Desi a emis ordonanta de urgenta cu privire la combaterea evaziunii fiscale, Guvernul Romaniei evita sa publice textul legislativ in Monitorul Oficial, iar in prezent negociaza cu oficialii Comisiei Europene, pentru a amana initierea procedurii de infringement (care presupune aplicarea de sanctiuni statelor membre ce nu respecta legislatia comunitara). Potrivit celor mai recente declaratii ale ministrului Finantelor Publice, noile reguli se vor aplica pana la data de 31 decembrie 2011, iar actul normativ ar putea intra efectiv in vigoare cel tarziu la 18 iunie a.c. De cealalta parte, comisarii UE reclama faptul ca executivul de la Bucuresti nu a notificat din timp autoritatile europene cu privire la implementarea unor masuri care contravin legilor referitoare la simplificarea platii TVA si la libera circulatie a produselor in spatiul comunitar. "Riscul procedurii de infringement a fost asumat si este generat de necesitatea de a reduce evaziunea in domeniul TVA-ului intracomunitar. Vom face tot ceea ce este necesar sa iesim din aceasta procedura de infringement inainte de a atrage penalitati", a mentionat ministrul de resort. "Noua ordonanta reprezinta un motiv de ingrijorare pentru membrii Comisiei Europene in ceea ce priveste conformitatea sa cu legislatia UE referitoare la taxe si accize. Din cauza ca au adoptat-o mai repede decat si-au planificat, autoritatile romane nu au tinut cont de observatiile membrilor Comisiei pe aceasta tema", sustin oficialii UE. Reamintim faptul ca, potrivit prevederilor ordonantei, se va achita TVA la punctele vamale in cazul importurilor comunitare in cazul unor marfuri alimentare, precum si al materialelor de constructii. Pentru tranzactiile in interiorul tarii cu aceleasi categorii de produse, va fi aplicata metoda taxarii inverse (la beneficiar).
Se estimeaza majorarea gradului de incasare a taxelor
Unii analisti economici si-au exprimat scepticismul cu privire la rezultatele noilor prevederi, care contravin normelor europene si, in anumite cazuri, ar putea duce chiar la cresterea fenomenelor de evaziune si contrabanda, prin intrarea pe piata autohtona a unor bunuri nedeclarate la vama. Conform Guvernului, specialistii Ministerului Finantelor Publice au identificat deja principalele zone de evaziune fiscala, care constau in eludarea taxelor la produsele ce sunt accizate si la cele din comertul intracomunitar. In primele 5 luni ale anului in curs, obligatiile fiscale neincasate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala – ANAF au totalizat un miliard de euro. De aceea, chiar si in cazul in care procedura de infringement impotriva Romaniei va fi declansata rapid, executivul de la Bucuresti este hotarat sa-si asume cu orice pret responsabilitatea, iar intre timp se asteapta la o majorare a gradului de incasare a veniturilor din taxe la bugetul de stat, incercand, la final, sa evite achitarea unor penalitati. Deocamdata, pe portalul Uniunii Europene, Romania figureaza cu o singura procedura activa de infringement, declansata la data de 25 iunie 2009, care vizeaza modificarea legislatiei referitoare la aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme. Informatii suplimentare, la www.gov.ro