RO EN
The cart is empty

CEC BANK: Pondere de 7% a creditelor acordate pentru sectorul constructiilor

Ponderea creditelor acordate de CEC Bank pentru dezvoltarea companiilor din domeniul constructiilor se situeaza la circa 7% din valoarea totala a finantarilor acordate persoanelor juridice de catre institutia financiara. "Mizam pe cresterea acestei cote, bazandu-ne pe prezenta noastra pe tot teritoriul tarii, prin intermediul celor peste 1.000 de filiale, pe consilierea specializata oferita clientilor in cadrul Birourilor pentru IMM-uri si Fonduri Europene prezente in sucursalele judetene, pe experienta acumulata in finantarea IMM-urilor, precum si pe costurile atractive ale produselor din oferta", au declarat reprezentanti din cadrul institutiei financiare.
CEC Bank sustine cu prioritate companiile mici si mijlocii, banca fiind recunoscuta ca un partener strategic al organizatiilor nationale si internationale in dezvoltarea de solutii inovatoare si avantajoase pentru sectorul IMM. In acest sens, institutia sprijina cu precadere proiectele care pot contribui la cresterea economica si la aparitia de noi locuri de munca. Astfel, pentru segmentul constructiilor, CEC Bank propune o gama diversa de produse de finantare, cele mai accesate fiind creditele de investitii si liniile de credit pentru capital de lucru. "Beneficiind de consultanta gratuita din partea personalului specializat din unitatile teritoriale ale bancii, clientii pot alege produsul optim de finantare. Prin intermediul creditelor de investitii, acestia pot beneficia de fonduri care sa acopere pana la 85% din valoarea totala a investitiei, cu o perioada de creditare de maximum 10 ani si cu posibilitatea de a opta pentru perioada de gratie. In cazul liniilor de credit, valoarea maxima se stabileste in functie de necesarul de capital de lucru al firmei, ciclul financiar al acesteia, ciclul de productie, precum si de capacitatea sa de rambursare", au mai spus reprezentantii CEC Bank.
Pe langa produsele standard, institutia recomanda linia de credit acordata in cadrul programului de garantare a creditelor pentru IMM-uri (OUG nr. 92/2013), datorita multiplelor avantaje ale acesteia. La accesarea produsului respectiv, clientii vor beneficia de o dobanda competitiva, compusa din indicele ROBOR la trei luni, la care se adauga o marja de doar 2,5% si un comision de gestiune lunar de 0,08%, aplicabil la valoarea initiala a liniei acordate.
Un alt produs competitiv este cel acordat in baza parteneriatului incheiat cu Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Mediul de Afaceri si Turism, in vederea implementarii Programului Romano-Elvetian, prin care ofera IMM-urilor eligibile finantare la un nivel competitiv: marja de numai 1% in completarea indicelui de referinta ROBOR la sase luni, cu un singur comision la acordarea creditului, respectiv cel de administrare, in cuantum de 0,5% din valoarea creditului.
 
Peste 27.000 de credite pentru finantarea proiectelor prin accesarea de fonduri europene
CEC Bank se afla printre primele banci comerciale care s-au implicat, inca de la inceputul perioadei de programare 2007-2013, in finantarea proiectelor prin accesarea de fonduri europene, de la demararea acestei activitati fiind acordate peste 27.000 de credite, cu o valoare de aproximativ 6 miliarde lei, finantari care au contribuit la incasarea a peste 10 miliarde lei reprezentand fonduri nerambursabile (grant). Inca de la lansarea acestei activitati, banca a promovat o serie de produse competitive de finantare, dedicate accesarii de fonduri europene nerambursabile. Astfel, institutia a inclus in oferta specifica facilitatile de credit pe termen scurt, mediu si lung, destinate prefinantarii partiale sau integrale a grantului si co-finantarii cheltuielilor eligibile aferente proiectelor de investitii (linie de credit pentru investitii, credit de investitii, credit punte). Pentru asigurarea unei finantari la costuri atractive, pe langa sursele proprii ale bancii, au fost atrase noi surse de finantare, in baza unor parteneriate incheiate cu institutii financiare internationale (Banca Europeana de Investitii, Fondul European de Investitii). Complementar finantarilor pentru proiecte de accesare a fondurilor europene, CEC Bank a sustinut dezvoltarea companiilor prin finantari atractive, de tipul facilitatilor acordate in cadrul Initiativei Jeremie, finantata din POS CCE 2007-2013.
In vederea internationalizarii afacerilor, la nivelul bancii se deruleaza Programul PROSME, care asigura sustinerea IMM-urilor, prin facilitarea stabilirii de contacte cu potentiali parteneri din strainatate, precum si a accesului la informatii de interes pentru dezvoltarea transfrontaliera a afacerilor (legislatie europeana, programe de finantare, informatii legate de pietele globale etc.). Pentru derularea acestui program, CEC Bank a fost selectata in cadrul unui consortiu, ca organizatie membra a retelei Enterprise Europe Network. Aceasta este cea mai mare retea de puncte de contact (cu 600 de organizatii partenere), care furnizeaza companiilor membre informatii, consultanta, dar si solutii concrete de finantare si oportunitati de afaceri pentru firme din 49 tari (incluzand cele 27 de tari UE, Croatia, Macedonia, state apartinand Spatiului Economic European, dar si de pe alte continente - SUA, Mexic, Chile, China, Coreea de Sud, Israel, Siria, Egipt).
***
In perioada 2014-2015, CEC Bank a acordat finantari clientilor care activeaza in diverse domenii: lucrari de constructie a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale, de pregatire a terenului, de instalatii electrice/ sanitare, de incalzire si de aer conditionat, alte lucrari speciale de constructii etc. Valoarea medie a finantarilor acordate in prima jumatate a anului curent este de aproximativ 700.000 de lei.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter