RO EN
The cart is empty

GUVERN: Finantare prin credite garantate de stat, pentru reabilitare termica

Guvernul a aprobat, recent, o ordonanta cu privire la reabilitarea termica a cladirilor de locuit cu finantare prin credite bancare cu garantie guvernamentala si dobanda subventionata. Proiectul de act normativ propus vizeaza, in principal, asigurarea cadrului normativ pentru contractarea unui credit in conditii de creditare avantajoase, cu garantie guvernamentala si dobanda subventionata, de catre asociatiile proprietari/ persoane fizice, pentru executarea lucrarilor de reabilitare termica la blocurile de locuinte dar si la cladirile unifamiliale, construite si receptionate pana la sfarsitul anului 2000, care nu necesita executarea unor lucrari de consolidare ale sistemului structural.
Finantarea executarii lucrarilor de reabilitare termica se va realiza atat din surse proprii ale beneficiarilor, reprezentand minimum 10% din valoarea lucrarilor, cat si din credite bancare contractate de beneficiari si garantate de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii S.A. – I.F.N. in numele si in contul statului, reprezentand maximum 90% din valoarea lucrarilor. In mod exceptional, autoritatile administratiei publice locale, la solicitarea asociatiilor de proprietari, pot finanta, din fondurile aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetele locale si/sau din alte surse legal constituite, in cuantum de maximum 30% din valoarea prevazuta in devizul general, executarea lucrarilor de interventie. In aceasta valoare pot fi incluse cuantumul de minimum 10% al proprietarilor si costurile elaborarii documentatiilor.
Perioada de rambursare a creditelor bancare cu garantie guvernamentala si cu dobanda subventionata este de maximum 5 ani.
“Prin creditarea asociatiilor de proprietari/a persoanelor fizice in scopul realizarii lucrarilor de reabilitare termica, se stimuleaza indirect persoanele juridice care au ca obiect de activitate lucrari de constructii si/sau producerea si/sau comercializarea materialelor de constructii pentru reabilitarea termica, respectiv echipamente pentru utilizarea surselor alternative de energie. Totodata se mentin si se creaza locuri de munca in aceste sectoare si se asigura continuitatea platii obligatiilor bugetare de catre contribuabilii din aceste domenii de activitate”, ae arata intr-un comunicat al executivului. Ordonanta contribuie la atingerea obiectivelor Directivei 2006/32/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind eficienta energetica la utilizatorii finali si serviciile energetice si de abrogare a Directivei 93/76/CEE a Consiliului, prin reducerea consumurilor energetice la consumatorii finali, cu efect direct in reducerea costurilor cu incalzirea si prepararea apei calde de consum si indirect in reducerea consumului de combustibil conventional si a emisiilor de gaze cu efect de sera. Informatii suplimentare, la www.guv.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter