RO EN
Košík je prázdný

WIENERBERGER: Crestere a profitului, datorita orientarii catre produse premium

Afacerile din Romania ale grupului austriac Wienerberger se inscriu pe un trend descrescator in trimestrul al treilea al anului in curs, in contextul mentinerii unui nivel scazut al volumului lucrarilor de constructii rezidentiale noi, pentru care este necesar consumul de caramida. Totusi, potrivit raportului financiar trimestrial al companiei, "datorita implementarii unor masuri strategice, precum concentrarea activitatii pe lansarea si comercializarea de produse noi din gamele premium si in special pe sistemele ce sporesc eficienta energetica a cladirilor, s-a consemnat o usoara majorare a profitului in Romania si Bulgaria", se arata in documentul citat. Nivelul scazut al vanzarilor s-a mentinut la nivelul intregii regiuni a Europei de Est, afacerile grupului diminuandu-se, in primele noua luni ale anului in curs, cu 9% fata de perioada corespunzatoare din 2011, pana la 247,2 milioane de euro. Singura piata est-europeana pentru care s-au raportat cresteri a fost reprezentata de cea din Federatia Rusa. In acest an, Wienerberger a finalizat procedurile de preluare a producatorului de elemente de tubulatura din plastic, Pipelife, cu activitati si pe piata interna a constructiilor. Potrivit unor informatii furnizate anterior, conducerea Pipelife Romania estima o crestere de peste 85% a afacerilor locale in 2012, pana la 6,2 milioane de euro. Totodata, conform datelor initiale ale Wienerberger, preluarea integrala a Pipelife ar putea contribui la cresterea veniturilor anuale ale grupului cu aproximativ 800 milioane de euro si va reduce dependenta acestuia de ciclicitatea executiei de proiecte rezidentiale de la 70% la 60% din cifra de afaceri. Previziunile sunt confirmate in raportul financiar trimestrial al Wienerberger, dezvoltarea noului segment de tubulatura si pavele (Pipes & Pavers Europe - ce include afacerile Pipelife, Semmelrock si Steinzeug-Keramo) fiind net superioara celorlalte divizii din cadrul holdingului in primele noua luni ale anului. Veniturile diviziei s-au majorat, astfel, in intervalul analizat, la 480 milioane de euro (fata de cele 183 milioane de euro inregistrate in intervalul similar din 2011 - respectiv inainte de preluarea integrala a Pipelife). In ansamblu, vanzarile Wienerberger au consemnat, astfel, o crestere de 18% in primele noua luni ale anului in curs, pana la 1,74 miliarde euro, datele disponibile pentru intervalul iulie-septembrie indicand o evolutie superioara, de 43%, la 755 milioane de euro. "Preluarea Pipelife a reprezentat pentru grup crearea unui al doilea stalp de rezistenta in afaceri si a reprezentat o decizie de ordin istoric pentru companie. Cu venituri anuale de 800 milioane de euro, Pipelife a contribuit substantial la transformarea Wienerberger dintr-un producator de caramida si tigla ceramica, intr-un modern furnizor international de sisteme pentru constructii pentru diverse tipuri de proiecte si lucrari", a declarat Heimo Scheuch, CEO al grupului austriac. Pentru ultimele trei luni ale anului, conducerea holdingului estimeaza mentinerea contextului economic dificil pe piata europeana. Totusi, continuarea scaderii veniturilor diviziilor de caramida si tigla ceramica vor continua sa fie compensate de consolidarea afacerilor Pipelife si de o crestere moderata a cererii din America de Nord. Informatii suplimentare, la www.wienerberger.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter