Cifra de afaceri din domeniul constructiilor s-a redus cu 34,1% in luna martie fata de februarie si cu 44,4% in aprilie comparativ cu martie, potrivit cercetarii denumite "Evaluarea pierderilor economice pe termen scurt ale Romaniei ca urmare a crizei sanitare". Analiza a fost realizata de Sectia de stiinte economice, juridice si sociologice din cadrul Academiei Romane.
"Impactul epidemiei de Covid-19 asupra volumului de activitate in sectorul constructiilor are doua caracteristici: pe de o parte, incertitudinea evolutiei afacerilor care creste odata cu extinderea orizontului de timp; iar pe de alta parte, cresterea ponderii afacerilor care sunt afectate de restrangerea cu mai mult de 25% din volumul activitatii sau inchiderea acestora. Astfel, la nivelul tuturor agentilor economici din sector inclusi in cercetarea statistica, ponderea agentilor care nu pot estima evolutia volumului de activitate creste de la 21,6% in martie la 33,1% in aprilie 2020, prin reducerea ponderii celor care nu estimau un impact sau estimau un impact de pana la 25% din volumul activitatii. Dintre agentii economici care au putut estima un impact al epidemiei de COVID -19 asupra volumului de activitate in aprilie 2020, o pondere egala cu 61,4% dintre acestia au previzionat o restrangere a volumului de activitate cu mai mult de 25% sau inchiderea activitatilor fata de numai 39,2% in martie", se arata in cercetare, la sectiunea dedicata sectorului de constructii.
Conform analizei, cele mai afectate sectoare de pandemie sunt cele de hoteluri si restaurante, cu o contractie de 84% in lunile martie si aprilie 2020, urmate de activitatile de spectacole, culturale si creative (-75%) si de segmentul tranzactiilor imobiliare (-47%).
FMI preconizeaza pentru Romania o contractie a PIB in termeni reali de -5%, o rata a inflatiei 2,2% si o rata a somajului de 10,1%. Un alt studiu, realizat de UniCredit la inceputul crizei sanitare estimeaza o contractie a PIB in anul 2020 de 9,4%, dar o revenire rapida a cresterii in anul 2021 cu 9,8%.
"Inchiderea productiei, in cele mai multe sectoare de activitate creeaza probleme de oferta si in egala masura, va duce inevitabil, cel putin pe parcursul unei perioade scurte de timp, dar care poate fi pana la unul sau doi ani, la reducerea veniturilor unei parti importante a populatiei. Reducerea ofertei pentru cele mai multe produse, amplificata de schimbarea comportamentului populatiei, in principal datorita cresterii incertitudinii cu privire la mentinerea locului de munca, implicit a mentinerii veniturilor de dinainte de criza, si de amenintarea starii de sanatate prin prezenta virusului vor genera, cel putin pe termen scurt, o contractie a cererii populatiei si o schimbare a structurii acesteia", concluzioneaza autorii studiului Academiei Romane.
In aceste conditii, academicienii recomanda alocarea de fonduri publice pentru repornirea firmelor indiferent de dimensiunea acestora, masura prin care se va asigura mentinerea puterii de cumparare a populatiei, dar si protejarea fortei de munca si mentinerea acesteia in tara. Specialistii recomanda, de asemenea, Guvernului, sa se asigure ca imprumuturile guvernamentale din aceasta perioada pentru dezvoltarea productiei si cresterea investitiilor in economie nu se transfera ca povara generatiilor urmatoare.
Pentru a consulta integral lucrarea de cercetare a Academiei Romane, click aici!