RO EN
The cart is empty

GUVERN: Compromis legislativ in ceea ce priveste certificatele verzi

Vineri, 6 iunie a.c., a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Ordonanta de Urgenta cu privire la modificarea si completarea Legii nr. 220/2008 referitoare la stabilirea sistemului de promovare a productiei energiei din resurse regenerabile de energie (RES). Aceasta initiativa legislativa este una dintre cele mai disputate din ultima perioada, existand presiuni importante din partea investitorilor care au alocat fonduri importante pentru dezvoltare si nu acceptau diminuarea veniturilor rezultate. Totodata, au fost consemnate solicitari ale unor importanti agenti economici energofagi, ale caror costuri au crescut foarte mult din cauza subventionarii RES. Una dintre modificarile cele mai importante ale legii se refera la invalidarea sistemului de promovare prin certificate verzi (CV) pentru energia produsa in centrale fotovoltaice amplasate pe terenuri care, la data publicarii actualului document, se aflau in circuitul agricol. De asemenea, acelasi tratament este aplicat si pentru cantitatile de electricitate livrate suplimentar fata de nivelurile specificate prin notificarile fizice orare, transmise de producatorii RES catre operatorul de transport si sistem. La articolul 6 au fost introduse doua noi paragrafe, primul stipuland ca, in intervalul 1 iulie 2013 – 31 martie 2017, se amana acordarea unui numar fix de CV, cate unul pentru hidrocentralele noi si centralele eoliene, respectiv doua pentru cazul ansamblurilor fotovoltaice. Recuperarea se va face in mod esalonat, modalitatea exacta fiind stabilita de organismul de reglementare din domeniu (ANRE). In plus, se stabileste cu exactitate numarul de CV necesar sa fie achizitionat de furnizorii de electricitate, valoarea acestuia fiind data de produsul dintre cota anuala obligatorie si cantitatea de energie furnizata consumatorilor finali. In factura curenta a beneficiarilor, valoarea CV se va evidentia separat, precizandu-se temeiul legal (contravaloarea certificatelor neachizitionate nu va putea fi introdusa in factura). In fine, o ultima prevedere arata ca energia RES poate fi comercializata si prin contracte reglementate, in conformitate cu normele ANRE. Solicitat sa comenteze aceste modificari, directorul executiv al Romanian Photovoltaic Industry Association (RPIA), Robert Cruceru, a afirmat ca „ordonanta afecteaza mai ales companiile care au realizat deja investitii importante in domeniul RES, constatandu-se o diminuare a veniturilor, ca urmare a aplicarii unei masuri administrative a carei urgenta nu era deloc justificata. Practic, au fost schimbare regulile in timpul jocului, cu efecte foarte grave in planul credibilitatii. Desi expertii nostri au participat intens la dezbaterile publice pe marginea acestui proiect, opiniile specialistilor au fost ignorate. Daca la inceputul anului, estimam perspectiva alocarii de fonduri in domeniul RES avand o valoare de aproximativ patru miliarde euro (din care circa 800 de milioane pe segmentul fotovoltaic), instabilitatea si neincrederea induse de masura recenta adoptata de Guvern vor avea ca efect anularea investitiilor respective”. Informatii suplimentare, la www.anre.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter