RO EN
The cart is empty

CC: Noi reguli pentru transmiterea informatiilor pe piata de leasing operational

Consiliul Concurentei a impus noi reguli privind promovarea informatiilor pe piata de leasing operational, astfel incat companiile sa nu isi poata coordona comportamentul, evitand incalcarea normelor din domeniul concurentei.
Astfel, Asociaţia Societaţilor de Leasing Operational (ASLO) si 14 companii s-au angajat sa adopte un set de masuri de conformare cu legislatia din domeniul concurentei, care sa asigure, in acelasi timp, confidentialitatea colectarii, prelucrarii si distribuirii de informatii privind activitatea de leasing operational.
Aceste angajamente au fost asumate de cele 14 companii si ASLO pentru a elimina ingrijorarile de natura concurentiala din cadrul investigatiei derulate de Consiliul Concurentei privind o posibila coordonarea a politicilor comerciale, prin fixarea preţului şi/sau imparţirea pietei, realizata printrun schimb de informatii referitoare la volumele realizate pe piata de fiecare societate de leasing operational.
Astfel, din statutul asociatiei vor fi eliminate prevederile care impun obligativitatea furnizarii datelor, informatiile urmand a fi puse la dispozitie de catre companii in mod voluntar. Mai mult, doar daca exista minim cinci participanti, informatiile vor fi prelucrate si distribuite in forma agregata, care sa nu permita identificarea companiei.
In acelasi timp, atat companiile, cat si asociatia s-au angajat sa nu faca publice informatii privind strategiile si politicile comerciale, reducandu-se astfel riscurile unei posibile coordonari comportamentale intre societatile de leasing operational.
ASLO s-a angajat sa publice pe pagina web rezultatele agregate obtinute in urma colectarii si prelucrarii datelor de la companii, in acest fel, putand avea acces la informatii si companiile care nu sunt membre ale asociatiei.
In general, schimbul de informaţii pe anumite pieţe poate fi util analizelor comparative, dar atunci cand contine elemente cu grad mare de detaliu si individualizare, poate facilita coordonarea comportamentului companiilor, incalcand normele din domeniul concurentei. Prin implementarea angajamentelor, informatiile de piata vor fi disponibile atat clientilor si altor societati active pe piata, cat si potentialilor concurenti, intr-o forma care sa reflecte conditiile de piata, reducandu-se riscul cresterii nejustificate a transparentei.
Companiile care si-au asumat angajamente sunt Ald Automotive S.R.L., Arval Service Lease Romania S.R.L., Autotechnica Fleet Services S.R.L., BCR Fleet Management S.R.L., BT Operational Leasing S.A., Business Lease Romania S.R.L., Leaseplan Romania S.R.L., New Kopel Romania S.R.L., Porsche Mobility S.R.L., Premium Leasing S.R.L., RCI Finantare Romania S.R.L., Unicredit Leasing Fleet Management S.R.L., Alexandros Long Term Rental S.A., Finmedia S.R.L., precum si ASLO.
Consiliul Concurentei va monitoriza indeplinirea angajamentelor, pe baza informatiilor transmise de catre companii. In cazul in care nu isi indeplinesc angajamentele, autoritatea de concurenta ii poate sanctiona operatorii de pe piata cu amenzi de pana la 10% din cifra de afaceri.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter