RO EN
The cart is empty

EUROSTAT: Piata din Romania - pe prima pozitie in topul scaderii secventiale

Aparitia primelor semnale ce indica un posibil trend ascendent al pietei constructiilor din UE-27 in martie 2012, dupa consemnarea unor perioade de regres secvential in lunile septembrie, octombrie si decembrie 2011, respectiv in ianuarie si februarie 2012, a fost raportata recent de specialistii biroului european de statistica Eurostat (avand sediul in Luxemburg), in cadrul unui studiu ce analizeaza situatia productiei ajustate sezonier in 14 din cele 27 de tari ce formeaza spatiul comunitar. "In sectorul constructiilor din UE-27, la nivelul lunii martie 2012, s-a evidentiat o apreciere de 11,8% (si de +12,4% in zona euro), datele fiind ajustate sezonier fata de cele 29 de zile anterioare. Trebuie precizat, in acest sens, ca – asa cum s-a intamplat in ultimul timp – informatiile referitoare la perioada precedenta au fost revizuite fata de cele emise in comunicatul nr. 58/2012, din 18 aprilie 2012. Astfel, indicatorii pentru luna februarie 2012 s-au recalculat de la -7,1% la -10,4% in zona euro si de la -3,7% la -5,7% in UE-27. Totodata, ratele anuale prognozate si-au accentuat tendinta negativa, revizuindu-se de la -12,9% la -16,3% in zona euro si de la -9,4% la -11,6% pentru UE-27, ceea ce inseamna ca nu mai exista nicio premisa favorabila, toate prognozele indicand o acutizare a efectelor noii recesiuni, declansate de criza datoriilor suverane, in sectorul european de constructii. Revenind la situatia din martie a.c., daca se ia in considerare o baza de comparare anuala, scaderea de 3,9% a volumului lucrarilor de constructii din UE-27 sau de 3,8% in zona euro (in raport cu martie 2011) indica faptul ca, pe fondul sporirii vitezei de aplicare a unor programe intense de austeritate, concomitent cu deteriorarea situatiei politico-sociale in anumite state (precum Grecia) sau pe plan general, problemele pietei s-au acutizat in comparatie cu situatia perioadei similare din cel de-al doilea an de recesiune, investitorii manifestand  o reticenta deosebita in a mai efectua investitii specifice si exprimandu-si aversiunea fata de risc. Continuarea crizei datoriilor suverane (in conditiile in care impactul planurilor de austeritate ramane o necunoscuta), retrogradarea continua a ratingurilor unor banci importante din tarile membre, schimbarile survenite dupa finalizarea perioadei electorale din Franta si alte aspecte asemanatoare sunt doar cativa indicatori care constituie principalul motiv de pesimism al prognozelor pe termen scurt si mediu", se precizeaza in comunicatul Eurostat. Analistii europeni arata ca, in ceea ce priveste Romania, firmele din bransa au indicat o scadere de 8,8% a activitatii in cazul dinamicii lunare, dupa cresteri secventiale de 2,6% in octombrie 2011 si 3,5% in noiembrie anul trecut, urmate de declinuri punctuale, dar succesive si neintrerupte, de -0,1% in decembrie, -5,9% in ianuarie si -1% in februarie a.c., fapt care demonstreaza ca, in perioada de raportare, a avut loc o depreciere masiva a numarului de comenzi, care a plasat tara noastra pe prima pozitie in topul celor 27 de state membre, din punct de vedere al declinului. In cazul Germaniei, tendinta pietei a devenit puternic ascendenta (+30,7%), desi anterior au avut loc anumite fluctuatii (de +1,4% in octombrie 2011, de +3,3% in noiembrie, de -6,5% in decembrie, de +4,7% in ianuarie 2012 si de -16,9% in februarie), ce au indicat o situatie relativ contrastanta. Conform bazei anuale de raportare, in Romania a avut loc un regres semnificativ (de -9,4%), ceea ce a intrerupt tendinta ascendenta continua din perioada octombrie 2011 – februarie 2012, cand majorarile au fost de +6,2%, +17,7%, +3,5%, +2,8% si, oarecum neasteptat pentru februarie, de +4,1%). Practic, recesiunea manifestata la nivelul bransei antreprenorilor de constructii din Romania ar putea reincepe, din punct de vedere tehnic, atat in ceea ce priveste baza secventiala, cat si cea anuala de raportare, doar daca in trimestrul al doilea din 2012 va avea loc un regres, ceea ce este putin probabil, ca urmare a inceperii sezonului propice executiei lucrarilor. In orice caz, dupa cum se observa si din diagrama dinamicii trimestriale din 2011-2012, la indicatorul secund (baza comparativa anuala) au fost inregistrate valori de -4,9% in intervalul ianuarie-martie al anului trecut (fata de aceeasi perioada din 2010), +8,1% in urmatoarele trei luni, +8,5% in trimestrul al patrulea, respectiv -1,9% in ianuarie-martie a.c. (date recalculate). Astfel, desi s-a reconfirmat faptul ca recesiunea s-a finalizat pe piata nationala de constructii inca din luna septembrie 2011, ca urmare a existentei a trei trimestre consecutive de crestere a indicelui (in raport cu precedentele trei luni, cu salturi secventiale de +1,5% in trimestrul al doilea, +3,8% in cel de-al treilea si 4,9% in cel de-al patrulea), problemele primului trimestru, indicand un regres secvential puternic, de -8,3%, s-ar putea sa fie dificil de rezolvat in continuare, intrucat mai intai este necesara o recuperare a pierderii, pentru ca doar ulterior sa se ia in considerare o eventuala ascensiune.
Probleme grave in sectorul european al lucrarilor de infrastructura
In documentul Eurostat se mai precizeaza ca "in cadrul bazei de comparare lunare, in randul statelor ce au raportat date aferente lunii martie 2012, volumul lucrarilor de constructii (ca serie ajustata sezonier) s-a majorat in zece tari si s-a diminuat pentru patru membri ai UE. Cresteri importante au avut loc in Germania (+30,7%), Franta (+17,8%), Marea Britanie (+14,8%) si Italia (+9,5%), iar cele mai semnificative deprecieri in Romania (-8,8%), Portugalia (-6,8%) si Spania (-1,8%). Totodata, in cazul raportarii anuale, indicatorul respectiv a consemnat un salt in cinci tari si o scadere in noua state, dintre care cele mai semnificative cifre au fost raportate de: Suedia (+7,9%), Germania (+6,3%) si Polonia (+2,4%), respectiv Portugalia (-16,4%), Slovacia (-11%), Spania (-10,9%) si Slovenia (-10,7%). In ceea ce priveste constructia de cladiri, in UE-27 luna martie 2012 a presupus un nou regres in raport cu perioada similara a anului precedent (-3,1%), consemnat de altfel si in zona euro (-3,4%), dupa scaderile de -10,2% in UE-27 si -14,6% in zona euro din februarie. Analizand situatia lucrarilor de inginerie civila, au avut loc deprecieri de -8% in UE-27 si de -4,9% in zona euro (reflectand impactul masurilor de austeritate bugetara), dupa diminuarile din februarie a.c. (-18,6%, respectiv -23,1%). La nivelul primului trimestru din 2012, rezultatele generale au fost negative daca se ia in calcul situatia din lunile ianuarie-martie 2011. Astfel, pentru constructia de imobile, indicatorul din UE-27 indica un regres de -3,8% (si de 5% in zona euro), iar in sectorul lucrarilor de inginerie civila declinul a fost si mai pronuntat (-7,8% in UE-27 si -8,6% in zona euro)". Se pare ca sectorul lucrarilor de infrastructura a inceput sa fie grav afectat de deciziile factorilor politici, luate in majoritatea tarilor membre, de a renunta la investitiile in modernizare si se estimeaza ca trendul negativ isi va manifesta efectele pe termen scurt si mediu. Pentru mai multe informatii, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter