RO EN
The cart is empty

DIRECTIMO: Preturile locuintelor vor creste in 2022 ca efect al razboiului si inflatiei

Preturile produselor imobiliare vor creste in 2022, in contextul in care razboiul din Ucraina se prelungeste, devenind unul de durata, dar si ca urmare a majorarii costurilor pentru materialele de constructie din ultimul an, intarzierilor masive aparute in implementarea proiectelor, generate de restrictiile impuse de Covid-19 si inflatiei galopante. Potrivit unei analize realizate de Directimo, platfoma care listeaza apartamente in proiecte rezidentiale noi, unele dintre cele mai atractive variante de investitii sunt pe segmentul locuintelor de vacanta calitative, in special al celor cele care beneficiaza de solutii profesioniste de ospitalitate pentru turisti si administrare completa pentru investitori.
In continuare, analistii de la Directimo listeaza 10 cauze care vor determina scumpirea locuintelor in 2022:
1. De mai bine de un an, inflatia generalizata se regaseste deja in costurile materialelor de constructii, care reprezinta un procent semnificativ din pretul acestora.
2. Intarzierile masive pe intreg lantul de aprovizionare, generate initial de restrictiile de Covid-19 si mai nou de conflictul ruso-ucrainean duc, de asemenea, la cresteri de costuri.
3. Majorarea dobanzilor pentru creditele cu care dezvoltatorii imobiliari se finanteaza, corelata cu intarzierile cauzate de stat, cresc timpul de inchidere a unui proiect.
4. Inflatia galopanta, estimata sa ajunga la 20% in 2022, va genera o cerere ridicata din partea investitorilor, pentru protectie in proprietati calitative.
5. In perioade de stagflatie sau chiar dragflatie (in care ne confruntam cu inflatie crescuta si scadere economica), real estate-ul ramane unul dintre principalele refugii, datorita sigurantei ridicate.
6. In contextul unei scaderi economice, dezvoltatorii care nu vor fi competitivi din perspectiva preturilor si nu vor avea concepte adecvate nu vor putea sa construiasca si vor amana ofertele, astfel incat oferta calitativa va scadea.
7. In contextul scaderii semnificative a cererii, pe fondul psihologic generat de razboiul dintre Rusia si Ucraina, cei mai multi dezvoltatori inca nu au aplicat cresterile de costuri in preturile de vanzare.
 
Argumente valabile pentru Bucuresti
8. Blocajul autorizatiilor, instituit de Primaria Capitalei incepand cu luna februarie 2021, va conduce la o lipsa acuta de oferta in perioada 2023-2024.
9. Din cauza acestei situatii, pretul terenurilor care beneficiaza de autorizatii a crescut semnificativ, cu o medie estimata de 50%.
10. Conditiile de calitate slaba a vietii, din blocurile vechi, care s-au accentuat in ultima perioada (instalatii care nu au fost inlocuite, lipsa apei calde, lipsa parcarilor, etc.), vor conduce la o cerere ridicata pe segmentul de locuinte calitative, in contextul in care regiunea Bucuresti-Ilfov ramane in top 10 zone de dezvoltare din Europa, din perspectiva PIB.
 
Scadere de peste 50% a tranzactiilor imobiliare de la inceputul razboiului
Prognoza ia in calcul specificul pietei actuale, ce se confrunta astazi cu o scadere a numarului de tranzactii imobiliare cu 50-70%, inregistrata de la inceputul conflictului din Ucraina. Potrivit specialistilor, odata ce socul psihologic generat de razboi va fi asimilat, cererea isi va reveni, pe fondul inflatiei, iar investitorii vor cauta un refugiu stabil, fapt ce va duce la cresterea preturilor la imobiliare.
"Intram intr-o perioada de inflatie ridicata, in care valoarea banilor va fi puternic erodata. Real estate-ul ramane atat o metoda de economisire primara, cat si o optiune de refugiu pentru investitorii care cauta active sigure, generatoare de venit. In contextul unei instabilitati de pe pietele financiare si al analizei istorice pentru contextul unei perioade de stagflatie din SUA, de exemplu, multi investitori aleg investitia in real estate pentru siguranta versus fluctuatiile majore, care pot aparea pe burse. Chiar daca dobanzile bancare vor creste, iar creditarea poate fi dificila, investitia in imobiliare ramane astfel o varianta de economisire si acumulare", a declarat Matei Malos, CEO Directimo.
In ceea ce priveste piata din Bucuresti-Ilfov, evolutia acesteia difera de la un segment la altul. Cresterea costurilor de creditare afecteaza cererea, in special pe segmentele mass market si middle market, la fel cum se intampla si in alte zone din Romania. Centrul si nordul capitalei, precum si alte segmente de nisa, se incadreaza intr-un tipar privilegiat din prisma traiectoriei preturilor, determinat de volumul cererii si al stocului de oferta disponibil.
In comparatie cu nivelul pietei din regiune, Bucurestiul are astazi preturi cu 10% mai mici fata de Belgrad (conform Global Property Guide, pretul mediu este 1.813 dolari/mp in Bucuresti, versus 1.961 dolari/mp in Belgrad).
Totodata, spre deosebire de Viena, proprietatile luxury in cele mai bune zone sunt cu circa 65% mai mici in Bucuresti (cca. 5.000 - 7.000 euro/mp), fata de cele din capitala Austriei (20.000 euro/mp).
Comparativ cu piata din SUA, unde preturile au crescut cu 50% de la maximul inregistrat in 2007, in Romania, preturile sunt in anumite cazuri mai mici fata de maximul inregistrat in aceeasi perioada. In timp ce, in cazul Bucurestiului, veniturile au crescut de peste 3 ori, iar depozitele gospodariilor au crescut de 5 ori, conform BNR.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter