RO EN
The cart is empty

EY: Creste rata creditelor neperformante in zona euro, pe fondul incetinirii creditarii

Numarul intreprinderilor si al gospodariilor din zona euro care nu reusesc sa ramburseze imprumuturile bancare va creste, potrivit primei editii a raportului EY European Bank Lending Economic Forecast. Se preconizeaza ca pierderile din credite vor creste pana la un maxim al ultimilor cinci ani, de 3,9% in 2023, desi vor ramane mai mici decat varful de 8,4% inregistrat in 2013, in timpul crizei datoriilor din zona euro.
Cresterea numarului de credite neperformante se inscrie pe fondul incetinirii cresterii creditarii, care va decelera la 2,9% in 2023, deoarece cererea de imprumuturi post-pandemie este suprimata de cresterea inflatiei si de impactul financiar al razboiului din Ucraina.
Cu toate acestea, se preconizeaza revenirea crestereii la nivelul total al imprumuturilor bancare, pana la o medie de 3,4% in urmatorii trei ani, inainte de a ajunge la 4% in 2025 - un nivel inregistrat ultima data in 2020, cand programele de imprumut au fost sustinute de guvern in contextul pandemiei .
Omar Ali, EY EMEIA Financial Services Leader: "Desi in urmatorii doi ani se vor inregistra rate de crestere a creditarii mai reduse decat in perioada de varf a pandemiei, perspectivele economice pentru sectorul bancar european sunt de un optimism prudent. Optimism pentru ca cele mai grave efecte economice ale pandemiei COVID-19 par sa fi trecut, iar redresarea progreseaza bine si prudenta ca urmare a tulburarilor geopolitice si a presiunilor asupra preturilor. Acesta este un alt moment crucial in care institutiile financiare si factorii de decizie politica trebuie sa continue sa se sprijine reciproc pentru a raspunde provocarilor viitoare."
 
Este probabil ca pierderile din credite sa creasca, dar de la niveluri istoric scazute
Creditele neperformante in intreaga zona euro, ca pondere din imprumuturile brute acordate intreprinderilor, au scazut la un nivel minim al ultimilor 14 ani, de 2,2% in 2021 (fata de 3,2% in 2019), in mare parte datorita mentinerii ratelor negative ale dobanzilor si interventiilor guvernamentale introduse pentru a sprijini veniturile gospodariilor si ale intreprinderilor in timpul pandemiei.
Prognoza EY privind imprumuturile bancare europene prevede ca pierderile din imprumuturi din zona euro vor creste cu 3,4% in 2022 si cu inca 3,9% in 2023, de la o medie de 2,4% in 2020 si 2021. Cu toate acestea, neplatile vor ramane modeste in raport cu standardele istorice: pierderile au fost in medie de 6% in perioada 2012-2019 si au ajuns la 8,4% in 2013, in urma crizei datoriilor din zona euro. Imediat inainte de pandemie, pierderile din credite au fost in medie de 3,5% in perioada 2018-2019.
 
Apetitul mediului de afaceri de a se imprumuta este slabit de incertitudinea geopolitica si de detinerile mari de numerar
Previziunile economice ale EY privind imprumuturile bancare europene prevad o crestere a imprumuturilor nete acordate intreprinderilor din zona euro de 3,6% in 2022, inainte de a incetini la 2,3% in 2023. Aceasta se compara cu un maxim al ultimilor 12 ani, de 5,3%, inregistrat in primul an al pandemiei - puternic stimulat de sprijinul financiar guvernamental - si cu rate de crestere mult mai mici inainte de pandemie – o medie de 1,7% in 2018 si 2019.
Pe termen scurt, se preconizeaza o incetinire a cresterii creditarii intreprinderilor in raport cu varful pandemic, ca urmare a retragerii sprijinului guvernamental si al BCE, a presiunii asupra apetitului pentru investitii din cauza incertitudinii economice, ca urmare a razboiului din Ucraina si a unei atentii sporite acordate imbunatatirii bilanturilor corporative. De asemenea, se preconizeaza ca cele 300 de miliarde de euro de detineri de numerar "in exces" pe care firmele din zona euro le-au acumulat in timpul COVID-19 vor afecta cererea de creditare.
O alta piedica in calea cresterii creditarii ar putea veni ca urmare a incheierii programului Operatiunea de refinantare pe termen lung cu tinta precisa a BCE, care a permis bancilor sa se imprumute la rate mai mici.
 
Cresterea creditelor ipotecare va scadea fata de ritmul record din 2021, dar ramane puternica
Se preconizeaza ca imprumuturile ipotecare in intreaga zona euro vor creste in medie cu 3,9% intre 2022 si 2024, in scadere de la 4,5% in 2020 si 5,2% in 2021.
Creditele ipotecare au inregistrat o performanta surprinzator de robusta in timpul pandemiei. In 2020, imprumuturile ipotecare in intreaga regiune au raportat cea mai mare rata din 2007, datorita ratelor foarte scazute ale dobanzilor, cresterii preturilor locuintelor, schimbarii determinate pandemie catre munca la domiciliu si capacitatii unor cumparatori de a apela la economii neplanificate pentru a contribui la finantarea depozitelor.
Cu toate acestea, perspectivele sunt mai putin imbucuratoare, pe masura ce preturile locuintelor continua sa creasca, ratele dobanzilor par sa creasca, iar in unele economii din zona euro sunt introduse masuri de reglementare pentru a raci pietele imobiliare incinse.
 
Presiunile legate de costul vietii au implicatii mixte asupra creditului de consum
Stocul de credite de consum in intreaga zona euro a scazut cu 0,4% in 2021, dupa ce in anul precedent scazuse deja cu 2,7%. Acest lucru se compara cu o crestere de 5,6% in 2019, inainte de pandemie.
Prognoza economica a EY privind imprumuturile acordate de bancile europene preconizeaza cresterea creditului de consum cu 2,6% in acest an si cu inca 1,7% in 2023. Cu toate acestea, un numar semnificativ de gospodarii vor putea apela la economiile acumulate in timpul pandemiei, ceea ce franeaza cererea suplimentara de datorii negarantate.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter