RO EN
The cart is empty

IG: Biasurile emotionale pot fi corectate prin educatie si invatare continua

Romania inregistreaza cea mai ridicata varsta medie a actionarilor companiilor cu cifra de afaceri mai mare de 1 milion de euro. Varsta medie a acestor actionari este de 50 de ani in Romania, mult peste media din Cehia (37 de ani) sau Polonia (40 de ani). Actionarii companiilor mari active in Romania au o varsta inaintata, cu o mentalitate foarte bine formata si greu de schimbat, deseori rezistenti la schimbare si nu percept viteza de schimbare a lucrurilor (progresul tehnologic, viteza de circulatie a informatiei, agresivitatea concurentei).
De asemenea, cele doua decenii petrecute in dezvoltarea afacerii, au format un bias emotional foarte periculos de atasament emotional (deseori, am auzit acesti antreprenori vorbind despre afacerea lor precum propriul lor copil). Atasamentul emotional alimenteaza o perceptie gresita de supraevaluare a afacerii respective de catre actionarii afectati de acest bias, asteptarile antreprenorilor respectivi fiind mult peste valoarea fundamentala.
Nu in ultimul rand, faptul ca aceste persoane au reusit sa conduca afacerea prin perioade foarte tulburi enuntate anterior (tranzitia din anii ’90, criza financiara din 2008-2009, austeritatea din 2010-2011 si revolutia fiscala din ultimii ani), alimenteaza un efect de supraincredere foarte periculos.
Biasurile cognitive pot fi corectate prin educatie si invatare continua. Daca persoana afectata de aceste limitari rationale este expusa unor riscuri semnificative si capactitate redusa de a absorbi potentialele pierderi, atunci se recomanda constientizarea si rezolvarea acestor biasuri prin educare.
Mai complicat este atunci cand antreprenorii sunt afectati de biasuri emotionale, deoarece acestea sunt mai greu de recunoscut (este greu sa privesti in oglinda cu sinceritate), iar depasirea acestora este mult mai dificila! Biasurile emotionale sunt cauzate de anumite stari emotionale sau sentimente, si, de aceea, sunt mai greu de educat. Din aceasta categorie fac parte urmatoarele erori:
Aversiunea la risc: apare atunci cand agentul economic resimte o durere mai mare atunci cand inregistreaza o pierdere, comparativ cu satisfactia obtinerii unui profit de aceeasi valoare absoluta. Paradoxal, aceasta eroare poate face ca managementul / actionarii sa persiste intr-o investitie care genereaza pierderi in speranta ca vor recupera in viitor si vor trece pe castig! De cele mai multe ori, aceasta determina agentul economic sa preia un risc excesiv, care poate grabi sfarsitul companiei;
Supraincrederea
Apare atunci cand agentul economic supraestimeaza capacitatea lor intuitiva si de cunoastere. Desi are si o componenta cognitiva, natura acestei erori este mai mult emotionala, deoarece este foarte greu de educat si are legatura cu nevoia omului de a se simti bine. Aceasta eroare emotionala cauzeaza subestimarea riscului, supraestimarea randamentului sau concentrarea excesiva a fondurilor intr-un proiect unic („pariul de afaceri al antreprenorului atotstiutor”) si poate sa apara sub mai multe forme:
- Iluzia cunoasterii depline: atunci cand agentul economic crede ca stie / intelege fenomene pe care, in realitate, le intelege partial sau necorespunzator. Nimeni nu le stie pe toate!
- Atribuirea de sine: atunci cand agentul economic considera ca succesul este datorat in intregime actiunilor sale, fara nici un aport favorabil din exterior;
- Protejarea sinelui: atunci cand agentul economic gaseste vinovati terti, sau circumstante atenuante, pentru propriul esec.
Lipsa de control
Apare atunci cand agentul economic nu este disciplinat in respectarea unei strategii de investitii pe termen lung. Aceasta poate cauza preluarea de risc excesiv si prioritizarea castigurilor pe termen scurt in dauna obiectivelor pe termen mediu lung;
Eroarea de status-quo
Apare atunci cand agentul economic devine confortabil cu ceea ce are si nu mai este dispus sa faca schimbari. Aceasta poate cauza reticenta la schimbare (sau efectuarea schimbarilor necesare atunci cand este prea tarziu) sau neconsiderarea unor oportunitati interesante de investitii (care pot fi fructificate de catre concurenta);
Atasamentul emotional
Apare atunci cand importanta si valoarea unei investitii este supraapreciata de catre agentul economic deoarece acesta are un atasament emotional fata de proiectul respectiv. Spre exemplu: un antreprenor care investeste intr-un proiect de cercetare pentru descoperirea unui medicament nou pentru vindecarea cancerului, deoarece a pierdut o persoana apropiata din cauza acestei boli. Desi proiectul este foarte riscant (investitia foarte mare cuplata cu randamentul incert), perceptia antreprenorului poate fi denaturata din cauza atasamentului emotional;
Frica de regret
Apare atunci cand agentul economic nu face nimic din frica de a gresi, incercand sa evite sentimentul de regret. Astfel, sentimentul de vinovatie devine mai puternic atunci cand actioneaza (si ar putea gresi) comparativ cu cel in care nu fac nimic (chiar daca pasivitatea poate fi o eroare, in sine). Aceasta eroare poate duce la conservatorism, lipsa de actiune (status-quo) si efectul de turma (agentul economic prefera sa actioneze in linie cu majoritatea sau consensul pietei). Astfel, daca decizia se dovedeste gresita, persoana respectiva va evita sentimentul de regret prin protejarea sinelui si invinovatirea celorlalti, fara sa isi asume responsabilitatea pentru propriile decizii.
Desigur, fiecare individ este complex, si poate infatisa unul sau mai multe dintre limitarile emotionale ori cognitive. Mai mult, majoritatea indivizilor tind sa fie mai conservatori si sa prezinte o aversiune la risc pe masura ce inainteaza in varsta si scade capacitatea acestora de redobandire a averii.
Managementul sau actionarii trebuie sa devina constienti de aceste limitari si, ulterior, sa incerce sa le depaseasca. Tabelul urmator sintetizeaza intrebarile cheie care ar trebui adresate pentru identificarea biasurilor emotionale explicate anterior. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter