RO EN
The cart is empty

BT: Economia Romaniei nu mai este dependenta de finantarea internationala

Incidenta pandemiei coronavirus (un eveniment exogen fara precedent in perioada postbelica) a surprins economia Romaniei intr-o pozitie mult mai buna comparativ cu socurile anterioare. Pe de o parte, se acumulasera semnale de final de ciclu economic post-criza, iar ritmul de evolutie s-a pozitionat usor sub potential in 2018 si 2019. Pe de alta parte, structura contributiei factorilor de productie la dinamica anuala a PIB potential s-a ameliorat in a doua jumatate a deceniului trecut, in 2019 fiind inregistrata cea mai echilibrata pozitie din ultimii 30 de ani. De asemenea, nivelul deficitelor gemene (ca pondere in PIB) la momentul incidentei socului a fost inferior celui inregistrat in 2007-2008. Nu in ultimul rand, spre deosebire de finalul ciclului economic anterior, in prezent economia interna nu mai este dependenta de finantarea internationala.
Aceste aspecte fundamentale coroborate cu reactia rapida a autoritatilor responsabile cu implementarea politicilor economice la nivelul Uniunii Europene si in Romania exprima perspectiva unei tranzitii rapide a economiei interne de la ciclul post-criza la ciclul post-pandemie.
Totodata, atragem atentia cu privire la oportunitatile deceniului pentru Romania, inclusiv intensificarea convergentei spre tarile din Grupul Visegrad, dar si posibilitatea aderarii la Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) si la Zona Euro.
Pe de alta parte, subliniem si provocarile pentru economia interna in ciclul post-pandemie care va incepe, cel mai probabil, in a doua jumatate a anului curent. In primul rand, atragem atentia cu privire la importanta implementarii unui mix permanent echilibrat de politici economice pe termen mediu, aspect fundamental pentru increderea investitorilor, dar si pentru o structura solida si sustenabila a contributiei factorilor de productie la dinamica PIB potential.
De asemenea, mentionam decalajul dintre Romania si Polonia, atat din perspectiva PIB/locuitor, cat si din punct de vedere al productivitatii muncii. Atenuarea acestui decalaj se poate realiza in acest deceniu prin accelerarea procesului de digitalizare, dar si prin majorarea investitiilor in cercetare si dezvoltare.
 
*** Articol realizat de dr. Andrei Radulescu Director Analiza Macroeconomica, Banca Transilvania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter