RO EN
The cart is empty

Consiliul Concurentei modifica Legea concurentei neloiale pentru limitarea abuzurilor

Consiliul Concurentei a elaborat un proiect pentru modificarea Legii concurentei neloiale, astfel incat sa poata fi abordata si relatia dintre firmele mari, cu o cota de piata de 20-30%, si cele mici, unde nu se poate interveni pe Legea Concurentei, a declarat, pentru Agerpres, presedintele autoritatii, Bogdan Chiritoiu.
"Este o aducere la zi a legii, bazandu-ne pe experienta pe care am avut-o pana acum. Am clarificat incalcarile, am imbogatit metodele de investigatie, folosind instrumentele pe care le avem pe Legea Concurentei. Acestea sunt lucruri, sa le spunem, uzuale. Ce este intr-adevar deosebit este ca, daca pana acum, in Legea concurentei neloiale discutam numai despre modul in care se raporteaza o firma fata de alta firma concurenta, acum ne ocupam si de raporturile dintre firme care au relatii comerciale unele cu altele, fie ca sunt furnizori, fie ca sunt clienti. Vorbim despre relatia dintre firmele mari cu firmele mici, despre modul in care o firma mare isi trateaza clientii sau furnizorii mici. Practic, acesta este elementul de noutate in lege, faptul ca ne vom preocupa si de exploatarea pozitiei superioare de negociere, prevedere care exista deja in alte state din Uniunea Europeana", a explicat Bogdan Chiritoiu.
 
Presedintele Consiliului Concurentei a subliniat ca modificarea a fost determinata de existenta unor sesizari privind tratamente incorecte pe care firmele mari le aplica firmelor mai mici cu care relationeaza, dar si de faptul ca, venind dupa o perioada de criza, genul acesta de comportamente s-ar putea acutiza sau ar putea creste numeric, deoarece sunt multe firme care ies slabite din criza si vor fi mai vulnerabile in fata unor tratamente incorecte.
"Sesizari am avut multe si din domenii diverse. Noi am putut interveni, in baza legii Concurentei, atunci cand firmele erau dominante, erau foarte mari, avand peste 40% cota de piata. Si am intervenit, am amendat Hewlett Packard cand si-a eliminat un furnizor mai mic, am sanctionat Orange cand a discriminat intre clienti de-ai lui. Pentru genul acesta de situatii avem parghii in Legea Concurentei. Unde nu avem parghii? In situatia companiilor care sunt mai mari, dar nu sunt atat de mari sa ajunga la 40%, deci o zona gri. Este vorba despre firme care detin de 20-30% cota de piata, care sunt clar mai puternice, au o forta importanta, dar nu indeplinesc totusi criteriile din Legea Concurentei pentru a putea fi considerate dominante. Prin acest proiect de lege umplem cumva acest gol. Abordam o asimetrie de putere de negociere, dar nu atat de mare cat sa permita aplicarea prevederilor din Legea concurentei", a mai precizat Bogdan Chiritoiu.
 
Potrivit acestuia, proiectul va fi lansat in consultare publica, se asteapta reactiile si, intr-o luna - doua ar putea intra in vigoare.
Practica Consiliul Concurentei de analiza a faptelor de concurenta neloiala a condus la concluzia ca unele aspecte ale legii trebuie clarificate si completate si, in acest context, institutia lanseaza in dezbatere proiectul de modificare a Legii Concurentei neloiale (Legea 11/1999).
Conform proiectului, principala modificare vizeaza protejarea firmelor mici in fata abuzului puterii superioare de negociere a companiilor mari, deoarece, in contextul pandemiei de coronavirus, o mare parte dintre firmele mici sunt la limita de supravietuire si trebuie aparate de eventuale actiuni abuzive.
 
Proiectul prevede includerea in sfera practicilor de concurenta neloiala si exploatarea pozitiei superioare de negociere a unei companii in raport cu o alta cu care s-a aflat sau se afla intr-o relatie comerciala (ce vizeaza paliere diferite de piata si nu o relatie orizontala de concurenta), de natura sa ii produca acesteia din urma un prejudiciu semnificativ sau sa afecteze concurenta normala de pe piata, prin actiuni sau inactiuni precum: refuzul nejustificat de a furniza sau de a cumpara bunuri sau servicii, nerespectarea clauzelor contractuale privind plata, furnizarea sau achizitia, impunerea unor conditii nejustificat de oneroase sau discriminatorii fata de obiectul contractului sau modificarea si incetarea nejustificata a relatiilor comerciale cu firma partenera.
 
Totodata, proiectul clarifica faptul ca legea se refera la relatiile "business to business", tinand cont de interesele private si publice, astfel cum apar acestea definite in dreptul national, pentru evitarea confuziilor generate de componenta "business to consumer" - palier reglementat in mod distinct de cadrul legal national, printr-o serie de alte acte normative (Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii- administrata de ANPC).
Documentul mai mentioneaza ca se pot folosi instrumentele prevazute in Legea Concurentei, respectiv inspectii, declaratii, interviuri, cereri de date si informatii si pot fi solicitate date si documente de la orice persoana fizica sau juridica ce ar putea detine informatii relevante, se pot aplica sanctiuni pentru furnizarea de informatii inexacte, incomplete sau care induc in eroare ori de documente incomplete sau nefurnizarea informatiilor si documentelor solicitate de catre autoritatea de concurenta.
 
A fost actualizat si cuantumul amenzilor contraventionale ce pot fi aplicate persoanelor fizice si persoanelor juridice ca urmare a constatarii de catre autoritatea de concurenta a unei incalcari a legii, atat pentru contraventiile procedurale, cat si pentru contraventiile de fond, tinand cont de valoarea corespunzatoare ratei inflatiei din ultimii 6 ani (respectiv data ultimei modificari a actului normativ). Astfel, se instituie introducerea amenzii constituita din procent din cifra de afaceri a contravenientului realizata in anul financiar anterior sanctionarii (amenda de fond aplicabila companiei intre 0,01% - 1%, dar nu mai putin de 5.500 lei si nu mai mult de 100.000 lei, amenda procedurala aplicabila firmei 0,01% - 0,1%, dar nu mai putin de 1.100 lei si nu mai mult de 50.000 lei).
 
In mod similar practicii in cazul aplicarii prevederilor Legii nr. 21/1996, a fost introdusa posibilitatea contravenientului de a recunoaste fapta, respectiv reducerea amenzii aplicate, cu precizarea faptului ca, in situatia in care, dupa obtinerea acestui beneficiu, partea implicata contesta decizia Consiliului Concurentei, acesta se pierde.
Proiectul mai stabileste faptul ca autoritatea de concurenta intervine doar in cazul afectarii unui interes legitim public, tinand cont de urmatoarele criterii: gradul ridicat de pericol social, importanta sau dimensiunea sectorului economic vizat, numarul de companii implicate in savarsirea faptei, numarul de firme afectate, durata indelungata a practicii de concurenta neloiala. A fost prevazut si termenul in care deciziile Consiliului Concurentei emise in temeiul legii concurentei neloiale pot fi atacate in contencios administrativ, respectiv 30 de zile, precum si instanta competenta sa le solutioneze - Curtea de Apel Bucuresti.
 
Alte practici de concurenta neloiala incriminate de lege sunt denigrarea unui competitor sau a produselor/serviciilor sale prin raspandirea de informatii eronate; deturnarea clientilor unei companii prin utilizarea secretelor comerciale, astfel ca aceasta va cuprinde in actul material si referirea la utilizarea informatiilor confidentiale pentru savarsirea faptei; discreditarea activitati unei firme sau a produselor si serviciilor sale, realizata de catre o alta firma sau de un fost sau actual angajat, prin recurgerea la actiuni care conduc la pierderea bunei reputatii sau a credibilitatii acesteia; afectarea activitatii unei companii, realizata prin demersurile concertate ale unui concurent si ale unor angajati ai intreprinderii afectate, cu scopul destabilizarii functionale a acesteia.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter