RO EN
The cart is empty

GUVERN: Program pentru consolidarea a 67 de cladiri in 2015

In sedinta Guvernului din 2 aprilie a.c., membrii Executivului au aprobat programul de actiuni pentru 2015 privind proiectarea si executia lucrarilor de interventie ce asigura reducerea riscului seismic la constructiile cu destinatia de locuinte multietajate, incadrate prin raport de expertiza tehnica in clasa I de risc seismic si care prezinta pericol public (cladirile cu bulina rosie). „In cadrul acestui program guvernamental, in acest an au fost incluse 67 de cladiri, construite inainte de anul 1977, dintre care 48 sunt situate in Bucuresti, celelalte fiind in Campina, Tulcea, Covasna, Constanta, Bacau, Ploiesti, Suceava si Targu Mures. La 25 dintre aceste cladiri (ce totalizeaza 1.069 de apartamente) vor fi executate lucrari de interventie, iar pentru 42 de cladiri (cu 2.108 de apartamente) va fi elaborata documentatia tehnico-economica. Prin Legea bugetului de stat a fost alocata Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP), pentru finantarea acestui program, suma de 5 milioane de lei. MDRAP elaboreaza programul anual in baza propunerilor fundamentate de Consiliul General al Municipiului Bucuresti si de consiliile judetene si avizate de Comitetul Municipal Bucuresti, respectiv comitetele judetene pentru situatii de urgenta si, ulterior, de Comisia Nationala de Inginerie Seismica”, informeaza oficialii Guvernului.
***
Potrivit OG nr. 20/1994 privind aplicarea masurilor pentru reducerea riscului seismic al constructiilor existente, exista o serie de facilitati financiare pentru proprietarii de locuinte persoane fizice, dintre care se distinge finantarea integrala, din alocatii bugetare, a expertizarii tehnice a cladirilor de locuit, cu prioritate a celor multietajate, cu mari aglomerari de persoane, construite inainte de 1977. In cazul imobilelor de locuit multietajate, incadrate prin raportul de expertiza tehnica in clasa I de risc seismic si care prezinta pericol public, este prevazuta finantarea integrala, din alocatii bugetare, a proiectarii si executiei lucrarilor de consolidare aferente locuintelor proprietate privata a persoanelor fizice.
Ordonanta mai reglementeaza restituirea in rate lunare egale, fara dobanda, esalonate pe 25 de ani, a contravalorii executiei lucrarilor de consolidare finantate din alocatii bugetare, precum si exceptarea proprietarilor, persoane fizice, care realizeaza venituri medii nete lunare pe membru de familie sub castigul salarial mediu net pe economie, de la restituirea contravalorii executiei de consolidare finantate din alocatii bugetare. O alta facilitate oferita este scutirea de taxa pentru emiterea autorizatiei de construire in cazul lucrarilor de consolidare.
Membrii Executivului sustin, in final, ca, pana in prezent, Primaria Municipiului Bucuresti (PMB) si primariile municipiilor si o­raselor beneficiare ale acestui program au finalizat lucrarile de consolidare la 25 de cladiri (avand 962 de apartamente) cu destinatia de locuinte, dintre care 19 imobile (cu 693 de apartamente) construite inainte de anul 1940 in Bucuresti si cate o cladire in municipiile Bacau, Braila, Galati, Ploiesti, Roman si Targu Mures. Informatii suplimentare, la www.gov.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter