RO EN
The cart is empty

DELOITTE: Bugete duble pentru social media si dispozitive mobile, in pandemie

In timpul pandemiei de Covid-19, companiile au redirectionat aproape jumatate din bugetele de marketing (46%) catre retelele de socializare si dispozitivele mobile, potrivit celei mai recente editii a studiului Deloitte Chief Marketing Officer (CMO) Survey, de doua ori mai mult decat inainte de pandemie. De asemenea, studiul subliniaza faptul ca, in urmatoarele 12 luni, specialistii anticipeaza o continua crestere a cheltuielilor aferente actiunilor de marketing pe dispozitive mobile, pe cand cele legate de retelele de socializare vor ramane apropiate de noul nivel, care este ridicat. Deloitte CMO Survey este rezultatul analizei a aproximativ 300 de raspunsuri oferite de catre profesionisti de top din domeniu care activeaza in 13 sectoare din SUA.
In ultimele luni, retelele de socializare au jucat un rol important atat in cresterea notorietatii brandurilor, cat si a performantei companiilor. Trei sferturi dintre respondenti au folosit retelele de socializare in special pentru actiuni al caror scop tinea de notorietatea marcii (84%) si mai mult de jumatate dintre acestia, pentru pastrarea clientilor actuali (54%) si atragerea de noi clienti (51%). In plus, studiul subliniaza faptul ca retelele de socializare au avut o contributie majora la performantele inregistrate de companii in timpul pandemiei, cu o crestere de 23,5% fata de luna februarie 2020. Cand vine vorba de parteneriatele cu influenceri, studiul arata ca specialistii in marketing apeleaza putin la astfel de colaborari si doar 8% din buget este alocat activitatilor de acest gen pe canale de socializare, precum LinkedIn, blogurile companiilor, Instagram, Facebook si altele. Respondentii anticipeaza ca, in urmatorii trei ani, vor directiona bugete mai mari catre colaborarile cu influenceri, pana la 13% din totalul cheltuielilor de marketing, iar cele mai semnificative cresteri sunt de asteptate in domenii precum serviciile bancare si profesionale.
"Mai mult ca oricand, directorii de marketing se afla in pozitia potrivita pentru a face auzita vocea clientilor in intreaga organizatie. Pentru aceasta, ei trebuie sa indeplineasca trei obiective: sa analizeze datele despre clienti pentru a le transforma in recomandari aplicabile, sa se asigure ca interactiunile cu clientii sunt relevante si sa contribuie la construirea organizatiei care sa poata livra servicii conform asteptarilor clientilor. In absenta unor surse de informatii din interiorul si exteriorul organizatiei si fara a avea disciplina necesara asigurarii calitatii informatiilor, intelegerea comportamentului clientului nu poate duce la crearea de actiuni concrete. In acelasi timp, alinierea atenta a tehnologiei si a datelor cu valorile si identitatea general umana este o necesitate pentru atragerea clientilor. Cu toate acestea, daca organizatia nu are o mentalitate axata pe client, datele si tehnologia nu raman decat un paliativ", a spus Ruxandra Bandila, Director de Marketing si Business Development, Deloitte Romania.

Crestere de 70% a cheltuielilor pentru actiuni de marketing pe dispozitive mobile
In ciuda unei cresteri cu 70% a cheltuielilor pentru actiuni de marketing pe dispozitive mobile in timpul pandemiei, specialitatii in domeniu observa o crestere foarte mica a contributiei acestora la performanta companiei, 28% dintre respondenti considerand ca acestea nu ajuta deloc la imbunatatirea performantei. De asemenea, studiul subliniaza ca, atunci cand investesc in astfel de activitati, respondentii acorda prioritate optimizarii site-urilor pentru dispozitivele mobile (70%), si nu crearii si actualizarii de aplicatii (30%).
Rolul departamentului de marketing in cadrul companiilor s-a schimbat in timpul pandemiei de Covid-19, aproape doua treimi dintre respondenti (62%) sustinand ca departamentele lor au dobandit o importanta mai mare, organizatiile ale caror clienti sunt persoane juridice (business-to-business - B2B) inregistrand cea mai puternica crestere - companii care ofera produse (63%) si servicii (72%). Pe langa recunoasterea rolului departamentului de marketing, rezultatele studiului subliniaza importanta prioritatilor stabilite de catre organizatie pentru acesta, cum ar fi pastrarea clientilor si consolidarea notorietatii marcii, in contextul in care, in perioada pandemiei, ponderea bugetelor de marketing a crescut usor, ajungand la 12,6% din bugetele totale al organizatiilor, comparativ cu perioada de dinainte de pandemie (11,3%).
Importanta acestor prioritati este surprinzatoare, avand in vedere ca departamentele de marketing indeplinesc mai multe sarcini, dar cu mai putini angajati, deoarece 9% dintre locurile de munca din departamentele de profil au fost pierdute in timpul pandemiei. Forta de munca din cadrul acestor departamente ar putea ridica ingrijorari in viitorul apropiat, tinand cont ca un sfert dintre respondenti (24%) anticipeaza ca aceste locuri de munca nu vor fi create din nou.
***
Deloitte CMO Survey este realizat de doua ori pe an, prin sondaj online, si acopera companii din domenii precum tehnologie, servicii bancare, comertul cu amanuntul, servicii medicale, servicii profesionale, comunicare, bunurile si servicii de larg consum, productie, transport, minerit si constructii, energie si educatie. Mai multe informatii despre studiu sunt disponibile aici.
Pentru a descarca raportul Deloitte CMO Survey 2020 - COVID-19 and the State of Marketing, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter