RO EN
The cart is empty

CEC: Sustinere a societatilor cu activitate in domeniul constructiilor

CEC Bank aloca resurse importante pentru sustinerea companiilor din categoria IMM-urilor atat prin finantarile acordate, cat si prin servicii de consultanta. Aceasta activitate este prioritara pentru banca, asigurand finantarea unui numar mare de companii, inclusiv din sectorul constructiilor. Radu Gratian Ghetea, presedinte  CEC Bank a afirmat ca, "produsele cel mai accesate sunt creditele de investitii si liniile de credit pentru capital de lucru. In primul caz, valoarea finantarii este raportata la maximum 85% din nivelul total al investitiei, fiind necesara o contributie proprie din partea clientilor in cuantum de 15%. In ceea ce priveste liniile de credit, pragul se stabileste in urma unei analize complete efectuate de expertii CEC Bank si se determina in functie de cifra de afaceri realizata in ultimele 12 luni si de expunerea clientului. Alte pachete sunt constituite de credite pentru achitarea datoriilor la bugetul de stat, linii de credit pentru investitii, credite pentru activitatea de leasing, pentru stocuri, scrisori de garantie bancara, serviciul Internet Banking etc. In cursul lui 2014, a fost lansata linia de credit acordata in cadrul Programului de Garantare a creditelor pentru IMM-uri (OUG nr. 92/2013), care asigura clientilor o dobanda avantajoasa (compusa din indicele ROBOR 3M, la care se adauga o marja de 2,5% si un comision de gestiune lunar de 0,04%, aplicabil la valoarea initiala). In vederea accesarii de fonduri europene, ne implicam de asemenea, in activitati ce vizeaza, printre altele, prefinantarea grantului (fondurilor nerambursabile), cofinantarea cheltuielilor eligibile, emiterea de scrisori de garantie bancara/de confort, acordarea de consultanta financiara. Pentru sprijinirea IMM-urilor, am introdus inclusiv facilitati de credit pe termen scurt, mediu si lung pentru prefinantarea grantului si cofinantarea cheltuielilor eligibile (linia de credit pentru investitii, creditul de investitii, creditul punte). Un exemplu edificator este reprezentat de cofinantarea proiectelor europene prin fonduri de la Banca Europeana de Investitii (BEI). In ceea ce priveste conditiile de garantare, mentionam pot fi folosite atat ipoteci imobiliare si mobiliare, cat si alte tipuri de garantii (cash colateral, fidejusiune, cesiune de creante, scrisoare de garantie bancara emisa de o societate agreata sau de un fond de garantare. Recomandam ca firmele ce intentioneaza implementarea de proiecte din fonduri UE sa tina cont de aspecte precum: demararea colaborarii cu banca din primul moment, apelarea la serviciile unei firme specializate in consultanta, realizarea unor studii de piata, previzionarea cat mai apropiata de realitate a evolutiei afacerii, demararea propriu-zisa a proiectului doar dupa clarificarea completa a structurii finantarii, stabilirea unui grafic de implementare etc. In prezent, cota companiilor de constructii cu diverse specializari (antreprenori generali, firme de instalatii etc.) in portofoliul de credite al CEC Bank pentru persoane juridice de 8%, valoarea medie a finantarii fiind de aproximativ un milion lei". Informatii suplimentare, la www.cec.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter