RO EN
Košík je prázdný

TEMSIX: Piata autohtona a caselor din lemn este in regres

Compania Temsix, din judetul Arges, este specializata in realizarea de case pe structura din lemn, fiind implicata, de asemenea, in alte activitati de constructii (cu o pondere de 60% in total). Firma realizeaza atat imobile pentru locuit, cat si pentru vacanta, cele din prima categorie fiind preferate, in 2010, de beneficiari. Alte detalii referitoare la segmentul constructiilor din lemn si la evolutia acestei piete sunt oferite in continuare de directorul general al Temsix.
 
Iulia Radulescu, director financiar al Temsix: „Evolutia pietei caselor din lemn este similara celei a domeniului constructiilor in general, unde, in 2010, de exemplu, au fost acordate cu aproximativ 30% mai putine autorizatii de construire fata de cele 12 luni anterioare. Pe acest palier, perioada de varf a fost inregistrata in intervalul 2004 – 2008, marcat de o crestere importanta. Ulterior, s-a instalat un regres semnificativ, o posibila stabilizare fiind estimata pentru 2011. Piata autohtona este una cu traditie, in Romania fiind construite case din lemn de cateva sute de ani. Noile tehnologii de constructie au dus l realizarea de case pe structura de lemn – in urma unor conceptii ingineresti. Dintre avantajele utilizarii acestei solutii constructive, am putea mentiona: economie de material fata de cele traditionale, izolarea termica foarte buna, timpul redus de executie, faptul ca sunt cladiri ecologice, avantajul pretului, cel al costurilor de intretinere etc. In zona in care activam preponderent, respectiv judetul Arges, beneficiarii nostri au ales casele pe structura de lemn pentru nivelul sporit de termoizolare si preturile de executie scazute. In ceea ce priveste obiectivele pe care le avem in vedere pe acest segment de activitate, acestea nu vizeaza o extindere, ci doar mentinerea nivelului de dotare pe care il detinem in prezent. De asemenea, in ceea ce priveste cifra de afaceri atat pentru 2010, cat si pentru 2011 vizam stabilizarea veniturilor la nivelul consemnat in 2009”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter