RO EN
Košík je prázdný

WIENERBERGER: Constructiile noi si renovarile au sustinut dezvoltarea grupului

Grupul austriac Wienerberger a inregistrat o crestere semnificativa a cererii de materiale de constructii in estul Europei in 2021, atat pentru produsele pentru cladiri - caramida si tigla ceramica -, cat si pentru tubulatura din material plastic. Vanzarile de produse pentru cladiri au accelerat in special in a doua jumatate a anului trecut, grupul incheind anul cu castiguri semnificativ peste nivelul din 2020, conform raportului financiar anual.
"In Polonia, Cehia si Ungaria, activitatile au fost lente in anumite zone a regiunii, din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile de la inceputul anului 2021, dar efecte notabile ale recuperarii au devenit vizibile din vara. Intensificarea investitiilor in constructii noi, dar si la nivelul renovarilor a avut ca rezultat volume de vanzari mai mari, in special in ceea ce priveste vanzarile de tigle ceramice pentru acoperisuri", se arata in document.
Veniturile obtinute in total de grupul austriac pentru divizia Building Solutions, au crescut cu 10% in 2021, depasind usor valoarea de 2,3 miliarde euro. Indicatorul de profitabilitate operationala (EBITDA) s-a plasat la 473,4 milioane de euro anul trecut, fiind cu 15% peste nivelul din 2020, in timp ce investitiile totale ale diviziei s-au majorat cu 30% si au cumulat 176,1 milioane de euro.
Pentru 2022, la activitatea diviziei Building Solutions va beneficia, potrivit primelor estimari, de un context favorabil, in special datorat segmentului de renovari, care va beneficia de investitii masive prin Green Deal. Cu toate acestea, lipsa permanenta de forta de munca calificata in industria constructiilor ar putea avea un efect de amortizare asupra ritmului de crestere. In ceea ce priveste preturile, conducerea Wienerberger spune ca se va concentra, in continuare, pe acoperirea inflatiei costurilor, in timp ce depune toate eforturile pentru a fi un partener transparent si de incredere pentru clienti. "Avand in vedere ca materialele de constructii inovatoare continua sa fie la mare cerere, utilizarea capacitatilor de productie in toate fabricile noastre va ramane ridicata in prima jumatate a anului 2022. Masuri pentru majorarea capacitatilor de productie au fost implementate pe intreaga perioada a anului 2021", se precizeaza in raportul anual al grupului.
 
Crestere de 25% pentru divizia de tubulatura
In ceea ce priveste divizia Piping Solutions, responsabila de comercializarea de conducte si tevi ceramice si din material plastic, vanzarile anuale ale Wienerberger au crescut cu 25%, la 1,16 miliarde euro, in timp ce EBITDA, in valoare de 114,7 milioane de euro, a crescut cu 15%. "Afacerile din Europa de Est au avut rezultate foarte bune, in special in Polonia, Cehia si Ungaria. Am reusit sa ne extindem cotele pe piata datorita gamei extinsa de produse. In plus, sprijinul programelor europene de extindere si modernizare a retelelor de apa si canalizare au impulsionat vanzarile", precizeaza reprezentantii Wienerberger. Pentru 2022, conducerea companiei estimeaza o stabilizare a cererii in prima jumatate a anului, in pofida mentinerii tensiunilor legate de cresterile de preturi pentru materiile prime din plastic si a problemelor aparute in lanturile de aprovizionare.
In 2021, vanzarile realizate de Wienerberger in America de Nord au crescut cu 53%, ajungand la aproape 500 de milioane de euro.
 
Vanzarile anuale s-au apropiat de pragul de 4 miliarde euro
In total, in 2021, vanzarile realizate de grupul Wienerberger au crescut cu 18%, la aproape 4 miliarde euro, in timp ce EBITDA s-a situat la 694 milioane de euro, dupa o majorare de 24%.
In 2022, managementul Wienerberger se asteapta ca atmosfera de incertitudine generata de contextul dificil din sfera aprovizionarii si inflatiei sa continue, cel putin in prima jumatate a anului. Pe termen mediu, Wienerberger se asteapta sa beneficieze de programele de stimulare economica lansate de guverne in urma pandemiei, in special pe segmentele de renovare si infrastructura. In 2022, Wienerberger intentioneaza sa cheltuiasca 135 milioane de euro pentru intretinerea platformelor sale industriale si 160 milioane de euro in investitii de crestere. De asemenea, un alt obiectiv setat pentru 2022 este de a creste EBITDA LFL la 750-770 milioane de euro.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter