RO EN
The cart is empty

AHK RUMÄNIEN: Mediu economic atractiv in Romania

Oficialii Camera de Comert si Industrie Romano-Germane (AHK Romania) – organizatie ce reuneste in prezent interesele a circa 530 de firme membre si este cea mai mare camera de comert bilaterala din tara noastra – au dat recent publicitatii un raport de conjunctura pentru anul 2014, in cadrul caruia managerii a 123 de companii din industria prelucratoare (35%) si din domeniul serviciilor (34%), urmate de cele din comert (21%), constructii si energie (cate 5%) s-au referit la perspectivele bransei din care fac parte. „In randul tarilor din Europa Centrala si de Est, Romania a surprins in 2013 cu o crestere economica de 3,5%, cea mai mare dintre statele UE si cea mai importanta din ultimii cinci ani. Agricultura si productia industriala / exporturile au contribuit decisiv la cresterea PIB, in timp ce comertul si sectorul constructiilor nu si-au revenit complet din criza. Chiar daca momentul 2013, in ansamblu, poate fi considerat un an economic bun, este important de reamintit faptul ca, avand in vedere problemele structurale pe care le intampina Romania, din pacate multe decizii importante au intarziat sa fie luate. Astfel, un aspect definitoriu pentru investitorii germani este constituit de reabilitarea infrastructurii rutiere. Cu doar 645 km de autostrada, Romania se situeaza pe ultimul loc al clasamentului european. Acest lucru este un mare dezavantaj pentru amplasamentul investitional, pentru ca, printre altele, duce la cresterea costurilor de transport care astfel anuleaza un avantaj important, cel al costurilor reduse cu forta de munca. Absorbtia de fonduri europene in domeniul transporturilor se desfasoara la randul sau foarte greoi. In total, in sapte ani si jumatate, au fost folosite doar 1,3 miliarde euro din POS Transporturi din volumul total de 4,56 miliarde euro pe care Uniunea Europeana le-a pus la dispozitie pentru infrastructura de transport in perioada 2007-2013, ceea ce inseamna o rata de absorbtie de circa 30%”, sustin reprezentantii AHK Rumänien.
Propuneri pentru licitatiile de interes public
Nu in ultimul rand, managerii chestionati s-au referit la domeniul achizitiilor publice, in cadrul caruia este necesar sa se actioneze urgent in ce priveste transparenta si crearea unor conditii-cadru clare si eficiente. Intrucat companiile se vad deseori puse in fata unor conditii concurentiale neloiale, AHK Romania a infiintat in 2013 un grup de lucru care are ca scop schimbul de experienta si elaborarea de propuneri concrete pentru imbunatatirea situatiei in domeniul achizitiilor publice. Aceste propuneri se bazeaza mai ales pe experienta indelungata pe care companiile participante au acumulat-o de-a lungul timpului in Romania. Este vorba de aspecte precum proiecte viitoare, management si personal, structurarea caietelor de sarcini, conformitatea ofertelor, criterii de calificare, emiterea certificatului la finalizarea contractului si altele. Acestea au efecte asupra unor domenii precum constructiile sau sanatatea si se extind catre intregul sistem de licitatii publice. Pentru informatii suplimentare, click aici!
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter