RO EN
The cart is empty

NOU! Investitie estimata la un miliard de euro, pe Valea Prahovei

Un proiect mixt complex, in valoare de circa un miliard de euro, va fi implementat in perioada 2014 - 2024 pe raza judetului Prahova. Obiectivul de investitii va fi dezvoltat in mai multe etape, prima faza fiind programata pentru intervalul 2014 - 2016. Aceasta prevede constructia unor hoteluri cu patru sau sase niveluri supraterane, planurile ansamblului incluzand , in total, cinci astfel de imobile, precum si executia parcului acvatic si amenajarea partiilor de schi si a terenului de golf. In cea de-a doua etapa a lucrarilor, ce se va derula in perioada 2016-2020, vor fi construite centrul olimpic de pregatire pentru sportivi si 80 de locuinte individuale ce vor deservi jucatorii de golf din statiune, in timp ce, in ultima faza (derulata in intervalul 2020 - 2024), va fi realizat centrul statiunii, ce va include o institutie sanitara, un centru de echitatie, un parc, partii de schi si snowboard, precum si o retea de transport pe cablu. Intregul proiect, conceput ca o statiune de lux, se afla in proximitatea Vaii Prahovei, in zona muntelui Zamora, pe un teren cu o arie de 310 hectare (din care suprafata construita va fi de maximum 48 de hectare). Regiunea impadurita a amplasamentului apartine Domeniului Cantacuzino, aflat in proprietatea firmei Zamora Estate (in calitatea de dezvoltator al obiectivului de investitii), in timp ce zona neacoperita de padure este detinuta autoritatile locale din Busteni. In prezent, proiectul, intitulat "Zamora Golf, Ski and Holiday Resort - Green Village Project", se afla in etapa de incadrare a terenului in afara fondului forestier si de emitere a acordurilor si avizelor necesare pentru demararea constructiei. In cursul acestui an se doreste obtinerea autorizatiilor specifice si definitivarea planului urbanistic zonal, urmand ca din 2014 sa fie initiate lucrarile propriu-zise. "Societatea Zamora Estate - Brasov va asigura cel mult 20% din valoarea anuntata a investitiei, pentru restul sumei fiind in discutii cu investitori locali, precum si din afara granitelor. Pana in prezent, s-au investit circa 4 milioane de euro in acest proiect, suma fiind destinata serviciilor de proiectare. Statiunea va fi un proiect «verde», ce nu prevede defrisari masive. Energia electrica si termica vor fi asigurate de o centrala de cogenerare din biomasa lemnoasa, pentru achizitia careia s-a semnat deja contractul de finantare", a declarat Mihai Cota, manager al Castelului Cantacuzino.
Zamora Estate a mai anuntat, in urma cu un an, investitii de circa 300 milioane de euro pentru reconditionarea, restaurarea si reintroducerea in circuitul turistic a Castelului Cantacuzino. Amplasat in statiunea Busteni, obiectivul (P+1E) are o suprafata desfasurata de 4.200 mp si este inclus intr-un domeniu cu o arie totala de peste 820 de hectare, unde va fi amenajat si complexul turistic Green Village. Castelul Cantacuzino a fost construit in anul 1911 pe proprietatea lui Grigore Cantacuzino, in 2008, fiind achizitionat de Zamora Estate in urma unei investitii de 30 milioane de euro. Informatii suplimentare, la www.cantacuzinocastle.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter