RO EN
The cart is empty

PRIMA CASA: Garantii mai mari pentru credite, din ianuarie 2017

Statul va garanta cu pana la 50% din valoarea creditelor acordate pentru achizitia de locuinte noi si/sau consolidate in cadrul programului guvernamental "Prima casa", in timp ce creditele pentru locuintele care nu se incadreaza in aceste categorii vor fi garantate de stat in proportie de maximum 40%, potrivit unei Ordonante de Urgenta aprobate in sedinta Executivului din data de 8 decembrie 2016. In ambele cazuri, procentul de garantare este raportat exclusiv la creditul care se doreste a fi contractat prin programul Prima casa. Modificarile intra in vigoare de la 1 ianuarie 2017.
Conform actului normativ, prin locuinta noua, in sensul programului "Prima casa", se intelege orice imobil care respecta conditiile pentru a fi incadrat in categoria imobilelor cu destinatia de locuinta, receptionat la terminarea lucrarilor cu cel mult 5 ani inainte de data solicitarii creditului garantat. De asemenea, vor fi asimilate in categoria locuintelor noi si locuintele supuse cu cel mult 5 ani inainte de data solicitarii creditului garantat unor lucrari de interventie in vederea consolidarii si/sau a reducerii riscului seismic.
In anul 2016, Ministerul Finantelor Publice (MFP) a alocat un plafon total de garantare de 2,94 miliarde lei, din care 2,55 miliarde lei au reprezentat plafonul nou, alocat prin Hotarari de Guvern, restul reprezentand diferenta ramasa nealocata/ neutilizata din anul 2015.
Conform datelor Guvernului, in perioada ianuarie-octombrie 2016 au fost acordate 30.044 de garantii, in valoare totala de 2,8 miliarde lei. Rata creditelor neperformante se mentine la 0,3% din totalul garantiilor acordate, pana in prezent fiind executate 508 garantii.
Din 2009, cand a fost lansat programul "Prima casa" pana la finalul lunii octombrie 2016 au fost acordate 201.080 de garantii, in valoare totala de 17,2 miliarde lei, pentru finantari in valoare de aproximativ 34,4 miliarde lei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter