RO EN
The cart is empty

ANCPI a finalizat cadastrarea terenurilor si plajelor administrate de ARBDD

Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI) a finalizat lucrarile de inregistrare sistematica a imobilelor gestionate de Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD) in evidentele de cadastru si carte funciara. Lucrarile s-au desfasurat in cadrul Programului national de cadastru si carte funciara (PNCCF) si au vizat o suprafata de aproximativ 190.000 de hectare din 11 comune din judetul Tulcea. Finantarea a fost asigurata din veniturile proprii ale ANCPI.
ANCPI, institutie publica aflata in subordinea Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei (MDLPA), a inregistrat in sistemul integrat de cadastru si carte funciara terenurile situate in extravilan, suprafetele terestre si acvatice, terenurile aflate permanent sub apa si plajele din Rezervatia Biosferei „Delta Dunarii”.
Cele 1.985 de imobile aflate in proprietatea publica a Statului roman si in administrarea ARBDD au suprafata totala de 188.452,66 de hectare si sunt situate in comunele C.A. Rosetti, Ceatalchioi, Chilia Veche, Crisan, Grindu, Isaccea, Murighiol, Pardina, Sf. Gheorghe, Sulina si Valea Nucarilor.
Contractul de finantare semnat de ANCPI si ARBDD, in iunie 2020, este contractul cu cea mai mare valoare incheiat de ANCPI cu o institutie publica - 29.815.647 de lei. Obiectivul principal al PNCCF este inregistrarea gratuita a tuturor imobilelor (terenuri, cladiri si apartamente) din Romania in sistemul integrat de cadastru si carte funciara. PNCCF este finantat din veniturile proprii ale ANCPI - peste patru miliarde de lei, dar si din fonduri externe obtinute prin Programul Operational Regional, in cuantum de aproximativ 312 milioane de euro. De asemenea, in cadrul acestui proiect, alta sursa de finantare poate fi bugetul local.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter