In editia pentru luna martie 2018 a rezultatelor cercetarii privind indicatorul increderii in economie (Economic Sentiment Indicator - ESI), luat in considerare atat in general, cat si pe domenii de activitate (ESI in industrie, servicii, la nivelul consumatorilor - persoane fizice, in comertul de retail, in ramura de constructii si, separat, in servicii financiare), inclusiv pe baza unor date de la Eurostat, oficialii Directoratului-General pentru Afaceri Economice si Financiare (DGEFA) din cadrul Comisiei Europene (CE) au aratat ca, la nivelul zonei euro, ESI a scazut din nou, pentru a treia oara consecutiv, cu -1,6 puncte, pana la 112,6 puncte. Pentru intreaga Uniune Europeana, indicele ESI s-a diminuat de asemenea, pana la 112,5 puncte, in scadere cu -1,9 puncte, dar ambii indicatori continua sa ramana la niveluri relativ ridicate.
„In zona euro, scaderea ESI din martie 2018 s-a datorat diminuarii increderii in industrie, comertul de retail (cu amanuntul) si in servicii, trend atenuat partial de cresterea increderii in constructii si de stabilizarea acesteia in randul consumatorilor. ESI a regresat, mai mult sau mai putin substantial, in aproape toate economiile tarilor din UE-19, mai precis in Germania (-2,4 puncte), Italia (-1,8 puncte) si Spania (-1,2 puncte), dar s-a diminuat usor in Olanda (-0,5 puncte) si Franta (-0,4 puncte). In zona euro, indicele de incredere in piata constructiilor (ESI in constructii sau CCI - Construction Confidence Indicator) a crescut in luna martie 2018 cu +0,9 puncte, ca urmare a rectificarii ascendente a estimarilor privind majorarea numarului de salariati (situatie relativ imbunatatita in ceea ce priveste forta de munca angajata in constructii) si, partial, pe fondul unei imbunatatiri a perspectivei managerilor in ceea ce priveste dinamica portofoliului de contracte si comenzi. In principiu, planurile de angajare a fortei de munca s-au imbunatatit, in principal, in servicii si s-au rectificat in sens pozitiv in constructii, atingand inca un prag-record al ultimului deceniu. Expectativele din martie 2018 privind preturile indica un trend ascendent ceva mai puternic in domeniul constructiilor (si, mai putin abrupt, in comertul de retail), cu descresteri in industrie si in servicii, fiind doar partial in linie cu cele exprimate de consumatori. Astfel, asteptarile consumatorilor privind pretul reflecta o posibila scadere a acestuia pe toate palierele, de vreme ce optiunile, fata de cercetarea anterioara, s-au modificat”, se arata in studiul citat. In consecinta, pentru zona euro, indicii ESI din perioada aprilie 2017-martie 2017 se plaseaza la 109,2 puncte, 108,7 puncte, 110,6 puncte, 110,7 puncte, 111,4 puncte, 112,5 puncte, 113,5 puncte, 114 puncte, 115,3 puncte, 114,9 puncte, 114,2 puncte si 112,6 puncte, iar ESI sau CCI in constructii a fluctuat astfel: -5,8 puncte, -5,4 puncte, -3,3 puncte, -1,6 puncte, -3,1 puncte, -1,5 puncte, +0,5 puncte, +1,7 puncte, +3,1 puncte, +4,7 puncte, +4,3 puncte si +5,2 puncte, indicii devenind pozitivi si fiind, evident, net superiori mediei de -17,6 puncte din sector, recalculata pentru perioada cuprinsa intre ianuarie 1990 si pana in martie 2018. De asemenea, datele istorice indica un prag minim al ESI in constructii, la nivelul UE-19, de -45,6 puncte (in septembrie 1993) si unul maxim de +6,6 puncte (in februarie 1990).
ESI in constructii se plaseaza, pentru martie 2018, la -14,1 puncte in cazul Romaniei
In acelasi interval de referinta (martie 2018), pentru Uniunea Europeana (UE-28), expertii DGEFA subliniaza ca actuala diminuare a ESI (-1,9 puncte), pana la un nivel relativ similar celui al UE-19 (adica 112,5 puncte), a avut loc pe fondul inrautatirii pronuntate a sentimentului increderii in economie la nivelul celor mai importante tari europene (care nu utilizeaza moneda unica), mai ales in Marea Britanie (-4,2 puncte), in timp ce ESI din Polonia a continuat sa se deterioreze (-2 puncte). „In UE-28, premisele referitoare la dinamica sectoriala sunt, in linii mari, asemanatoare celor pentru zona euro, inclusiv in ramura de constructii. Astfel, increderea s-a stabilizat in randul consumatorilor si a crescut usor in constructii, deteriorandu-se puternic in industrie, servicii si comertul cu amanuntul. O deosebire fata de UE-19 este insa aceea ca pentru forta de munca din comertul de retail expectativele sunt in crestere, in timp ce in servicii se asteapta o stabilizare. In tot spatiul comunitar, asteptarile managerilor privind dinamica fortei de munca sunt, astfel, usor diferite in raport cu cele din zona euro. Expectativele privind pretul indica, totodata, o descrestere in sectorul de comert cu amanuntul, toate acestea fiind semnalate atat de consumatori, cat si de manageri”, se mai arata in raportul elaborat de DGEFA.
Practic, indicele ESI din UE-28 a evoluat intre lunile aprilie 2017 si martie 2018 astfel: 110 puncte, 109,2 puncte, 110,7 puncte, 111,6 puncte, 111,4 puncte, 112,4 puncte, 113,6 puncte, 113,7 puncte, 115,1 puncte, 114,9 puncte, 114,4 puncte si 112,5 puncte (seria fiind partial revizuita). Aceasta reflecta cu destula acuratete situatia de ansamblu a economiei UE, care se inscrie pe un trend ascendent, de recuperare graduala a pierderilor din perioada recesiunii, dar care se mai confrunta cu unele probleme sistemice. In particular, pentru sectorul de constructii din UE-28, cu o medie istorica de -18,3 puncte, un nivel minim al increderii de -45,1 puncte, conturat in iunie 1993 si unul maxim de +4,4 puncte, inregistrat in decembrie 2006), ESI sau CCI s-a plasat la -5 puncte, -6,4 puncte, -3,3 puncte, -3,8 puncte, -5,2 puncte, -2,4 puncte, +2,2 puncte, +0,8 puncte, +2,1 puncte, +1,8 puncte, +2,5 puncte si +3 puncte in fiecare luna din intervalul aprilie 2017-martie 2018.
In cadrul unui tabel distinct, unde sunt prezentati toti indicatorii de incredere si de sentiment economic (ca serie ajustata), specialistii DGEFA cuantifica si informatiile pentru Romania. Se iau initial in considerare ESI general si pe ramuri ale economiei, ca punct minim si maxim de inflexiune, respectiv ca medie din ianuarie 1990 pana in martie 2018, dupa care seria datelor continua cu perioada aprilie 2017-martie 2018. In consecinta, pentru tara noastra, potrivit datelor istorice, ESI minim s-a constatat in septembrie 1992 (cu 68,5 puncte), iar cel maxim in iunie 1996 (respectiv, 125,7 puncte). Totodata, pentru ca nivelurile minime si maxime sa poata fi comparate, media istorica si actuala a ESI in Romania si in toate celelalte tari este stabilita la 100 de puncte. In fine, dar nu in ultimul rand, seria datelor ESI din Romania in perioada aprilie 2017-martie 2018 ramane in linii mari pozitiva (desi in scadere in ultimul timp), cu fluctuatii de 104,8 puncte, 105,5 puncte, 105,1 puncte, 104,5 puncte, 104,6 puncte, 104,5 puncte, 104,3 puncte, 103,5 puncte, 103,8 puncte, 103,3 puncte, 102,2 puncte si 101,4 puncte pentru fiecare luna a intervalului analizat.
Cu o medie istorica si actuala de -14,3 puncte, ESI in constructii (sau CCI) pentru Romania reflecta in general o lipsa de incredere fata de ramura economica respectiva, dar mai putin accentuata ca in alte state membre ale UE (de exemplu, in Polonia, media este de -32,1 puncte, in Marea Britanie se consemneaza -20,3 puncte, in Italia media este de -22,5 puncte, in Cehia media totalizeaza -20,8 puncte, in Germania aceasta este de -24,7 puncte etc., multe date fiind rectificate). In orice caz, ESI in constructii nu este pozitiv, ca medie, in niciun stat membru UE, acest indicator fiind cel mai bun, ca medie, doar in Estonia (-1,5 puncte) sau Olanda (-4,6 puncte). Revenind, astfel, la situatia din tara noastra, nivelul de incredere minima in constructii s-a inregistrat in septembrie 1999 (respectiv, -60,4 puncte), iar cel maxim a fost consemnat in iunie 1996 (si anume +34,6 puncte). Pentru anul trecut si primul trimestru a.c., intre lunile aprilie 2017 si martie 2018, ESI in constructii, la nivelul Romaniei, a fost de -12,8 puncte, -11,4 puncte, -13 puncte, -12,6 puncte, -12,4 puncte, -11,3 puncte, -14,1 puncte, -13,4 puncte, -12,3 puncte, -9,5 puncte, -14,9 puncte si -14,1 puncte, astfel incat, actualmente, se plaseaza usor sub media de -14,4 puncte, ceea ce denota o scadere cu 0,3 puncte procentuale a increderii, pentru aceasta baza de comparare.
***
In consecinta, indicatorul de sentiment economic ESI este format din indicele increderii in industrie (cu o pondere de 40%), cel al increderii in servicii (30%), din indicatorul increderii consumatorilor (20%), respectiv din indicatorii de incredere in constructii si servicii (cu 5% fiecare), astfel incat media pe termen lung (1990-2017) echivaleaza cu 100 de puncte. De asemenea, ponderea fiecarei tari in parte a fost actualizata in ianuarie 2018. Pentru mai multe informatii, click aici, iar pentru a descarca raportul integral referitor la ESI si la ceilalti indicatori ai increderii, click aici!