
Abordare europeana privind licitatiile publice
Pentru baza de raportare anuala, in cazul tarii noastre scaderile continua sa se observe, insa, pe toata linia, cu anumite exceptii notabile, deoarece primul trimestru din 2014 a adus un regres de -10% (comparativ cu ianuarie-martie 2013), pentru ca ulterior seria datelor sa indice -10,6%, -11,8% si +2% (pentru trimestrul al patrulea din 2014, comparativ cu octombrie-decembrie 2013). Cu toate acestea, prognozele se inscriu intr-o marja moderat-optimista inclusiv daca se iau in considerare actiunile guvernamentale menite sa stimuleze activitatea antreprenorilor. Astfel, Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP) propune Executivului spre avizare un nou proiect de lege care va transpune pe plan national prevederile Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European si a Consiliului ce reglementeaza regimul juridic al acestui domeniu de activitate. Dintre noutati, se remarca faptul ca, pentru a stabili cea mai avantajoasa oferta, autoritatea contractanta (de obicei, institutiile statului, administratia locala etc.) va lua in calcul atat pretul, cat si calitatea produsului sau a serviciului care urmeaza sa fie achizitionat.
In cadrul proiectului de lege se stabileste, in consecinta, ca autoritatea contractanta va atribui contractul de achizitie publica pe baza ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, identificata insa pe baza pretului sau a costului, cu ajutorul unei abordari bazate pe rentabilitate. Acest concept implica, printre altele, calcularea costurilor pe ciclu de exploatare (durata de functionare), ceea ce presupune stabilirea celui mai bun raport pret-calitate, evaluat inclusiv pe baza unor factori care sa tina cont de anumite aspecte calitative, de mediu si/sau chiar sociale (conceptul de sustenabilitate).