RO EN
The cart is empty

PWC: Piata locala de M&A a continuat sa creasca in S1, pana la 1,8 miliarde euro

Valoarea totala estimata a tranzactiilor de tip M&A a fost de 1,8 miliarde de euro, in primul semestru din 2021, pentru un numar de peste 80 de tranzactii anuntate, arata o analiza PwC Romania. Astfel, prima jumatate a anului 2021 confirma ca piata locala a fuziunilor si achizitiilor isi continua tendinta ascendenta reluata inca din a doua jumatate a anului trecut.
”Cresterea nivelului de incredere al investitorilor, sustinut de date macroeconomice incurajatoare, excesul de lichiditate din pietele financiare locale si internationale si respectiv promovarea Bursei de Valori Bucuresti la statutul de piata emergenta au dinamizat semnificativ tranzactiile din Romania din acest an”, declara Dinu Bumbacea, Country Managing Partner PwC Romania.
In 59 dintre cele 83 de tranzactii centralizate de analiza PwC pentru piata de M&A din Romania in primele sase luni ale anului, cumparatorul a fost un investitor strategic. Fondurile de investitii si-au sporit de asemenea interesul pentru piata locala, 16 dintre tranzactiile anuntate avand drept cumparatori fonduri de capital.
”Dincolo de reasezarea prin tranzactii a castigatorilor crizei pandemice in peisajul concurential al pietelor unde opereaza, consolidarea si polarizarea companiilor pentru a-si spori rezilienta in criza au reprezentat, de asemenea, un catalizator important al tranzactiilor realizate intre jucatori din acelasi sector de activitate sau din sectoare care permit integrarea verticala si valorificarea sinergiilor”, explica George Ureche, Director, Lider M&A, PwC Romania.
Bursa de Valori Bucuresti a devenit de asemenea o platforma notabila pentru a atrage capital. Cele opt listari (prin oferta publica initiala sau plasament privat) inregistrate in aceasta perioada, ca alternativa la un proces standard de tip M&A, si supra-subscrierile din procesele de vanzare dovedesc atractivitatea in crestere a bursei locale. Cele mai importante doua tranzactii au fost IPO-ul transportatorului TTS si respectiv al dezvoltatorului imobiliar One United Properties din luna iunie a acestui an, cele doua listari cumuland peste 100 milioane de Euro in termeni de capital atras.
Analiza sectoriala
”Din perspectiva sectoriala, tranzactiile imobiliare au generat un sfert din piata locala de fuziuni si achizitii in valoare absoluta, respectiv o cincime ca volum. In acelasi timp, IT-ul a continuat sa ramana pe podiumul participantilor in piata de tranzactii printr-un mix de listari, fund raising-uri si fuziuni & achizitii, pe fondul nevoii de finantare si consolidare din aceasta piata”, spune Marina Pavel, Manager M&A PwC Romania.
Astfel, achizitia Hermes Business Campus de catre Adventum Investment Fund Management la un pret de peste 120 milioane de euro reprezinta cea mai mare tranzactie din piata locala de real estate. Transformarile privind modul de lucru al angajatilor din marile corporatii au fost unul dintre factorii care au impulsionat numarul de tranzactii cu cladiri de birouri care au devenit si cele mai mari tranzactii din sector.
In IT, in afara de finantarea de serie B in valoare de 60 milioane de dolari atrasa de FintechOS, cea mai mare astfel de finantare operata de la inceputul anului in Europa Centrala si de Est, alti jucatori din IT precum Gemini Solutions Inc sau Metro Systems Romania SRL au fost obiectul unor tranzactii de tip M&A de peste 20 milioane de euro. Consolidarea pietei este vizibila printr-o serie de alte tranzactii de mici dimensiuni (majoritatea sub 10 milioane de euro), in care companii antreprenoriale sunt achizitionate de mari conglomerate internationale din tehnologie.
Sectorul financiar si cel al serviciilor de sanatate private si-au mentinut prezenta traditionala in topul sectorial al fuziunilor si achizitiilor, operatiunile locale ale Alliance Healthcare Business si asiguratorul City Insurance reprezentand cele mai mari tranzactii din aceste sectoare.
Sectoarele de transport, energie si bunuri de consum au inregistrat de asemenea o efervescenta ridicata, in dorinta marilor castigatori ai pandemiei de a-si consolida pozitia in piata. In continuare ne asteptam ca activitatea pe zona de M&A sa creasca in sectoarele de energie verde si logistica.
Activitatea de fuziuni si achizitii la nivel global
Activitatea de fuziuni si achizitii la nivel global a continuat sa creasca in aprilie - iunie 2021, fiind al patrulea trimestru consecutiv cand valoarea se situeaza la peste un trilion de dolari, potrivit raportului PwC Global M&A Industry Trends. Aceasta tendinta va continua si in a doua jumatate a anului si in 2022, pe fondul cererii crescute in zona de tehnologii si inovatii si a sumelor foarte mari de care dispun fondurile de investitii si companiile de achizitii cu scop special (SPAC).
”Interesul pentru tehnologii noi si inovatii ramane in prim-planul tranzactiilor si se intrevede o crestere a competitiei intre investitori si o crestere exponentiala a evaluarilor. Dar in acelasi timp am putea vedea o crestere a restructurarilor si tranzactiilor in randul companiilor inca afectate de criza sanitara, precum companiile aeriene, operatorii de croaziera, producatorii de aeronave sau cinematografele, si care s-ar putea confrunta cu noi provocari de lichiditate, pe masura ce guvernele incep sa elimine programele de sprijin”, a spus Dinu Bumbacea, Country Managing Partner, PwC Romania.
Tendinte in activitatea de M&A globala din prima jumatate a anului 2021
● Fondurile de investitii au fost implicate in 36% din toate tranzactiile din prima jumatate a anului 2021.
● Activitatea de tranzactionare din prima jumatate a anului 2021 a inclus un numar record de ”mega” tranzactii, foarte multe cu o valoare de peste 5 miliarde dolari.
● Companiile de tehnologie, mass-media si telecomunicatii au reprezentat o treime din toate ”mega” tranzactiile din prima jumatate a anului 2021.
● Valorile tranzactiilor de pe pietele de consum s-au triplat fata de nivelurile de la inceputul pandemiei, pe masura ce companiile vad in M&A o modalitate de a-si optimiza portofoliile, astfel incat sa raspunda preferintelor mereu in schimbare ale consumatorilor.
● Tranzitia energetica continua sa influenteze activitate M&A din industria energiei, utilitatilor si resurselor, care a inregistrat o crestere a volumului si a valorilor tranzactiilor pana la la niveluri pre pandemice.
● Industria sanatatii a prezentat un interes mare pentru investitorii care au anuntat 11 tranzactii importante in prima jumatate a acestui an. Companiile, fondurile de investitii si SPAC isi disputa active cu o valoare totala de aproape 130 miliarde de dolari.
● Noua ”mega” tranzactii, cu o valoare totala de 85 miliarde dolari, au avut loc in prima jumatate a anului in sectorul serviciilor financiare, respectiv in leasing, servicii bancare, fintech, gestionarea activelor si asigurari.
● Trei din primele zece cele mai importante oferte din industria industria auto inregistrate in prima jumatate a anului 2021 au fost realizate de SPAC

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter