RO EN
The cart is empty

AMCOR: Firmele de consultanta nu asteapta clienti noi din constructii in 2019

Asociatia Consultantilor in Management din Romania (AMCOR) a anuntat recent, printr-un comunicat, ca a lansat cea de-a unsprezecea editie a studiului „Piata de consultanta in management din Romania”.
Realizat pe baza datelor culese in prima jumatate a anului 2019, de la 105 firme participante, studiul pietei de consultanta este o oglinda a modului in care anul 2018 s-a derulat pentru firmele de consultanta si ofera cateva informatii importante si cu privire la evolutiile din 2019.
Una dintre primele concluzii ale cercetarii este aceea ca dimensiunea reala a pietei de consultanta din Romania nu depaseste 2,5 miliarde lei si cuprinde un numar de aproximativ 1.500 de firme active, cu un numar total de 15.000 de salariati. In ceea ce-i priveste pe respondentii din cadrul studiului, cifra de afaceri cumulata a acestora a fost de 48.389.754 de euro in anul 2018. Firmele care au dat curs invitatiei AMCOR de a raspunde la chestionar au fost din cele mai diverse: de la cele foarte mici, cu cativa angajati, pana la firme de consultanta si training in management cu peste o suta de angajati. In ceea ce priveste evolutia pietei de consultanta in management inregistrata in anul 2018, comparativ cu rezultatele obtinute in anul 2017, s-a observat ca din totalul respondentilor la studiul AMCOR aproape 68,57% au declarat cresteri ale cifrei de afaceri, 28,57% au declarat scaderi ale cifrelor lor de afaceri, in timp ce numai 2,86% au declarat stagnari. Este de remarcat si faptul ca structura respondentilor la studiul din acest an s-a modificat, chiar daca ponderea cea mai mare din totalul respondentilor le revine firmelor mici, cu cifre de afaceri sub 200.000 euro. Din cifrele obtinute se poate observa ca acest segment de firme, cu o cifra de afaceri mai mica de 200.000 euro, a inregistrat o scadere fata de anii anteriori, avand un procent de 58,1% din totalul respondentilor si a crescut ponderea firmelor cu o cifra de afaceri intre 200.000 si 500.000 euro, precum si cea a firmelor mari cu CA mai mare de un milion de euro, ceea ce face reprezentative rezultatele acestui studiu pentru intreaga piata de consultanta in management din Romania.
Referitor la factorii care au influentat cresterea, respectiv scaderea cifrei de afaceri a companiilor, primele locuri sunt ocupate de programele de finantare UE (54%) si diversificarea serviciilor oferite clientilor (21,98%), in cazul cresterii cifrei de afaceri a firmelor, respectiv instabilitatea legislativa si economica (70,58%), in cazul scaderii CA a firmelor.
Cerere nula de servicii de consultanta din partea constructorilor
In ceea ce priveste cererea de servicii de consultanta in management, din rezultatele obtinute reiese ca o mare parte din veniturile inregistrate de firmele respondente au fost generate de clienti deja existenti, din sectoare precum: industrie, servicii si agricultura etc. Astfel, 45,54% dintre respondenti au declarat ca mai mult de 50% din veniturile lor au fost generate de clientii deja existenti, iar 40,59% au declarat ca veniturile lor din anul 2018 au fost generate de clienti existenti in proportie de 25% pana la 50%. Pentru analiza sectoarelor industriei din care au provenit preponderent clientii serviciilor de consultanta in management, respondentii au avut de ales intre patru mari sectoare economice, respectiv agricultura, industrie, servicii si constructii. Conform raspunsurilor primite de la respondenti, procentele inregistrate pentru 2018 au fost agricultura (20%), industrie (40%), servicii (40%) si constructii (0%). Spre comparatie, in anul 2016, circa 26,47% din raspunsurile primite au indicat constructiile drept principalul domeniu din care au provenit clientii serviciilor de consultanta in management. In ceea ce priveste misiunile de consultanta cerute de clienti, managementul de proiect se afla in continuare pe primul loc, acesta fiind urmat de consultanta strategica si de consultanta pentru management operational, dupa cum se mar arata in studiul citat.
Tendintele – orientate spre digitalizare
Interpretand datele obtinute de AMCOR, rezulta faptul ca anul 2018 a fost unul destul de echilibrat in ceea ce priveste cifra de afaceri a companiilor respondente, comparativ cu estimarile facute la inceput de an. In ceea ce priveste cifra de afaceri a companiilor care presteaza servicii de consultanta in management, se remarca faptul ca majoritatea firmelor estimeaza (in ciuda rezultatelor negative inregistrate in anii anteriori) cresteri pentru anul 2019.  Piata este in ansamblu optimista, cu peste 74% dintre respondenti estimand cresteri ale cifrei de afaceri, comparativ cu aproximativ 17% care estimeaza o scadere, in timp ce 8,58% estimeaza o stagnare. Principalele sectoare economice din care respondentii considera ca vor proveni clientii pe parcursul anului 2019 sunt de aceasta data serviciile, industria, agricultura si constructiile (acestea din urma cu o pondere mai mica de 1%).
De asemenea, tendintele actuale din domeniul consultantei sunt conturate intr-un articol mai amplu, avandu-l ca autor pe Augustin Boer, manager al BDO Romania, un specialist cu mai mult de 19 ani de experienta in calitate de consultant financiar si institutional, in special in sectorul serviciilor publice (apa si canalizare, termoficare, managementul deseurilor solide, transport local etc.). In ultimii 18 ani, expertul a fost implicat in toate proiectele majore din sectorul utilitatilor municipale din Romania. „Exista numeroase domenii de consultanta in care expertii de top sunt mai putini in fiecare an si nu exista un nou val care vine sa-i inlocuiasca. Oamenii nu sunt dispusi sa se specializeze in domenii specifice, fiind considerate depasite si cu posibilitati viitoare limitate (de exemplu, ingineria in infrastructura de apa, managementul deseurilor solide etc.), acestia fiind atrasi mai mult de domenii moderne si dinamice (de exemplu: IT, Inteligenta Artificiala, IoT etc.), preferand diversificarea. In contextul scaderii numarului de experti calificati disponibili si al mentinerii nivelului de munca, exista premise semnificative pentru inceperea automatizarii consultantei tehnice si financiare specializate. Automatizarea proceselor de business se afla pe un trend ascendent, fiind noua tendinta de top in serviciile software conduse de UiPath (care se asteapta sa ajunga la o evaluare de 10 miliarde USD in acest an, fapt remarcabil, avand in vedere ca in urma cu patru ani era o companie care isi desfasura activitatea intr-un apartament din Romania). Cel mai probabil, in viitorul apropiat, companiile internationale de inginerie vor incepe sa dezvolte programe cu scopul de a-i inlocui pe consultantii juniori, oferind servicii de consultanta impreuna cu consultantii experimentati. Aceeasi tendinta este asteptata pentru consultanta financiara, in care foile de calcul Excel vor fi inlocuite de programe avansate, bazate pe automatizarea proceselor de business, inteligenta artificiala si machine learning. Companiile multinationale de consultanta au deja o baza de date istorica a proiectelor care pot fi prezentate intr-un mod standardizat, datele si informatiile de la clienti fiind din ce in ce mai standardizate si disponibile in format electronic. Acestea pot fi utilizate, folosind software specializat, pentru a oferi rapoarte si solutii de consultanta. Drumul catre consultanta bazata pe automatizarea proceselor de business, machine learning si inteligenta artificiala este deja deschis si este o chestiune de timp pana cand va fi transformat intr-o autostrada…”, a precizat Augustin Boer.
Revenind la cercetarea AMCOR, din datele obtinute de organizatie, rezulta ca, pe termen scurt si mediu, cel putin, proiectele finantate din fonduri europene constituie in continuare o prezenta importanta in activitatea firmelor de consultanta in management, iar ponderea acestor proiecte in cifrele de afaceri este in continuare foarte mare. Circa 70% dintre respondentii la chestionar au declarat ca lucreaza la proiecte finantate cu fonduri europene. Si in ceea ce priveste specializarea, rezultatele cercetarii sunt interesante. Se observa practic disparitia firmelor care utilizeaza in rolul de consultant angajati fara experienta sau cu experienta mai mica de un an, precum si a celor care foloseau consultanti cu experienta cuprinsa intre unul si cinci ani, ceea ce se considera ca este o evolutie imbucuratoare, pentru ca poate duce la cresterea calitatii serviciilor de  consultanta in management oferite beneficiarilor misiunilor de consultanta, dar negativa din punctul de vedere al formarii de noi consultanti. Pentru a descarca documentul integral al AMCOR, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter