RO EN
The cart is empty

EY: Redresarea sectoarelor tehnologic si media depinde de investitiile de capital

Investitiile de capital nu au fost niciodata mai importante ca in prezent pentru companiile din sectorul de tehnologie, media si divertisment si telecomunicatii (TMT), arata studiul EY Global Capital Operations and Innovation Study (COInS), care a sondat opiniile a 500 de directori executivi de la nivel global din acest sector. Pe baza analizei nivelului de maturitate al respondentilor in raport cu fiecare etapa a ciclului de viata al capitalului, studiul ii imparte in doua categorii: „lideri”, cei inclinati catre utilizarea coerenta a instrumentelor, tehnicilor si proceselor avansate la nivelul intregii companii, si „codasi”, cei cu un nivel scazut de adoptare.
87% dintre respondentii identificati ca „lideri” considera ca redresarea dupa pandemia provocata de COVID-19 se bazeaza in principal pe nivelul investitiilor de capital. Acesta reprezinta un motiv de ingrijorare, avand in vedere ca 82% dintre toti respondentii nu stiu clar cine este responsabil pentru rezultatele proiectelor de investitii de capital, ceea ce ridica semne de intrebare in legatura cu practicile de guvernanta.
Peter Latos, Liderul departamentelor de Consultanta si Strategie si Tranzactii, EY Romania: "Pe masura ce tehnologia se afla din ce in ce mai mult in centrul multor industrii, nu este surprinzator faptul ca majoritatea directorilor din sectorul TMT vad investitiile de capital ca fiind critice pentru redresarea post-pandemie. In mod ingrijorator, insa, pentru un numar aproape egal nu este clar cine este responsabil pentru obtinerea de rezultate in urma unor astfel de investitii. Deciziile privind momentul, locul si modul de mobilizare a capitalului devin si mai complicate in contextul ritmului accelerat al perturbarilor tehnologice, al inovarii si al reinventarii, precum si al schimbarilor de reglementare. De aceea, este imperativ pentru companii sa aiba o abordare bine definita, construita in jurul a trei piloni: instrumentele avansate de analiza a datelor (data & advanced analytics), resursa umana si guvernanta."
Studiul mai arata ca organizatiile din sectorul TMT se confrunta cu dificultati in indeplinirea obiectivelor legate de investitiile de capital. 63% dintre toti respondentii nu reusesc sa obtina randamentele prognozate, in timp ce 66% confirma ca, odata cu expirarea termenelor, costurile programelor lor de investitii de capital cresc.
In ceea ce priveste masurarea succesului, 70% dintre respondentii „codasi” si 58% dintre „lideri” au probleme in a demonstra valoarea pe care o aduc investitiile lor de capital, in mare parte din cauza limitarilor legate de maturitatea datelor.
Agilitatea este principala urgenta
83% dintre toti respondentii au declarat ca pandemia provocata de COVID-19 a evidentiat necesitatea instituirii unor mecanisme mai agile de alocare a capitalului. Cu toate acestea, o treime (33%) considera ca inca nu au capacitatea de a se adapta la modificarile conditiilor pietei, inclusiv la evenimente majore precum pandemia provocata de COVID-19.
Companiile de telecomunicatii beneficiaza de cea mai mare oportunitate de a-si ameliora agilitatea, 42% dintre acestea recunoscand ca abordarea lor in privinta planificarii investitiilor de capital este prea statica si rigida (comparativ cu 38% dintre companiile din media si divertisment si 25% dintre companiile din domeniul tehnologiilor).
Cu toate acestea, companiile de telecomunicatii prezinta cea mai mica probabilitate de a-si revizui si ajusta cu regularitate investitiile (16% fata de 26% dintre companiile din domeniul tehnologiilor si 31% dintre companiile de media si divertisment). De asemenea, 38% dintre companiile de telecomunicatii se confrunta cu dificultati in a identifica suficiente date pentru a aduce un plus de credibilitate procesului decizional, un procent semnificativ mai mare decat cel al respondentilor din media si divertisment (30%) si al celor din domeniul tehnologiilor (28%).
Planurile legate de resursele umane trebuie sa tina pasul cu transformarea tehnologica
Studiul subliniaza importanta cultivarii seturilor de abilitati potrivite pentru optimizarea investitiilor de capital, dincolo de utilizarea exclusiva a instrumentelor si proceselor. 89% dintre „lideri” si 67% dintre „codasi” considera ca vor obtine un avantaj competitiv din pastrarea unei forte de lucru cu calificari avansate, care poate gestiona proiectele de investitii de capital.
Dar, avand in vedere ritmul rapid al schimbarilor, apare un deficit de abilitati, pe masura ce companiile introduc noi tehnologii fara a asigura o instruire suficienta privind utilizarea acestora. Potrivit studiului, principala bariera in calea adoptarii analizei de date bazate pe inteligenta artificiala (AI) este absenta unor seturi de competente in domeniul AI, doua treimi dintre toti respondentii (66%) declarand ca, in prezent, sunt dificil de gasit seturile de abilitati necesare in interiorul organizatiei lor.
Obiectivele ESG in prim plan
In contextul in care companiile din sectorul TMT cauta sa isi consolideze procesele de guvernanta si transparenta, studiul releva importanta incorporarii indicatorilor cheie de performanta in materie de mediu, social si guvernanta (ESG) pentru a incuraja investitii holistice, care sa ofere un set mai echilibrat de obiective. Acest demers ar trebui sa fie unul cheie pentru directorii executivi din sectorul TMT, 62% dintre toti respondentii declarand ca nu sunt evaluate suficiente proiecte de investitii de capital pe baza contributiilor acestora la atingerea obiectivelor de mediu sau sustenabilitate.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter