RO EN
The cart is empty

ANALIZA: Romania reprezinta un punct de atractie pentru investitorii straini

Romania continua sa atraga investitii straine directe (ISD), cu toate ca economia nationala se afla, inca, in recesiune. Desi volumul acestora este mult mai mic decat in anii anteriori, in intervalul ianuarie - mai a.c. totalizand 1,43 miliarde euro (-31,5% fata de aceeasi perioada din 2009), ISD reusesc sa finanteze in proportie de 50% deficitul contului curent, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR). "Potentialul tarii, forta de munca specializata disponibila si oportunitatile pentru noi proiecte fac din Romania o destinatie atractiva pentru investitorii straini", considera Diana Metiu, presedinte al agentiei de PR si publicitate Diana Metiu International. Conform unui studiu realizat de compania de audit financiar, consultanta fiscala si de afaceri PricewaterhouseCoopers (PwC), in urmatorii 15 ani in Romania vor intra aproximativ 190 de grupuri multinationale, care vor contribui substantial la cresterea ISD si, implicit, a PIB. Un alt semnal referitor la oportunitatile oferite de piata autohtona investitorilor este reprezentat de faptul ca, in primele patru luni ale acestui an, tara noastra a atras 81 de proiecte de investitii tip greenfield, respectiv 6% din totalul investitiilor de acest gen inregistrate in Europa.
Grupuri internationale investesc in domenii noi in Romania
Concorde Group GmbH (holding international ce desfasoara activitati pe patru continente) a intrat, recent, pe piata din Romania, avand in plan investitii de 50 milioane USD pentru realizarea primului centru de cercetare pentru celule stem din tara noastra. "Investitorii americani au incredere in potentialul de dezvoltare a Romaniei si, in special, a municipiului Bucuresti. Vom construi un centru inedit, cu servicii de asistenta medicala moderna", a declarat Alex Taranu, director al activitatilor din Romania ale grupului. Centrul de cercetare va fi amplasat in localitatea Adunatii Copaceni (judetul Ilfov), va avea o suprafata totala de 20.000 mp si va dispune, suplimentar, de facilitati de tratament pe o arie de 46.000 mp. Un alt investitor care si-a extins, recent, afacerile in tara noastra - Gruppe Development - intentioneaza sa construiasca prima fabrica de reciclare a deseurilor menajere, in vederea productiei ecologice de energie electrica. "Mizam pe potentialul oferit de Romania in domeniul dezvoltarii de energii alternative, evaluat la 10.000 MWh - 12.000 MWh, pana in 2020. In prezent studiem posibilitatea unor proiecte de hidrocentrale si crearea unor retele de transport al energiei electrice, prin parteneriate ce vor fi incheiate cu firme locale", a precizat Eugen Ciuhat, vicepresedinte in cadrul Gruppe Development.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter