RO EN
The cart is empty

ARACO: Se asteapta un nou declin al pietei de constructii

Piata nationala de constructii s-a confruntat si in acest an cu lipsa accentuata a personalului calificat, dar si necalificat, conform Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii - ARACO. “In pofida diminuarii valorii totale si a mentinerii recesiunii tehnice a sectorului de constructii, in luna august 2017, numarul salariatilor din industrie a inregistrat o usoara crestere - cu 1,12% - fata de aceeasi perioada a anului precedent. Intr-adevar, la nivelul personalului de executie se simte lipsa inginerilor, maistrilor si a tehnicienilor angrenati direct in procesul de executie, in timp ce in rolurile de executanti lipsesc dulgherii, zidarii, finisorii, sudorii si lucratorii de structuri metalice. Totodata, in domeniul instalatiilor s-a cronicizat lipsa de electricieni, automatisti si instalatori”, a precizat Laurentiu Plosceanu, presedintele ARACO. Bineinteles, revigorarea pietei de constructii ar putea genera solutii pentru problemele actuale din sector, dar numai prin demararea unor programe de investitii pe termen mediu si lung. Aceste programe ar trebui sa fie sustinute atat din surse nerambursabile, cat si publice si private, astfel incat sa permita o crestere rapida a productivitatii muncii, in acelasi timp cu sporirea salariului mediu din industrie, imbunatatirea conditiilor de lucru, a aspectelor legate de sanatatea si siguranta in munca, precum si a celor care tin protectia sociala si de formarea continua. In opinia presedintelui ARACO, bazinul de forta de munca pe care piata locala se poate baza este acela al lucratorilor care au emigrat in tarile comunitare, dar un potential deosebit il are si atragerea de personal din Serbia, Ucraina sau tarile asiatice. 

Cel mai slab an pentru investitiile publice din ultimul deceniu 
Avand in vedere faptul ca anul 2017 a fost cel mai slab din ultimul deceniu in ceea ce priveste investitiile realizate, se asteapta ca piata de profil sa nu depaseasca pragul de 9 miliarde euro, in contextul in care acest indicator s-a situat la 9,6 miliarde euro in 2016. In aceste conditii, este de asteptat sa se inregistreze un nou declin al valorii totale a pietei, estimat la -10%. Potrivit ARACO, analizele periodice indica, de asemenea, scaderea valorii totale a pietei; de exemplu, in luna august 2017 aceasta era cu 7,04% mai mica decat in 2016, in timp ce in semestrul I 2017 s-a inregistrat un regres cu 17% fata de acelasi interval din anul anterior. “Sunt cateva masuri a caror aplicare este asteptata de multi ani si care ar ajuta sectorul de constructii sa se dezvolte intr-un climat mai sanatos de afaceri. Printre acestea se afla - bineinteles - limitarea filtrului politic in procedurile de achizitii publice si promovarea si sustinerea asumata politic a unor programe de investitii pe termen mediu si lung, finantate din fonduri publice. Totodata, este nevoie de finalizarea reglementarilor din domeniul achizitiilor publice si implementarea urgenta, cu sprijinul Bancii Europene pentru Investitii, a modelelor de contract in documentatiile aferente achizitiilor publice, suspendarea prevederilor Ordinului MT 600/2017, revizuirea reglementarilor tehnice din sectorul de constructii in vederea armonizarii acestora cu tehnologiile de executie actuale, eliminarea neconcordantelor dintre legea insolventei si codul de procedura fiscala (astfel incat companiile aflate in insolventa sa poata participa la licitatii) si certificarea obligatorie a operatorilor din constructii. Sectorul are nevoie acuta de finantare, iar accelerarea accesarii fondurilor europene din perioada de programare 2014 - 2020 este absolut necesara”, sustine Laurentiu Plosceanu. Informatii suplimentare, la www.araco.org
 

 

 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter