RO EN
The cart is empty

MARKIT: Dinamica scaderii activitatii de constructii din Zona Euro se accentueaza

Sectorul de constructii din Zona Euro a scazut pentru a saptea luna consecutiv in noiembrie, cu un ritm in intensificare, potrivit datelor publicate recent de Markit Economics cu privire la evolutia indicatorului PMI (Purchasing Managers’ Index) din sectorul de constructii din Zona Euro (principalul partener economic al Romaniei) in noiembrie si perioada ianuarie-noiembrie 2022, si preluate de Banca Transilvania. Indicatorul PMI s-a ajustat cu 1,3 puncte luna/luna la 43,6 puncte, cel mai redus nivel din mai 2020. Analistii noteaza scaderea comenzilor noi pentru a saptea luna consecutiv, cu cel mai sever ritm din mai 2020.
Indicatorul este estimat pe baza rezultatelor unui sondaj la care participa 650 de companii cu activitati in acest sector intensiv in capital si forta de munca si evidentiaza evolutia comenzilor noi, productiei, locurilor de munca, stocurilor, preturilor si perspectivelor pe termen scurt, cu mentiunea ca pragul de 50 de puncte separa cresterea de scadere.
Datele publicate ieri exprima continuarea tendintei de ajustare la nivelul acestui sector intensiv in capital si forta de munca in luna noiembrie, evolutie determinata de nivelul ridicat al presiunilor inflationiste si perceptiei de risc investitional. Companiile din sectorul de constructii au redus locurile de munca pentru a opta luna consecutiv in noiembrie. Nu in ultimul rand, perspectivele pe termen scurt se mentin nefavorabile, dar componenta s-a ameliorat comparativ cu nivelul din luna octombrie.
Din perspectiva sectoriala, se evidentiaza ajustarea inregistrata la nivelul componentelor constructii rezidentiale si lucrari de inginerie civila.
Analiza pe tari indica ajustarea sectorului de constructii in primele doua economii ale regiunii, Germania (cu un PIB nominal de 3,6 trilioane euro) si Franta (cu o dimensiune nominala de 2,5 trilioane euro) - indicatorii PMI in ajustare in noiembrie cu rate lunare de 2,3 puncte la 41,5 puncte (minimul din februarie 2021), respectiv 3,6 puncte la 40,7 puncte (cel mai redus nivel din ianuarie 2021). Pe de alta parte, sectorul de constructii din Italia (a treia economie din regiune, cu o dimensiune nominala de 1,8 trilioane euro in 2021) a revenit pe crestere in noiembrie, dupa declinul pe parcursul a cinci luni consecutiv - indicatorul PMI in urcare cu 3,9 puncte luna/luna la 52 puncte, cel mai ridicat nivel din luna mai.
Din perspectiva an/an, indicatorii PMI din constructii au scazut in noiembrie cu dinamici anuale de 9,7 puncte in Zona Euro, 6,4 puncte in Germania, 10,9 puncte in Franta si 13,5 puncte in Italia.
Cele mai recente prognoze macroeconomice agregate de Bloomberg exprima perspective de evolutie pentru PIB-ul Zonei Euro cu ritmuri anuale de 3,2% in 2022, -0,1% in 2023, respectiv 1,5% in 2024. In scenariul Bloomberg, investitiile productive ar putea prezenta dinamici anuale de 2,4% in 2022, 0% in 2023, respectiv 2,7% in 2024, pe fondul nivelului accesibil al costurilor reale de finantare si implementarii programelor lansate de Uniunea Europeana dupa incidenta pandemiei coronavirus (inclusiv Next Generation EU si cadrul financiar multianual 2021-2027). Nu in ultimul rand, conform Bloomberg, consumul privat (principala componenta a PIB) ar putea prezenta ritmuri anuale de 3,7% in 2022, 0% in 2023, respectiv 1,4% in 2024. 
Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter