RO EN
The cart is empty

MFP: Romania pierde 4 miliarde euro la o absorbtie de 80% a fondurilor europene

Romania va pierde patru miliarde de euro din fondurile europene aferente perioadei de programare 2007 - 2013 la o absorbtie de 80%, situatie ce ar putea fi repetata si in urmatorii sapte ani daca situatia din institutiile responsabile nu se schimba. "In exercitiul financiar urmator am putea avea un parcurs similar celui pe care il incheiem in acest an. Uitandu-ma la oamenii care sunt in structurile care implementeaza proiectele, in special in domeniul transporturilor, ma intrebam de ce, daca de-a lungul timpului se schimba conducerea ministerelor, rezultatele sunt aceleasi. Problema o reprezinta cei care sunt implicati in mod direct in necesarul zilnic in aceste companii si, in special, pentru contracte. (...) Din pacate, Romania va pierde foarte multi bani la finalul acestui ciclu financiar, pierdere ce va avea mai multe efecte negative", a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finantelor Publice, in cadrul celei de-a doua editii a conferintei Restart Constructii, ce a avut loc la data de 8 octombrie 2015, in Bucuresti.

Reprezentantul Guvernului a precizat ca, in perioada urmatoare, va verifica toate contractele aflate in derulare si urmand a fi reziliate cele ale caror clauze au fost incalcate de contractori.

Potrivit datelor Ministerului Fondurilor Europene (MFE), rata curenta de absorbtie a fondurilor europene a ajuns la 55,51% la finele lunii iulie 2015, ca urmare a solicitarii de noi rambursari transmise de autoritate. Astfel, pana la data respectiva, pentru cele sapte programe operationale au fost depuse 46.929 de proiecte, in valoare totala de aproximativ 350,88 miliarde lei. Din totalul documentatiilor depuse, au fost aprobate 20.267 de proiecte, in valoare de 111 miliarde lei. Totodata, conform MFE, au fost semnate 15.641 de contracte de finantare cu beneficiarii, in valoare eligibila de 92.55 miliarde lei. Platile totale interne realizate catre beneficiari cumulau, la finele lunii iulie 2015, aproape 50,89 miliarde lei.

In total, s-a primit de la Comisia Europeana, suma de 10,58 miliarde euro, ce reprezinta 55,51% din alocarea UE 2007-2013.

Pentru perioada 2014-2020, in urma Summit-ului privind Cadrul Financiar Multianual (CFM) al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020, ce a avut loc la inceputul lunii februarie 2013 la Bruxelles, Romaniei i s-au alocat fonduri de coeziune de 21,825 miliarde euro, suma ce va fi indexata cu inflatia inregistrata pe parcursul celor sapte ani de implementare.

 

Pachetul de legi privind achizitiile publice intra in vigoare din 2016

In ceea ce priveste noua legislatie a achizitiilor publice, ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici a declarat, in cadrul aceluiasi eveniment, ca toate cele patru proiecte de lege vor fi trimise in Parlament, spre aprobare, pana la finele lunii octombrie a.c., astfel incat acestea sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2016. "Doua dintre normative, cele referitoare la concesiuni si utilitati, se afla in faze avansate de avizare, iar celelalte doua, ce privesc lucrarile si remediile, sunt deja postate pe portalul Ministerului Finantelor Publice (MFP), in consultare publica. De asemenea, legislatia secundara va trebui finalizata pana la sfarsitul acestui an, iar cea tertiara (ordine emise in aplicarea legislatiei secundare/ instrumente operationale - ghiduri) va trebui sa reprezinte un indrumar util in ceea ce priveste achizitiile publice, pentru toate firmele care vor sa se implice in astfel de proiecte", a explicat ministrul Finantelor.

Oficialul este, insa, de parere ca nu legislatia a reprezentat principala problema a achizitiilor publice, ci lipsa de cunostinte si birocratia excesiva din institutiile implicate, recomandand ca, pentru evitarea acestor dificultati in viitoarea perioada de programare (2014-2020), sa se puna accentul pe trei faze principale in derularea proiectelor, respectiv: pregatirea documentatiei de atribuire, evaluarea achizitiei (conform noii legislatii) si derularea contractelor.

Cele patru noi legi distincte privind achizitiile publice (referitoare la lucrari, concesiuni, utilitati si remedii), fiecare cu propriile norme de aplicare si ghiduri, vor inlocui, de la 1 ianuarie 2016, actuala OUG nr. 34/2006, aflata in vigoare.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter