RO EN
The cart is empty

Clifford Chance a asistat oferte de obligatiuni verzi de 500 milioane euro in 2021

In linie cu strategia globala privind finantarea sustenabila, Clifford Chance Badea isi consolideaza portofoliul de consultanta in domeniul emisiunilor de obligatiuni verzi si sustine dezvoltarea acestui segment in Romania, asistand numai in ultimele luni doua tranzactii in valoare de EUR 500 milioane.
Astfel, o echipa formata din Radu Ropota (counsel), Georgiana Evi (senior associate) si Mihai Dolhescu si Nicolae Grasu (avocati) a acordat asistenta juridica Nordic Trustee AS, in calitate de agent de garantie si bond trustee, in legatura cu emisiunea de obligatiuni verzi garantate pe lege norvegiana in valoare de EUR 200 milioane, emisa de o societate detinuta de Alternus Energy Group PLC (Irlanda), proprietarul a cinci parcuri solare din Romania.
Separat, o echipa multi-jurisdictionala formata din avocati din birourile Clifford Chance de la Bucuresti, Londra si Amsterdam a asistat MAS Real Estate, detinuta majoritar de Prime Kapital, in legatura cu oferta de obligatiuni verzi in valoare de EUR 300 de milioane, care a fost subscrisa cu succes saptamana trecuta. Obligatiunile sunt listate pe Bursa Euronext din Dublin. Fondurile generate vor fi utilizate pentru achizitia si dezvoltarea de proiecte imobiliare sustenabile in Romania.
Echipa locala a fost formata din Madalina Rachieru-Postolache (partener), Radu Ropota (counsel) si Dorin Giurgi (avocat).
„Piata de obligatiuni verzi inregistreaza o crestere semnificativa in ultimii ani, pe masura ce tot mai multi emitenti isi aliniaza strategia la obiectivul general de limitare a impactului incalzirii globale”, spune Madalina Rachieru-Postolache, Partener si coordonator al practicii Piete de Capital Clifford Chance Badea. „Romania se alatura acestui val de finantare sustenabila si ne bucuram sa avem o contributie activa la conturarea acestei piete, inca de la inceput”.
Anul trecut, firma de avocatura a asistat NEPI Rockcastle in legatura cu emisiunea de obligatiuni verzi in valoare de EUR 500 milioane. Fondurile generate au fost utilizate pentru finantarea unor proiecte menite sa sporeasca performanta portofoliului imobiliar in materie de eficienta energetica si sustenabilitate.
Radu Ropota (counsel) adauga: „Provocarile inerente complexitatii tranzactiilor mentionate, care au implicat refinantare de datorii si finantare de achizitii de societati romanesti prin emisiune de obligatiuni verzi in primul caz, respectiv coordonare multi-jurisdictionala (Marea Britanie, Irlanda, British Virgin Islands, Isle of Man, Malta) in cazul emisiunii de obligatiuni verzi a MAS Securities BV au adus si o satisfactie profesionala pe masura. La aceasta se adauga si faptul ca tranzactiile au fost incheiate cu succes, iar finantarile obtinute au ca scop dezvoltarea sustenabila. Ne bucuram sa fim alaturi de clientii nostri si sa ii ajutam 'sa planteze un copac, pentru a putea sta la umbra in viitor', ca sa il parafrazam pe Warren Buffett”.
Primul proiect de finantare prin obligatiuni verzi asistat de Clifford Chance Badea a avut loc in 2018, cand o echipa coordonata de Cosmin Anghel (counsel) a acordat asistenta pe aspecte de drept roman sindicatului bancar format din BNP Paribas, HSBC, JP Morgan si UniCredit in legatura cu emisiunea de obligatiuni verzi lansata de producatorul german de turbine eoliene Nordex Group, in valoare de EUR 275 milioane.
Pe deplin integrata in reteaua globala Clifford Chance, practica locala de Piete de Capital este creditata de marile ghiduri juridice internationale in topul firmelor de avocatura specializate pe aceasta arie (Tier 1). Biroul asista emitenti de actiuni si obligatiuni, precum si sindicate de intermediere in tranzactii de piete de capital. Tranzactiile sunt adesea asistate de echipe trans-nationale care genereaza un mix optim de expertiza locala si know-how global. Acolo unde este nevoie, clientii beneficiaza de o practica full service de drept englez si drept american.
De asemenea, avocatii acorda in mod constant consultanta companiilor cu care lucreaza in legatura cu respectarea si alinierea la legislatia pietei de capital pe diverse aspecte precum abuz de piata, cadrul juridic aferent informatiilor privilegiate, obligatia lansarii de oferte publice obligatorii, obligatii de transparenta, etc.
Portofoliul recent mai include tranzactii de referinta precum:
1. Listarea CTP N.V. – asistenta acordata de o echipa globala Clifford Chance sindicatului de banci internationale format din Erste Group, Goldman Sachs, Morgan Stanley, Kempen & Co, UBS, ING si Raiffeisen Bank in legatura cu oferta publica initiala si listarea actiunilor CTP N.V. pe bursa Euronext Amsterdam, tranzactie estimata la EUR 854 milioane.
2. Emisiunea de obligatiuni Frigoglass - asistenta acordata unui sindicat de banci internationale de investitii in legatura cu emisiunea de obligatiuni de tip ‘high yield’ in valoare de EUR 260 milioane emise de FRIGOGLASS FINANCE B.V. si garantate inclusiv de doua societati romanesti - Frigoglass Romania S.R.L. si 3P Frigoglass S.R.L. Obligatiunile au fost listate la Luxembourg Stock Exchange, cu admitere la tranzactionare pe piata Euro MTF.
3. Prima emisiune de tip 'high yield' lansata de un emitent roman – Asistenta acordata Citibank, ING Bank N.V. si Unicredit Bank S.A in legatura cu lansarea si listarea pe Irish Stock Exchange a emisiunii de obligatiuni cu o valoare totala de 850 milioane Euro a RCS&RDS, garantata de Digi Communications si de filialele RCS&RDS din Spania si Ungaria.
4. Primul program de emisiune de obligatiuni ipotecare realizat de un emitent roman: Asistenta acordata Alpha Bank Romania in legatura cu lansarea primului program de obligatiuni ipotecare realizat de un emitent roman, in valoare de pana la 1 miliard Euro.
5. Programul de obligatiuni NE Property B.V.: Asistenta acordata NE Property B.V. in legatura cu implementarea programului de obligatiuni (Guaranteed Euro Medium Term Programme) in valoare de 3 miliarde Euro garantate de NEPI Rockcastle plc, precum si in legatura cu emisiunile de obligatiuni in baza programului.
6. Emisiunile de obligatiuni DIGI: Asistenta acordata consortiului format din J.P. Morgan si Deutsche Bank in legatura cu emisiunea de obligatiuni in valoare de 350 milioane Euro lansata in 2016 de Digi Communications (DIGI), societatea care detine operatorul telecom RCS&RDS, precum si asistenta acordata Citigroup in legatura cu o noua emisiune de obligatiuni in valoare de 200 milioane Euro lansata in februarie 2019 si care urma sa fie consolidata cu obligatiunile emise de DIGI in 2016.
7. Emisiunile de obligatiuni UniCredit Leasing Corporation IFN - Asistenta acordata bancilor de investitii in legatura cu emisiunea de obligatiuni in valoare de 300 milioane euro a UniCredit Leasing Corporation IFN S.A., listata pe Bursa de Valori din Luxemburg.
8. Listarile de obligatiuni Globalworth pe bursele din Bucuresti si Irlanda: Asistenta acordata Globalworth Real Estate Investment Limited in legatura cu listarea obligatiunilor in valoare de 550 milioane Euro pe bursele din Bucuresti si Irlanda din iulie 2017 si asistenta acordata aceluiasi emitent intr-o tranzactie similara derulata in mai 2018, a doua emisiune de obligatiuni corporative in valoare de 550 milioane Euro - cele mai mari listari de acest fel din istoria BVB.
9. Programul Global Medium Term Notes al Romaniei – Clifford Chance Badea a fost implicata in toate emisiunile de obligatiuni suverane pe piete externe, de la lansarea programului in 2011.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter