RO EN
The cart is empty

IMM Invest: Peste 40.000 de cereri de inregistrare in a patra zi de la lansare

Peste 40.000 de cereri de inregistrare erau inscrise pe platforma IMM Invest vineri la ora pranzului, in a patra zi de la lansarea programului prin care companiile pot accesa credite cu dobanda subventionata. FNGCIMM, institutia care gestioneaza proiectul, precizeaza insa ca numarul total de inregistrari afisat de interfata aplicatiei nu reprezinta numarul de IMM-uri inscrise.
"In numarul total de inregistrari se regasesc si IMM -urile care au inscrieri repetate in aplicatie, ca raspuns la clarificarile solicitate de operatori. Punerea solicitarii in starea clarificari presupune ca operatorul a verificat solicitarea si a constatat ca sunt necesare corectii sau completari care trebuie aduse de catre aplicant. In acesta situatie, solicitarea este retransmisa la beneficiar, insotita de un mesaj care contine comentariul operatorului, prin care sunt punctate corectiile care trebuie aduse", informeaza un comunicat FNGCIMM.
Institutia precizeaza ca operatorii depun eforturi deosebite pentru a prelucra cat mai eficient fiecare cerere inregistrata in aplicatie si, avand in vedere volumul imens de solicitari nou-venite, dar si al celor care se reintorc pentru a fi reanalizate, pentru a avansa cu implementarea programului si a se putea observa un progres in procesul de transmitere catre banci in vederea obtinerii finantarilor, este deosebit de important ca IMM-urile aplicante sa parcurga procesul de inscriere o singura data.
"Este foarte bine sa se stie ca aceste corectii aduse formularului de inscriere sau a Declaratiei pe propria raspundere de incadrare in categoria IMM trebuie completate de catre beneficiari numai in aplicatie si nu vor fi transmise prin posta electronica. Acesta modalitate de a raspunde nu este valida si conforma cu mecanismul de implementare a programului. De asemenea, subliniem ca punerea solicitarii in starea clarificari atrage dupa sine necesitatea reintrarii in cont si reluarea inscrierii", mai arata comunicarea FNGCIMM.
Institutia mai precizeaza ca pana aseara, in primele trei zile de la lansarea programului, erau inscrise in aplicatie peste 37.000 de cereri, din care 1.685 de solicitari erau in starea de transmis la banca, pentru 6.100 erau solicitate clarificari, 263 erau in diverse stadii de prelucrare si 13 au fost respinse, pe motiv ca nu indeplinesc criteriile de eligibilitate ale programului. Un numar de peste 28.000 urmeaza a fi luate in analiza.
FNGCIMM mai precizeaza ca, incepand cu data de 4 mai 2020, solicitarile aprobate vor incepe a fi exportate catre banci si vor trece in faza de analiza, conform normelor interne de creditare, in vederea emiterii acordurilor de finantare.
"Invitam potentialii beneficiari sa consulte Ghidul de completare a cererii online si sa vizualizeze modelele de completare a diferitelor tipuri de declaratii inainte sa demareze procedura de inscriere. Acestea sunt postate alaturat listei de Intrebari frecvente, publicate pe site-ul www.fngcimm.ro si pe pagina de Facebook a institutiei. Pentru intrebari sau semnalarea eventualelor dificultati intampinate in procesul de inscriere in aplicatie, va rugam sa ne scrieti pe adresa de email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. si, in cel mai scurt timp, colegii nostri va vor raspunde sau vor remedia problema pe care ati identificat-o", precizeaza reprezentantii FNGCIMM.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter