RO EN
The cart is empty

MAT: Platforma online pentru sustinerea exportului cu finantare de la buget

Exportul constituie unul dintre cei mai importanti factori pentru cresterea economica. Pornind de la aceasta premisa, Guvernul Romaniei a aprobat Ordonanta de Urgenta privind modificarea Anexei la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de sustinere si promovare a exportului cu finantare de la bugetul de stat, initiata de Ministerul Antreprenoriatului si Turismului.
„Producatorii romani au nevoie de un cadru favorabil pentru a valorifica posibilitatile de dezvoltare, in special pe pietele straine! Din acest motiv, este oportuna continuarea Programului de Promovare a Exportului, dar mai ales modernizarea acestuia, pentru a putea asigura accesarea ajutorului nerambursabil in conditii de transparenta si debirocratizare, care se rezuma de fapt la digitalizare. Astfel, in cadrul programului va fi pusa la dispozitia mediului de afaceri o platforma online, dedicata, asupra careia s-a convenit in dialogul public-privat. O alta noutate este ca au fost eliminati intermediarii, care, in fond, consumau aproximativ 15% din sumele alocate. Am speranta ca toate aceste demersuri vor contribui semnificativ la relansarea economica, ajutand la maximizarea rezultatelor la export”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului si turismului.
Programul de Promovare a Exportului finanteaza partial, din fonduri de la bugetul de stat, participarea operatorilor economici romani la targurile si expozitiile internationale, cu stand sub pavilion national, precum si participarile individuale, cu stand de prezentare a produselor sau serviciilor, inclusiv la misiunile economice desfasurate in strainatate ori la manifestarile organizate in format virtual, pentru care sunt solicitate taxe. Totodata, pot fi decontante si alte tipuri de cheltuieli, cum ar fi, spre exemplu, invitarea potentialilor importatori straini la targurile internationale organizate in Romania, realizarea unor actiuni de publicitate si reclama cu caracter general, realizarea de studii de piata si pe produse ori alte certificari specifice. In egala masura, programul se adreseaza si agentiilor de turism, care vor beneficia de sprijin financiar pentru dezvoltarea exportului de servicii turistice.
Totodata, va fi realizat „Portalului de Comert Exterior”, administrat de Departamentul de Comert Exterior, pentru promovarea ofertelor de export ale firmelor romanesti si informarea operatorilor economici privind cererile de oferta primite de Birourile de Promovare a Comertului Exterior din cadrul ambasadelor si consulatelor Romaniei.
Dupa intrarea in vigoare a prezentului act normativ, in termen de 45 de zile vor fi aprobate prin ordin al ministrului antreprenoriatului si turismului mecanismele de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat. Acestea vor cuprinde cel putin: conditiile de eligibilitate ale operatorilor economici, criteriile de evaluare si punctajele aferente, criteriile de selectare a targurilor incluse in listele anuale, modalitatea de accesare, alocatia financiara nerambursabila, indicatorii de monitorizare a eficientei programelor finantate din bugetul de stat si normele de implementare a schemelor de ajutor de minimis.
Actiunilor din Programul de Promovare a Exportului care au trecut de etapa de selectie a operatorilor economici participanti sau pentru care procedura de achizitie publica a societatii organizatoare este in curs de desfasurare la data intrarii in vigoare a ordinului ministrului antreprenoriatului si turismului, li se aplica normele in vigoare la data finalizarii etapei de selectie a operatorilor economici participanti.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter