RO EN
The cart is empty

GUVERN: Ajutoare de urgenta si materiale de constructii, aprobate in sedinta

Intruniti in sedinta saptamanala de Guvern, prezidata de premierul interimar si ministrul Educatiei Nationale Sorin Cimpeanu, membrii Executivului cu puteri limitate au avizat favorabil mai multe hotarari ce prevad, pe de-o parte, acordarea unor ajutoare de urgenta unor persoane/ familii sau comunitati (constand in sume de bani sau in materiale de constructii), iar pe de alta parte alocarea de fonduri spitalelor din Capitala (pentru tratarea pacientilor afectati de incendiul din 30 octombrie a.c.), respectiv unele rectificari bugetare aferente unitatilor strategice din subordinea ministerelor.
In deschiderea sedintei, prim-ministrul interimar al Guvernului Romaniei a explicat ca pe agenda actualului Executiv se afla doar probleme curente, chiar daca anumite lucruri sunt deosebite. „Avem, astfel, o suplimentare a bugetului Ministerului Sanatatii pentru reintregirea stocurilor de medicamente si consumabile din spitale, pentru a preveni o eventuala alta situatie nedorita, in valoare de 26,3 milioane de lei. Avem, de asemenea, un ajutor acordat persoanelor aflate in situatii deosebite in valoare de 385.000 de euro. In alta ordine de idei, avem un premier desemnat, deci, dupa cum se cunoaste, noi vom asigura gestionarea problemelor curente, pana la instalarea noului Cabinet”, a declarat Sorin Cimpeanu.
Astfel, potrivit unei hotarari adoptate de Guvern, familiile din judetul Buzau ale caror locuinte au fost distruse de alunecarile de teren produse in acest an vor primi ajutoare umanitare in valoare de 350.000 de lei, constand in materiale de constructii. Aceste produse pentru constructii (ciment, otel-beton, caramizi, tabla zincata si lemn) vor fi scoase din rezervele de stat si acordate ca ajutoare umanitare interne, cu titlu gratuit, pentru familiile din localitatea Lacurile, comuna Bisoca, judetul Buzau, in vederea reconstructiei locuintelor distruse de alunecarile de teren. Stocurile scoase din rezerva de stat vor fi reintregite, finantarea fiind asigurata din fonduri de la bugetul de stat pentru anul 2015, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, aprobat pentru Administratia Nationala a Rezervelor de Stat si Probleme Speciale. Transportul materialelor de constructii pana la locul de destinatie indicat de Institutia Prefectului Judetului Buzau se va efectua cu mijloace auto de transport din dotare si/sau ale unor operatori economici angajati de Administratia Nationala a Rezervelor de Stat si Probleme Speciale. Distributia materialelor de constructii catre beneficiari se face de catre Institutia Prefectului Judetului Buzau, prin persoane anume imputernicite”, informeaza reprezentantii Executivului aflat in perioada interimatului.
In aceeasi sedinta, Guvernul a mai aprobat o hotarare privind acordarea unor ajutoare de urgenta, in suma totala de 1.761.000 de lei, pentru a sprijini 844 de familii si persoane singure, afectate de calamitati naturale, incendii ori probleme grave de sanatate ce pot duce la riscul de excluziune sociala. Informatii suplimentare, la www.gov.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter