RO EN
The cart is empty

Eurobarometru: Majoritatea romanilor aproba raspunsul UE la razboiul din Ucraina

Un sondaj Eurobarometru Flash realizat in toate statele membre ale UE, publicat ieri, arata un larg consens in randul cetatenilor UE in favoarea raspunsului Uniunii la invadarea Ucrainei de catre Rusia.
Majoritatea romanilor considera ca, de la inceputul razboiului, UE a dat dovada de solidaritate (78%), reactia sa fiind caracterizata de unitate (70 %) si rapiditate (64%).
In plus, 63% dintre respondentii romani sunt multumiti de cum a reactionat UE (media europeana fiind de 52%), iar 82% dintre acestia se declara satisfacuti de reactia cetatenilor romani de la inceputul razboiului (peste media europeana de 69%).
Majoritatea europenilor considera ca, de la inceputul razboiului, UE a dat dovada de solidaritate (79 %), reactia sa fiind caracterizata de unitate (63%) si rapiditate (58%).
Respondentii sunt in marea lor majoritate in favoarea sprijinului ferm pentru Ucraina si poporul sau. In mod concret, peste noua din zece respondenti (93%) aproba acordarea de sprijin umanitar persoanelor afectate de razboi. 88% dintre europeni sunt de acord cu ideea de a primi in UE persoane care fug din calea razboiului. 80% aproba sprijinul financiar acordat Ucrainei. 66% sunt de acord ca „Ucraina ar trebui sa adere la UE atunci cand este pregatita”, 71% considera ca Ucraina face parte din familia europeana, iar 89% se simt solidari cu cetatenii ucraineni.
Sprijinul pentru sanctiunile impuse Rusiei in urma atacului sau militar impotriva Ucrainei este, de asemenea, foarte ridicat. Marea majoritate a europenilor (80%) aproba sanctiunile economice impotriva Rusiei. 79% dintre europeni aproba sanctiunile impotriva oligarhilor rusi pentru a impune costuri economice si politice clare elitei politice ruse responsabile de invazie.
Doua treimi dintre europeni (67%) aproba faptul ca UE finanteaza achizitionarea si furnizarea de echipamente militare Ucrainei. In plus, 75% considera ca razboiul din Ucraina arata ca "avem nevoie de o cooperare militara sporita in cadrul UE".
Sondajul arata, de asemenea, un sprijin larg pentru actiunile UE in domeniul energiei care vizeaza eliminarea dependentei de combustibilii fosili rusi. Exista un larg consens cu privire la reconstituirea stocurilor de gaze ale UE pentru a evita riscurile de penurie pentru iarna urmatoare (86%), cu privire la adoptarea de catre UE a unor masuri de crestere a eficientei energetice a cladirilor, a transporturilor si a marfurilor (85%), precum si cu privire la faptul ca investitiile in energiile din surse regenerabile au devenit mai urgente din cauza razboiului din Ucraina (84%). 90% dintre europeni sunt de acord ca ar trebui luate masuri la nivel european pentru a limita impactul cresterii preturilor la energie asupra consumatorilor si a intreprinderilor. 86% dintre respondentii europeni afirma ca cresterea preturilor la energie are un impact semnificativ asupra puterii lor de cumparare.
Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter