RO EN
The cart is empty

BT: Romania poate fi intre primele 10 economii din UE pana la finalul deceniului

Romania poate sa fie in primele 10 economii pana la finalul deceniului la nivelul Uniunii Europene din perspectiva PIB-ului nominal, considera Andrei Radulescu, director Analiza macroeconomica, Banca Transilvania.
"Imi mentin o abordare destul de optimista. Cred ca ceea ce am previzionat inainte de pandemie se poate intampla in sensul in care Romania poate, pana la finalul deceniului, sa fie in primele 10 economii la nivelul Uniunii Europene din perspectiva PIB-ului nominal. Cred ca Romania poate, pana la sfarsitul deceniului, sa mearga cu PIB per locuitor la paritatea puterii de cumparare, de la 73%, cat a fost nivelul din 2021, sa se apropie de 90 - 100% din media Uniunii Europene. Este foarte posibil acest lucru sa se intample. Suntem intr-un clivaj intre lumea euroatlantica si blocul asiatic, dar noi ca romani suntem vitrina lumii euroatlantice si nucleul dur al acestei lumi euroatlantice nu isi doreste instabilitate la granite, nici economica, nici politica, nici sociala", a spus Andrei Radulescu, la conferinta "The global puzzle" privind socurile cu care s-a confruntat omenirea in ultimii doi ani, eveniment organizat de Oxygen Events.
El a afirmat ca blocul euroatlantic va continua sa fie din ce in ce mai activ prin investitii in economia Romaniei. Datele pe primele 7 luni din arata o crestere pe investitiile straine directe de peste 40%, la 5,5 miliarde de euro in perioada ianuarie - iulie.
Andrei Radulescu a aratat, totodata, ca Romania are o structura a populatiei care este mai tanara, comparativ cu cea din tarile din vest. De asemenea, avem la nivelul pietei de munca un gard superior de flexibilitate daca ne comparam cu tarile din Vest.
"Romania are toate valentele pentru a beneficia de pe urma suprapunerii acestor socuri si de a-si continua procesele de crestere economica si de dezvoltare si dincolo de faptul ca avem clar divergente in interiorul economiei Romaniei, fie ca vorbim de regiuni, fie ca vorbim de sectoare, fie ca vorbim de structura administratiei publice, fie ca vorbim de faptul ca suntem din pacate singura tara care pe parcursul a trei decenii nu a reusit intr-un an macar sa aiba excedent bugetar. Sunt aceste provocari istorice in economia nationala. Cu toate acestea, daca ne uitam pe perspectivele pe termen mediu eu ma mentin optimist si cred ca putem sa ne apropiem. Sunt deja orase in Romania care sunt cu mult peste Uniunea Europeana din perspectiva PIB-ului pe locuitor la paritatea puterii de cumparare. Si haideti sa ne uitam la Bucuresti, la Cluj, avem un sector IT&C care e foarte dinamic, foarte puternic. Avem insa din pacate un dezinteres total pentru reforma administratiei publice si nu putem sa avem performanta a la long, nu putem sa avem dezvoltare durabila daca nu vom reusi sa facem aceasta reforma in administratia publica, care este imperativ necesara, mai ales in contextul digitalizarii", a afirmat Andrei Radulescu.
El a precizat ca Romania are o structura a administratiei publice similara cu cea din 1989 desi populatia s-a redus semnificativ.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter