RO EN
The cart is empty

FITCH: Romania - mai putin expusa la recesiune decat alte state emergente

Potrivit datelor agentiei britanico-americane Fitch Ratings, Romania se claseaza pe locul al XI-lea din 36 de tari cu economii aflate in curs de dezvoltare la nivel global, evaluate de companie. Conform raportului bianual al institutiei publicat la finele anului trecut, criza datoriilor suverane din zona euro amplifica temerile investitorilor si reticenta la risc. Romania prezinta, in acest an, riscuri numai in ceea ce priveste expunerea la bancile si exporturile din zona euro, precum si la necesarul brut de finantare externa, la ponderea datoriilor externe in totalul celor guvernamentale si la inflatie. Ungaria se situeaza pe locul al doilea in clasamentul Fitch, din cauza datoriei publice ridicate si a strategiei financiare ineficiente adoptate de Guvern - elemente care au influentat negativ increderea investitorilor in economia maghiara si au determinat autoritatile sa initieze negocieri (deocamdata suspendate) cu Fondul Monetar International (FMI) pentru un nou program de asistenta.
Totodata, la finele anului trecut, Fitch Ratings a retrogradat banca UniCredit (din Italia), acest lucru reflectand dificultatile operationale pe care le intampina institutiile bancare europene. Astfel, ratingul UniCredit pentru datorii pe termen lung a fost redus la "A-", iar cel pe termen scurt a fost coborat de la "F1" la "F2", ambele calificative fiind mentinute sub supraveghere, cu posibilitate de retrogradare. Institutia a avertizat, in acelasi timp, ca in perioada urmatoare ar putea reduce si calificativele altor institutii financiare din zona euro, indeosebi din Italia, Spania si Franta. Agentia de evaluare a retrogradat in decembrie 2011 si alte banci mari, precum BNP Paribas si Deutsche Bank. Informatii suplimentare, la www.fitchratings.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter