RO EN
The cart is empty

CNSC: Au fost anulate licitatii in valoare de 1,33 miliarde euro

Numarul contestatiilor depuse de operatorii economici la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) in 2011 a insumat 6.293 documente, cele mai multe fiind inregistrate in prima jumatate a anului trecut. Potrivit raportului anual de activitate al institutiei, numarul contestatiilor s-a diminuat cu 20% fata de nivelul din 2010, atat ca urmare a scaderii numarului de proceduri initiate in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP), cat si modificarilor legislative care au redus «apetitul» companiilor de a formula contestatii. Astfel, noua legislatie presupune obligarea autoritatii contractante de a remite Autoritatii Nationale de Reglementare si Monitorizare a Achizitiilor Publice (ANRMAP) spre evaluare documentatia de atribuire inainte de transmiterea sare publicare a anuntului de participare. De asemenea, noile reglementari prevad ca "in masura in care Consiliul respinge contestatia, autoritatea contractanta va retine contestatorului din garantia de participare o suma raportata la valoarea estimata a contractului (pana la 1%)". Din punct de vedere al distributiei pe unitati administrativ-teritoriale (UAT), cele mai multe contestatii au fost formulate pentru autoritatile din Bucuresti (1.642 documente), urmate de cele din Bihor (267) si Cluj (249). La polul opus s-au aflat judetele Ialomita (29 de contestatii) si Salaj (34). Totodata, 2.306 de documente (36,64% din total) au vizat procedurile de achizitie publica pentru proiecte finantate din fonduri europene, diferenta (63,36%) fiind pentru obiective realizate din surse publice. Referitor la obiectului celor 6.293 de documente inregistrate, 2.798 (44,46%) au vizat executia de lucrari, 1.507% - furnizarea de produse si 1.988 (31,59%) - prestarea de servicii. Din cele 6.000 de decizii de solutionare emise de consiliu, in numai 1.931 din cazuri (circa 32,18% din total) s-a dispus admiterea contestatiilor, prin pentru 4.055 (67,58%) decizii dispunandu-se respingerea dosarelor, in timp ce pentru 14 dosare s-a dispus suspendarea procedurii de achizitie publica pana la solutionarea plangerilor aflate pe rolul instantelor de judecata. Printre cele mai des-invocate motive de respingere s-au aflat faptul ca acestea au fost depuse tardiv, sau fara obiect, inadmisibile, introduse de persoane fara interes etc. ori din cauza ca au fost considerate nefondate. Datele oficiale arata, de asemenea, ca 226 de decizii au dispus suspendarea procedurilor de achizitie publiuca pana la solutionarea pe fond a cauzei. In cazul diferentei de 1.705 de decizii de admitere, pentru 1.312 CNSC a dispus remedierea procedurilor de achizitie publica, in vreme ce in cazul a 393 de hotarari institutia a anulat licitatiile. "Din punct de vedere valoric, suma estimata a procedurilor in care CNSC a emis decizii de admitere a contestatiilor formulate in 2011 a fost de aproximativ 4,58 miliarde euro, din care au fost anulate licitatii totalizand 1,33 miliarde euro si s-au dispus masuri de remediere pentru contracte de 3,25 miliarde euro", se arata in raportul anual al CNSC.
***
CNSC este un organism independent cu activitate administrativ - jurisdictionala, al carui domeniu de activitate este reprezentat de solutionarea contestatiilor formulate de operatorii economici in cadrul procedurilor de achizitii publice. Infiintat in anul 2007, consiliul a analizat, pana in prezent, 35.544 de contestatii, formuland un numar total de 30.654 de decizii de solutionare. Anul trecut, institutia a beneficiat de un buget de 8,7 miliarde lei. Informatii suplimentare, la www.cnsc.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter