RO EN
The cart is empty

PNDR: S-au solicitat fonduri nerambursabile de peste un miliard de euro

Fonduri totale de peste un miliard de euro au fost solicitate in primele cinci zile de la startul sesiunii din 2017 de depunere a proiectelor pentru realizarea de investitii prin Programul National de Dezvoltare Rurala (2014-2020), gestionat de Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR). Sesiunea de depunere a proiectelor a fost demarata la data de 28 martie a.c. In cazul anumitor componente, s-a depasit chiar si de peste zece ori alocarea financiara stabilita, desi termenele pana la care se pot depune solicitari de finantare expira la finele lunii iunie 2017. Este cazul submasurii (sM) 4.3 referitoare la infrastructura agricola, in care au fost depuse pentru finantare 386 de proiecte, pentru care s-au solicitat fonduri nerambursabile in valoare de peste 365 milioane de euro, suma cu 1.200% mai mare decat cea alocata.
In ceea ce priveste fondurile disponibile pentru componenta de infrastructura rutiera, precum si cea pentru infrastructura educationala si sociala, pentru restul teritoriului (in afara zonelor montane), solicitate prin intermediul submasurii (sM) 7.2, fondurile disponibile au fost, de asemenea, epuizate. "Pentru investitii in infrastructura rutiera din mediul rural (drumuri comunale), care pot primi finantare prin sM 7.2, AFIR a primit online, pe pagina oficiala de internet, 369 de proiecte, in valoare de peste 370 milioane de euro, de trei ori mai multe fata de nivelul alocarii. Totodata, au fost epuizate si fondurile disponibile pentru investitii in infrastructura educationala si sociala din mediul rural. S-au primit online 123 solicitari de finantare, in valoare de peste 47 milioane de euro", se arata intr-un comunicat AFIR.
Agentia mai precizeaza ca fondurile nerambursabile alocate pentru infrastructura de acces agricola, prin sM 4.3, au fost epuizate in totalitate, ca urmare a solicitarilor de finantare primite inainte de termenul-limita al sesiunii, respectiv anterior datei de 30 iunie 2017.
Dupa finalizarea evaluarii de catre expertii AFIR, proiectele vor fi selectate in functie de punctajul obtinut la criteriile de selectie, in ordine descrescatoare. Punctajul minim al proiectelor care vor putea intra la finantare in sesiunea din acest an este de 80 de puncte pentru proiectele de infrastructura agricola (sM 4.3) si de 50 de puncte in cazul celor de infrastructura rutiera si educationala (sM 7.2). Selectia proiectelor se va realiza in limita fondurilor disponibile pentru fiecare dintre componentele cu alocare distincta, aferente celor doua submasuri.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter