Dupa doi ani de incertitudini, discutii si negocieri, inceputul de an a debutat cu o veste buna: incheierea Acordului Comercial intre Uniunea Europeana (UE) si Marea Britanie la finalul lui 2020.
Unul dintre elementele cele mai importante ale acestui Acord, din punct de vedere vamal, consta in posibilitatea aplicarii, de la 1 ianuarie 2021, a unor preferinte tarifare, respectiv taxe vamale cu nivel zero, asupra importurilor de bunuri in UE din Marea Britanie si viceversa.
Aplicarea acestor preferinte tarifare la import este conditionata de caracterul originar al bunurilor. Cu alte cuvinte, fara a intra in detalii, pentru a nu fi aplicabile taxe vamale "erga omnes", deci pentru a beneficia de tratament preferential la importul in UE din Marea Britanie, bunurile in cauza trebuie sa fie originare in Marea Britanie potrivit regulilor de origine preferentiala prevazute de Acord. Aceasta origine trebuie, totodata, dovedita autoritatilor vamale competente conform modalitatilor stabilite de Acord. Fiind vorba despre un Acord bilateral, acelasi principiu este aplicabil si viceversa, respectiv in cazul importurilor in Marea Britanie din UE.
Un alt aspect important privind originea bunurilor se refera la necesitatea efectuarii unei (re-)evaluari a originii preferentiale UE a produselor finite in contextul acordurilor de origine preferentiala incheiate deja de UE cu alte tari/ teritorii terte, in situatia care in componenta acestor produse finite intra materii prime originare din Marea Britanie.
In ciuda eliminarii acestor bariere tarifare reprezentand taxe vamale, trebuie avut in vedere ca Acordul nu exonereaza operatorii economici de stabilirea corecta atat a incadrarii tarifare, cat si a valorii in vama la importul bunurilor in UE. Nestabilirea corecta a acestora din urma poate atrage dupa sine, pe de-o parte, aplicarea unor amenzi contraventionale si, pe de alta parte, TVA suplimentara la import, precum si dobanzi si penalitati de intarziere aferente.
In ceea ce priveste produsele accizabile, impactul generat de iesirea Marii Britanii din UE este unul major din mai multe perspective ce vizeaza o serie de aspecte cum ar fi deplasarea acestora in regim suspensiv de la plata accizelor, obligativitatea marcarii anumitor produse accizabile, precum si detinerea/ obtinerea anumitor licente pe teritoriul Romaniei etc.
In cazul exportului bunurilor din UE catre Marea Britanie, operatorii economici din Marea Britanie care desfasoara operatiuni vamale de export pe teritoriul UE trebuie sa tina cont ca legislatia vamala unionala prevede, printre altele, ca exportatorul trebuie sa fie o persoana stabilita pe teritoriul vamal al UE. In alta ordine de idei, in absenta unei prezente pe teritoriul vamal al UE, operatorii economici care sunt stabiliti doar in Marea Britanie nu mai indeplinesc conditiile de a actiona ca exportator din punct de vedere vamal in UE, de la 1 ianuarie 2021. De mentionat in acest context este ca, inca de la finalul lunii august 2019, legislatia vamala din Romania nu a mai permis operatorilor economici nestabiliti pe teritoriul vamal al UE sa efectueze operatiuni de export definitiv din Romania.
Operatorilor economici aflati in situatia descrisa mai sus le recomandam sa efectueze totodata o (re-)evaluare a structurilor de afaceri (si) din perspectiva TVA, date fiind modificarile de anul trecut aduse legislatiei fiscale din Romania care reglementeaza scutirea de TVA la export.
Nu in ultimul rand, operatorii economici din Marea Britanie care sunt nestabiliti pe teritoriul vamal al UE (mai) trebuie sa retina ca, de la 1 ianuarie 2021, pot efectua operatiuni de import definitiv care nu au caracter ocazional doar prin modalitatea reprezentarii indirecte.
*** Articol de Florin Neagoe, Manager PwC Romania