RO EN
The cart is empty

AmCham: Romania trebuie sa ramana intre tarile recomandate pentru investitii

Mentinerea ratingului suveran al Romaniei la "BBB- cu perspectiva negativa" de catre agentia Standard & Poor's (S&P) reflecta realitatile cu care se confrunta economia interna dupa incidenta socului generat de pandemia Covid-19, arata reprezentantii AmCham Romania, Camera de Comert Romano-Americana. Decizia a fost fundamentata de o serie de factori, inclusiv nivelurile reduse ale datoriei publice si datoriei externe, capacitatea Romaniei de a se imprumuta, politica monetara a BNR si programele anuntate de Uniunea Europeana.
Pe de alta parte, expertii agentiei au atras atentia cu privire la persistenta dezechilibrelor macroeconomice in urmatoarele trimestre si importanta implementarii de masuri de consolidare fiscal-bugetara dupa depasirea crizei Covid-19.
AmCham Romania atrage atentia ca este important ca riscurile pe care S&P le-a semnalat in contextul acestei evaluari sa fie explicate si constientizate in mod public, iar politicile publice si prioritatile sa reflecte in continuare angajamentul ferm de a mentine finante publice echilibrate, de a genera investitii cu efect multiplicator in economie si de a capitaliza la maximum oportunitatile oferite de pachetele de finantare de care Romania poate beneficia in calitate de stat membru al UE.
"Nu trebuie in niciun fel ignorat faptul ca aceasta decizie este puternic conditionata de evitarea oricaror masuri care ar adanci dezechilibrul bugetar. Intr-o perioada de criza, precum cea pe care o traversam, sunt esentiale orientarea cheltuielilor catre masuri sau domenii care sa sustina potentialul cresterii economice, investitiile si restructurarea pietei muncii si proiectarea lor intr-un context mai larg care sa tina cont de evolutiile economiilor partenere din UE. Astfel, implementarea programului de relansare european Next generation EU la nivel national, pregatirea pentru implementarea programelor operationale in ciclul financiar 2021-2027 trebuie corelate cu atentie si orientate catre restructurarea eficienta a economiei nationale", a declarat Ionut Simion, presedintele AmCham Romania.
In viziunea AmCham, este fundamental ca deciziile de politica economica din perioada urmatoare sa urmareasca mentinerea Romaniei in categoria tarilor recomandate pentru investitii, ceea ce impune maparea proceselor de reforme structurale printr-o analiza corelata a recomandarilor agentiilor financiare, a institutiilor europene (ex. Raportul de Tara in contextul Semestrului European), precum si consultarea cu sectorul privat.
S&P a confirmat, vineri, ratingul Romaniei la "BBB-/A-3" pentru datoria pe termen lung si scurt in valuta si in moneda locala si a mentinut perspectiva negativa. Detalii aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter