RO EN
The cart is empty

Grup Artera estimeaza vanzari de 11 milioane de euro, in 2008

Grup Artera, din Iasi, preconizeaza - pana la sfarsitul anului 2008 - vanzari de 11 milioane de euro, dupa ce, in primul semestru din 2008, a inregistrat o cifra de afaceri de circa 5 milioane de euro. In 2008, principalul obiectiv al companiei a fost reprezentat de inaugurarea showroom-ului de instalatii si amenajari. "Obiectivul, amplasat pe Calea Chisinaului nr. 31, are o suprafata de vanzare de 1.000 mp, birouri pe o arie de 300 mp si un spatiu pentru depozitare de 1.500 mp. In aceasta locatie vom comercializa caramida/BCA, vopsele, obiecte sanitare, instalatii de aer conditionat si electrice. Investitia a fost de 1,5 milioane de euro", a declarat Marcel Istina, director de marketing al firmei. Un alt obiectiv al societatii pentru 2008 a vizat consolidarea pozitiei pe care compania o detine ca distribuitor de produse hidro-termo-sanitare si materiale de constructii. "Daca pana la sfarsitul semestrului al treilea din 2008 am consemnat o crestere a cifrei de afaceri cu 30% fata de perioada similara din 2007, pentru ultimul semestru din 2008 ne asteptam la vanzari la nivelul lui 2007, din cauza crizei financiare", a afirmat Marcel Istina. Potrivit reprezentantului firmei, anul 2009 va fi unul decisiv pentru o mare parte din societatile de constructii (comercianti, producatori sau dezvoltatori imobiliari). "Daca pana in primavara aceasta nu se va rezolva problema finantarilor (atat pentru achizitia de locuinte de catre persoane fizice, cat si pentru dezvoltatorii imobiliari), anul in curs va fi unul foarte dificil pentru intreg sectorul imobiliar si cel al constructiilor", a precizat reprezentantul firmei.
***
Grupul de firme Artera, infiintat in 1998, are ca domeniu de activitate comercializarea de produse hidro-termo-sanitare si materiale pentru amenajari interioare si exterioare. Parcul auto al societatii este format din 40 de autoturisme, 20 de autoutilitare (cu o capacitate de transport cuprinsa intre 3,5 tone si 7 tone) si 4 tiruri de marfa cu o capacitate de transport de 24 tone. Informatii suplimentare, la www.artera.com.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter