RO EN
The cart is empty

DELOITTE: TVA aferenta demolarii cladirilor existente poate fi recuperata

Potrivit legislatiei aflate in vigoare in Romania, o companie care plateste TVA la achizitia unei cladiri este obligata sa ramburseze integral sau partial taxa aferenta daca decide demolarea imobilului. Aceasta regula se aplica indiferent daca scopul cumparatorului este acela de a dezvolta un proiect imobiliar pe respectivul teren sau de a reconstrui ori moderniza cladirea demolata. Potrivit specialistilor companiei de consultanta Deloitte, acest lucru contravine normelor europene, incalcand drepturile contribuabililor, in cazul in care achizitia se face in scopul desfasurarii activitatii economice a companiei investitoare. Acest lucru a fost confirmat, recent, de Curtea Europeana de Justitie, care a dat verdictul favorabil unei societati din Romania ce a contestat ajustarea TVA impusa de autoritatile fiscale romane. In 2007, respectiva companie a achizitionat un teren impreuna cu imobilele edificate, in momentul efectuarii tranzactiei fiindu-i transferata si o autorizatie de demolare aferenta constructiilor respective. In baza documentului, compania a decis demolarea unei cladiri cu scopul de a dezvolta un complex rezidential, iar ANAF a impus companiei ajustarea TVA aferenta constructiilor demolate - TVA dedusa la momentul achizitiei. In urma judecarii cazului, Curtea Europeana de Justitie a decis ca TVA dedusa la achizitia unei constructii nu se ajusteaza daca aceasta este demolata in vederea realizarii unui complex rezidential. Curtea mentioneaza ca achizitia bunurilor imobile si distrugerea ulterioara a acestora in vederea realizarii unor ansambluri moderne se considera a fi o serie de operatiuni economice conexate, avand ca obiect realizarea de operatiuni taxabile. In aceste conditii, compania are dreptul de a deduce TVA aferenta achizitiei constructiilor. Pana in prezent, multe companii cu activitati in sectorul imobiliar din Romania au fost obligate sa ajusteze (ramburseze) TVA catre bugetul de stat pentru cladirile vechi achizitionate cu TVA si demolate ulterior, chiar daca scopul a fost dezvoltarea unor proiecte imobiliare. "O astfel de decizie faciliteaza recuperarea unor sume importante provenite din TVA, in conditiile in care multe companii din domeniul imobiliar din Romania au fost obligate sa ajusteze/ ramburseze TVA pentru cladirile vechi achizitionate si demolate ulterior, chiar daca scopul a fost dezvoltarea unor proiecte imobiliare. Recomandam tuturor firmelor care s-au aflat sau se afla in aceasta situatie sa analizeze si sa evalueze mijloacele juridice disponibile pentru recuperarea sumelor respective", a declarat Adrian Teampau, manager in cadrul Deloitte Tax. Informatii suplimentare, la www.deloitte.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter