizatorilor. Exista pe piata instrumente de control, exista si anumite standarde de cost, dar este necesara o corelare fair play intre companii, care se poate realiza numai prin acest regim asociativ.
 
- La ce proiecte lucrati in aceasta perioada?
- Avem in lucru executia de lucrari de mansardare, reabilitare si extindere la Spitalul Militar de Urgenta “Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca, modernizarea si echiparea ambulatoriului din cadrul Spitalului Clinic municipal Cluj-Napoca, lucrari de refunctionalizare a cladirilor de invatamant ale Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca, constructia noii sali de sport din Turda, precum si asigurarea serviciilor de proiectare, asistenta tehnica si executie lucrari pentru obiectivul: "Extinderea si modernizarea Ambulatoriului Clinic de Psihiatrie Pediatrica din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii nr. 41047/346/02.12.2020". Totodata, mai avem in executie lucrari de extindere si reabilitare a sistemelor de alimentare cu apa si canalizare in UAT Gilau, Garbau, Aghiresu si Capusu Mare.
In total, avem un portofoliu de contracte in executie de 140-145 milioane de lei, la care se adauga alte proiecte, de circa 100 de milioane de lei, pe care dorim sa le contractam in urmatoarele trei-patru luni.
 
- Ce planuri de dezvoltare aveti stabilite in perioada urmatoare?
- Pe langa contractarea de lucrari noi in tara, vom continua sa prin asocieri si ca subcontractanti, la proiecte si in afara granitelor. In 2019 am deschis o sucursala in Republica Moldova, pe care dorim sa o consolidam si sa o dezvoltam. Este o piata in dezvoltare, cu o mare nevoie de proiecte de infrastructura, poate chiar mai mare decat Romania, si unde estimam ca investitiile vor creste semnificativ. Exista un proiect de eficienta termo-energetica finantat de BEI, care va incepe in perioada urmatoare, precum si o serie de proiecte de alimentare cu apa si canalizare, dar si proiecte ale primariei din Chisinau, de care suntem interesati. Ne-am propus un business de circa 30 de milioane de euro in 2021-2022 pentru sucursala de peste Prut.
De-a lungul timpului, am derulat si alte proiecte externe si ramanem deschisi, in continuare, spre oportunitati de cooperare ca subcontractori asociati oriunde se poate face business.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter